Roşu aprins în marginea nopţii

+16

Sa fi vazut moaca mea de evil cand am descoperit acel "16+" XD
anywayz, mai multe nu am de zis. sti ca imi place mult povestea because it's your pervy style and I love this style. personajele mi se par de asemenea interesante... cele doua femei cu 'teatrul lor' si Ichirou care mi-e foarte antipatic(n-am citit ultima parte deci s-ar putea sa-mi schimb curand parerea^^'').
Flirturi si mici saruturi si niste actiune... ceva bun de savurat.
waiting for the next part.
^^

Thanks, DG, am impresia ca am facut pe nebuna pana cand n-ai avut incotro si ai comentat. Dar chiar iti multumesc.


Cuvintele ei o calmară aproape imediat pe cealaltă. Shizuru se relaxă, sorbi din whisky şi când se întoarse din nou spre Rin, un surâs uşor provocator îi înflorise pe buze.
- Deci vrei să-i alungi suspiciunile, să-l faci să nu mai fie prevăzător, să creadă că e în siguranţă în preajma ta, pentru ca să-l ataci când nu se aşteaptă?
- „Ataci” e un cuvânt cam violent în contextul ăsta…răspunse Rin, cu un zâmbet larg.
- Totuşi, dacă asta ai vrut, ar fi trebuit să încerci ceva mai convingător.
Rin crezu că nu înţelege bine, atât era de surprinsă de schimbarea lui Shizuru. Dar adora schimbul de replici, aşa că rămase pe fir.
- French? întrebă ea, privind-o pe fată direct în ochi.
- Să nici nu te gândeşti! răspunse aceasta repede, ducând paharul cu whisky la buze cu un gest grăbit, parcă pentru a o împiedica.
Rin se pregătea de o nouă replică, dar zâmbetul i se şterse de pe chip câteva secunde, pentru a apărea din nou, cu o rigiditate abia sesizabilă. Nimeni din afară nu şi-ar fi dat seama, dar Shizuru prinse imediat înţelesul.
- Youma? întrebă ea foarte încet, aşa încât Rin ghici cuvântul din mişcarea buzelor, mai degrabă decât să-l audă.
Aprobă din privire. Shizuru se străduia să perceapă aura negativă, dar nu reuşi.
- Afară, spuse Rin, la fel de încet.
Shizuru îi zâmbi larg, pe jumătate întoarsă spre ea şi spuse tare:
- Ne mai vedem, frumoaso!
Apoi îşi luă „pachetul” care stătuse rezemat de bar lângă ea şi ieşi din club fără să se grăbească. Strada era încă populată chiar şi la acea oră târzie şi ea respiră adânc, pentru a alunga frustrarea că nu percepe încă aura. Se retrase într-un colţ mai întunecat, desfăcu pachetul şi prinse cu dreapta mânerul. Nu numai Ichirou Takato îşi permisese să intre în club cu o katana.
După câteva momente sesiză prezenţa unui youma şi căută cu privirea, analizându-i pe trecători. Niciunul nu părea suspect şi îşi dădu seama că nu are şanse să-l descopere aşa, nici prea mult timp la dispoziţie. Închise ochii şi îşi concentră întreaga energie spirituală, apoi scană pur şi simplu împrejurimile până când sesiză distinct aura acelui youma şi locaţia ei.
Privi din nou trecătorii, punând cap la cap toate informaţiile. Era un băiat tânăr dintr-un grup de cinci care, după îmbrăcăminte, atitudine şi direcţie, mai mult ca sigur avea ca punct de oprire chiar clubul lui Hideo.
Shizuru calculă totul rapid, ştiind că trebuie să acţioneze cât mai repede şi mai decis pentru a evita victimele colaterale. Acoperi katana cu materialul negru în care fusese învelită şi o ţinu lângă picior cu mâna stângă, apoi ieşi în lumina becurilor stradale, îndreptându-se grăbită în direcţia grupului, fără să privească înainte. Părea o trecătoare preocupată de propriile gânduri şi neatentă la cele ce se petreceau în jurul ei. Ca din greşeală paşii o îndreptară chiar spre grupul celor cinci şi se lovi cu umărul drept de băiatul care degaja aura aceea ce devenise foarte clară acum. O privire confuză şi plină de regrete îl fixă pentru câteva clipe.
