Poems

Sper sa avem pe aici useri care scriu versuri. In cazul in care cineva nu are un "volum" gata scris si posteaza mai rar cate o poezie, o poate face aici.
Voi incepe eu, cu o dedicatie speciala:

Îmi port tăcută vina ne-ncrederii în mine;
surâd uşor, dar practic mă lupt să birui toate:
şi logica ce spune întruna “nu se poate”
şi asprul meu principiu de a mă-nchide-n sine.
În fiecare clipă e-o tainică mirare;
când gândul, fără voie, spre tine iar mă duce,
o panică aproape, că inima conduce,
când eu cer raţiune în orice-mprejurare.
E-un farmec fără seamăn şi-un cântec în cuvinte
când inima-ţi deschisă e-aceea ce le spune.
Şi astăzi cred in vise, oricât sunt de nebune,
căci tu îmi dai puterea de-a merge înainte.
În preajma ta şi timpul şi spaţiul se topesc
şi sensuri noi descopăr în simplul “te iubesc”.

N-am scris nimic nou, dar postez cateva versuri vechi, un fel de "manifest impotriva sentimentelor caldute", din care rezulta si de ce iubesc eu rosul si focul, ce simbolizeaza pt mine.

Sa spulberi dintr-o rasuflare
florile de primavara
albul greu al lunii pline
cantecele amortite
ceata care ne-mpresoara.
Numai rosul viu din sange
sa ne domine privirea;
focul care ne hraneste
ne aduna si ne frange
sub apusul care creste.
Rosul care-n veci traieste!

Nou si cu putina amaraciune:


Cu un suras strain pe buze
pretind ca nu-i schimbat nimic.
Cum nu e glas sa ma acuze,
"Voi merge inainte"-mi zic.

Sub masca mea de nepasare
incerc mai rece sa devin
- un zid prostesc de aparare
cand sentimente intervin.

Aceasta inima nebuna,
as vrea in palme s-o zdrobesc,
sa scuip pe noptile cu luna,
pe jocul meu copilaresc.

Vad ca scriu numai eu pe aici, dar asta e :( Si de data asta am scris doua "chestii" care cu greu pot fi numite poezii. Pe muzica de la LP si Metallica

Scrasnet in noapte,
strigate mute
zdrobite in piept,
sange si moarte.
Cine-si ascute
dintii grei in carnea mea?
Nici nu mai astept
izbavire.
Noaptea va pieri si ea.
Dezrobire
- ce cuvant nebun si-amar!
Totul cade, se zdrobeste,
moartea surazand pandeste,
numai eu nu mai dispar!
***

Sfarma, taie, indrazneste!
Calca-mi inima-n picioare,
Scuipa, striga si zrdobeste!
Nu ma misca, nu ma doare.

Caci s-a prefacut in stanca
Tot ce-a fost in mine viata
Si-orice rana, cat de-adanca,
O indur cu ochi de gheata.

Se pare că numai eu postez aici. Nu-i nimic, mă voi încăpăţâna în continuare, fiindcă incăpăţânarea e una din cele mai puternice trăsături de caracter ale mele.


Şi-au găsit sălaşul în mine
viaţa şi moartea,
înălţarea şi noaptea
şi căderea spre tine.
În ochii aceştia închişi către lume
n-am lăsat să intre lumina
decât acum, din greşeală,
şi-mi port însângerată vina.
Trebuia să rămână de gheaţă,
împotriva omenirii pornită,
inima asta nebună.
Să nu simtă dorul de viaţă,
să nu fie vreodată strivită.
Trebuia mai puţine cuvinte
mâna asta slabă sa scrie,
să rămână în umbră, cuminte,
privirea-mi pustie,
să nu-mi calc pe mândrie.
Să fi păstrat pe buze mereu
un rânjet ironic şi rece.
Pe primul loc să fi fost eu,
să fi ştiut că totul trece.
Dar am eşuat în toate
şi surâd, ironic poate.
Sângerez între mine şi tine,
încă mai am mândria-mi strivită
- prada ta de război nedorită
şi-aştept noaptea ce nu vine.
A fost un joc, o cauză pierdută?
Nici măcar nu pot cere răspuns.
Ca şi cum n-ar fi de-ajuns,
inima iartă şi uită.

***

Întinde-mi paharul cu propria-ţi mână
să beau cu lăcomie din noapte,
să piară lumina, să nu mai rămână
nici urmă de cântec, nici umbră de şoapte.
Celor ca mine nu li s-a dat măcar
iluzia de-a se întoarce-n nefiinţă;
mă zbat, scrâşnesc şi e-n zadar
- nici o nădejde, nici o dorinţă.
Ucide dar lumina care
chinuie ochiu-mi obosit.
Îţi cer această îndurare,
să-mi spui în faţă ”s-a sfârşit”.

