Poezia

O discutie despre poezie si poeti, atat nationali cat si universali. De ce? Inainte eram interesata de poezie, ma agatam de ea, asa cum acum ma agat de muzica. Si din cand in cand revad notitele mele mai vechi referitoare la poezii. Blaga, Pillat, Voiculescu si mai ales Bacovia. Bacovia care-mi este apropiat sufleteste, poetul roman damnat al ploii apasatoare, al toamnelor mohorate, al iernilor insangerate...

Intradevar hm...nu sunt eu inzestrata cu asemenea har...ii admir foarte mult pe cei care fac aceste randuri...mai ales cei care te pun sa gandesti sa vezi ca altii au mai rau decat tine si totusi...
Pai in mare eu sunt cea mai putin pregatita la categorie ^^""
Geo Bogza in schimb imi dezvaluie ceva ceva din identitate...prin "Cosmarul" ma regasesc in totalitate in el ^^ simpla..dar foarte grea..nu o poti pune in pielea ta pentru ca nu ai cum....Rataceam parca printr-un oras al cainilor/caini, numai caini treceau pe strada.
De asemenea prin rostopasca spun ceva si de N.Labis care de altfel ma atragea la un moment dat dar mi-am dat seama ca acele cuvinte erau || pe langa mine...primul e cel ce da sens....ma rog
aceste versuri imi mai rasuna
Privesc grăbiţii nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe şi revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, fraţii cu dreptatea, cu ziua şi cu luna.
Si Bacovia,un simbol pentru noi astia de acum ne mancam ^^!
Chiar daca Bogza nu are sucite si incarnite...are esenta..poate e ironie poate nu are stofa dar pentru mine....e ceva

Si Ion Pillat prin poezia"Sfarsit de toamna" cred ca am vazut ca nu e bun decat ceea ce e rau ^^!
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
Stop rotopastating ^^""" cam atat...evident ca si ceilalti...sunt talentati dar fiecare-si are gusturile ^^

Dat fiind faptul ca acum sunt intr-o faza mai putin neagra (as spune chiar ca straluceste soarele ), pun doua poezii care-mi plac foarte mult. Sunt scrise de Nichita Stanescu, incluse in volumul "O viziune a sentimentelor" din 1964.

Imbratisare

Când ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut să te pastrez în brate
asa cum tin trupul copilariei, intrecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si să te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

Acest ultim vers "Si să te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.", imi sugereaza atat de bine, de puternic , acea dorinta pe care o simti cateodata de a cuprinde pe celalalt in tine.

Cântec

E o întâmplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.