Eternal permite-mi sa intrerup putin lantul tau de posturi cu o incercare de-a mea de a scrie versuri...

Decizii
In soaptele serii
Se-ascund cuvinte absurde,
Si cruda e forta durerii
Cand gandu-n trecut patrunde.
Cand liniste-apasa mai tare,
Cand amintiri strabat un suflet pustiu,
Se-aude o resemnata suflare
A unor aripi intr-un corp viu.
Si treci nepasator peste fapte
In minte invingator rasunand
Un dor nebun de libertate
Doi ochi arzatori lacrimand.
Trecutul in urma ramane,
Prezentul facandu-si avant
Lasand amintirea pagana
Visezi viitorul zambind...

O incercare reusita, My girl. Cel putin asa zic eu. Dureros si totusi optimist...cam asa mi-au "sunat" mie acele versuri. Chiar te rog sa imi intrerupi sirul de "aberatii" cat mai des.

Am scris acum niste "versuri" care ma definesc destul de bine.

Niciodata n-a fost departe de mine
tacerea;
ca acum, niciodata,
durerea,
lumina.
Am fost cantec stins odata.
Sunt umbra ce-si poarta
caderea si vina.
In ochii mei
nicio lucire
vreodata
– noapte-ncordata.
Nu exista iubire.
Iluzii sunt,
vise,
lumini ce-n pamant
se zbat, nestinse.
Atat.

I did it again


Stare

Prea seamana cuun apus
aceste clipe nendurate
cand zaci cu sufletul strapuns,
cu buzele insangerate,

cazut sub cerul cenusiu –
o umbra pentru toti si toate ;
mirat ca inca mai esti viu,
zdrobit ca nu exista moarte.

Prea suna-a vaiet nefiresc
orice cuvant pornit din piept ;
de-aceea tac si chiar zambesc
amar. Nimic nu mai astept.

***

Pustiu

Nimeni n-aduna
frunzele moarte ;
le lasa in urma
sa putrezeasca-n noroi.
Nimeni n-asculta
cantecul stins,
cuvintele moarte
rostite-ntre mine si voi.
Nimeni nu stie
pasii din umbra,
sangele curs
din ranile vii.
Nimeni nu vede
privirea sumbra,
ochii pustii.

***

Tu

Lasa-ma in tacere
daca nu poti spune
cuvant de mangaiere ;
ramane sa sune
intunericul din mine,
nepasarea din tine.

Lasa-ma in noapte
de nu-mi poti da lumina.
Nu-mi trebuie soapte
de mila ori de vina.
De vrei sa m-ajuti, prefa-ma in stanca,
Ia-mi inima din piept si-o arunca.

Nu-i aşa că e bine să calci pe zăpadă?
Piciorul ţi-e ferit de pietre
şi se-acoperă şi gropile din drum.
Nu-ţi pasă câţi fulgi a trebuit să cadă
pentru zâmbetul tău de acum.
Nu-i aşa că e plăcută căldura
ce te-nvăluie când intri în casă?
Câţi copaci au căzut pentru ea
nu îţi pasă.
Ai iubit iubirea mea
fără să şti din ce umbră venea.
Oh, zâmbetele noastre
numai când ne e nouă bine,
- ziduri de noapte altfel!
Mi-e rău şi mi-e silă
de pământul ăsta şi de tot ce-i pe el.
***

Sunt un cuvânt ce şi-a pierdut menirea
şi-acum pluteşte prin haos şi vis
o umbră-n care ura şi iubirea
cu aripi răsucite s-au închis.

Furtună între ziduri de tăcere
privire cenuşie, stinsă,
amestecând luminile cu fiere
nădejde sângerând, ne-nvinsă.

Un cântec depărtat ce îl primeşti
ca pe un oarecare dar firesc
de care nu te-ntrebi, nu te-ndoieşti
când tace,-acordurile nu-ţi lipsesc.

De-ajunge pân' la tine,-i dai răspuns
altfel, să-l chemi nu te gândeşti
de vrea mai mult, te miri ce nu-i de-ajuns
şi nici nu şti când îl răneşti.
(16.12.2007)

De admirat putem?! ;;)

Tin sa va felicit pe amandoua chiar daca nu voi redacta
nimic..prin zona...vreau sa va felicit pentru ideeile si pentru ceea ce
transmiteti prin poezie BRAVO! scrieti ca aveti ce scrie...si pe langa
asta talentul e deja de mult incoltit..nu-l alungati ^^ Go go go go
go...GOOD LUCK! ^__^

Cineva se va convinge poate ca nu stiu engleza (sau ca stiu cateva cuvinte pe ici pe colo si rezulta engleza de balta).

CHAINED

Suddenly so weak and chained;
lost alone into my night.
Your silence brings me down,
a single word from you is light.
How this can be? I'm asking mylself:
who am I? and where's my pride?
How could I cut the space, or ease
this pain inside?

***

Totul va rămâne-aici,
în prăpastii şi-n hăţiş;
aripile-mi sunt prea mici
să mă-nalţe pe furiş
făr' ca fiara să mă vadă.
Rămân astfel între ziduri,
laşă,-nsângerată pradă
poate cu mai multe riduri
decât ieri, şi veşnic trează,
fals zâmbind de la vitrină.
Deşi privirea mi-e senină,
cuvintele mă mai trădează.

Aseara, cand aveam pauza de net, am scris niste randuri. Nu sunt versuri, nu stiu e sunt...sentimente aruncate pe hartie, iar acum pe o pagina web.

Lasa-ma s-ating
pamantul
sub pasii tai indepartati.
Lasa-ma sa sting
cuvantul
sub genele-ochilor plecati.
Spune-mi ca dupa cadere
va sa fie inaltare,
sa pot canta in durere
sa nu ma tem de uitare.
Umbra ne-mpacata
rabdand in pustiu
de-o raza-agatata,
lasa-ma sa fiu.
***

Da-mi, Doamne, lacrimi;
e prima data cand iti cer.
Port in mine atata cadere
si rabd de-atata timp un ger
uscat.
Da-mi, Doamne, glas pentru durere;
noaptea asta de sub der
m-a-necat.
Da-mi, Doamne, da-mi...
numai sa cer mai stiu.
Scoate-ma din pustiu.

Nimeni nu poate
sa rabde cu mine caderea.
Se pare ca-n toate,
uneori se impune tacerea.
Se satura-oricine
pana la urma, s-asculte.
Inapoi in mine,
asadar, in temnite multe.
Ca si alta data:
rabdandu-mi zbaterea in tina,
scrasnind incordata,
fara vreo raza de lumina;
purtand in sange
regrete bubuind in tunet,
cand totul se strange
fara vreo urma de zambet.
N-am vrut sa cred, insa stiam
ce usor se-arunca-o umbra;
ma-ntorc acolo und-eram,
in rapa mea si-n noaptea sumbra.
Sa ma-nalt, n-am putut,
sa ating cum se cuvine
nivelul cerut.
Cad inapoi in mine.

Seara aceasta, din secrete si nestapanite dorinti, am lasat-o sa picure cuvintele cantec, soaptele vis, din freamatul vostru. Asa de bine sa mai stii ! Atata dor gasesti in locuri ce le-ai crezut pustii, poate din aceasta pagana desteptare, voi incerca in alte nopti, sa vin , sa scriu , sa fim alaturi, sa presaram cuvinte-n faguri sau in fiere si din fior.. s-o naste iar durere.

Căderea mea e mai mare decât moartea
şi ochii mei mai orbi decât abisul.
Niciodată, vocea ta...
adâncul meu, niciodată.
Sufletul meu e mai nebun ca furtuna,
gândul meu, mai ireal decât visul.
Niciodata, ochii tăi...
lumina mea, niciodata.

***

Să cad mai jos decât marginea cerului,
să ma ridic peste culmi neştiute,
să rabd întunericul cu-n zâmbet,
să cerşesc peste timp o privire,
un gest peste spaţiu...
Şi de-o vreme mă-ntreb în neştire:
pâna unde mă va aduce ziua ce vine,
pâna unde razbate lumina Ei azi?
Umbră rătăcind dincolo de rău şi bine,
până unde poţi să cazi?

Tu chiar scrii extrem de frumos . Poeziile tale arata o parte deosebita a ta , sensibila si deschisa , precum o floare de primavara . Ce pot spune altceva decat felicitari si multumesc pentru ca ne ingadui sa avem parte de mici bucurii gasind sentimente dincolo de cuvintele tale .


Cam atat !

Imnuri pagane
Ma uit la tine si buzele mele
Incep sa murmure cuvinte
Inima mea bate ritmuri
Ce vin de tare departe.
Ma simt ca un pagan
Pierdut in stepa
Ma simt la fel
De pierdut si zadarnic
In zarea intinsa tot caut
O umbra, un tremur
Naluca !
Hai vino zeiasca faptura
Sa-mi faci departarea pierduta
Fantoma sa fiu, tu... naluca
Si-n stepe vom fi totdeauna.
Ne-or sti intr-un timp trubadurii,
La focuri de tabere, struna
Din picuri de dor va canta
Si colo in zarea nebuna
Un alt calaret va ofta.
Hai vino la mine naluca
Pe seaua mea urca din mers
Ne-om duce in cerul ce parca,
Se lasa pe-al vietii eres !