- Îmi cer scuze, am fost neatentă, spuse Shizuru cu o voce moale, aproape timidă.
Ceilalţi din grup comentară ceva cu tente perverse, dar băiatul răspunse liniştit, evitând discret contactul fizic:
- Nu-i nimic.
În acel scurt moment în care se opriseră din mers, mâna dreaptă a lui Shizuru acţionă rapid. Scoase pistolul pe acre îl purta mereu asupra ei şi trase trei focuri în corpul băiatului, ţintind inima. În clipa în care el căzu, cu un salt rapid, puse distanţă între ea şi grup şi trase în aer câteva focuri de armă.
- Plecaţi imediat, dacă vreţi să rămâneţi în viaţă! strigă cât putu de tare, dar ceilalţi din grup deja căutau să iasă din raza de acţiune a armei şi panica îi cuprinsese pe toţi cei care observaseră scena.
Totul se petrecuse în câteva secunde, dar Shizuru tot considera că fusese prea lentă. Puse pistolul la loc şi cu o mişcare rapidă care dezvăluia mult exerciţiu, dezveli katana şi o scoase din teacă. Tot timpul avusese ochii aţintiţi asupra corpului căzut pe trotuar, care părea neînsufleţit. Era atât de tânăr şi de fragil, zăcând într-o baltă de sânge, încât Shizuru nu putea să-şi convingă corpul să reacţioneze violent, chiar dacă era conştientă că totul e numai o aparenţă şi acela e un prădător crud. Aşa că pierdu secunde preţioase şi când făcu saltul katana căzu în gol, lovind cimentul de pe trotuar, pentru ca acel trup ce părea mort se rostogolise la o parte din calea armei. Fiinţa care se ridică fulgerător la câţiva paşi de ea nu avea nimic fragil sau vulnerabil, nu mai avea parcă nimic uman. Se transformase sub ochii ei într-un monstru. Ochii îi străluceau roşi şi înfricoşători, chipul îi era desfigurat, animalic, colţii mari, albi şi inspăimântători, arătau că e un prădător, la fel ca ghearele foarte mari şi muşchii puternici de sub pielea cafenie păroasă. Shizuru înjură printre dinţi, furioasă pe sine că-şi permisese acel moment de slăbiciune pentru care Rin ar fi ţipat la ea fără milă dacă l-ar fi văzut.
Nu mai avu timp decât să observe saliva care se prelingea printre colţii acelui youma şi să facă saltul într-o parte pentru a evita lovitura. Ghearele monstrului căzură în gol, săpând dâre adânci în trotuar. Da, întâlnise un exemplar mai puternic decât se aşteptase. Cu un salt fulgerător, Shizuru se aruncă spre youma şi katana izbi în plin. În mod normal o asemenea lovitură i-ar fi retezat braţul unui om. Dar acela nu era om, pielea lui era aproape imposibil de pătruns. Totuşi forţa loviturii lăsă o rană urâtă, o tăietură destul de profundă din care ţâşni sângele. Shizuru se grăbi să repete atacul ca să profite de momentul de slăbiciune, dar saltul îi fu curmat brusc de o lovitură în piept care îi tăie respiraţia şi o proiectă pur şi simplu câţiva metri mai departe. Izbi cu spatele pământul, dar, ca prin minune, mâna ei dreaptă era încă încleştată pe mânerul katanei. Durerea surdă îi explodă în tot corpul. Era la un pas de a-şi pierde cunoştinţa.
Între timp lumea se panicase în jur şi până şi cei din club ieşeau să vadă ce se întâmplă. Majoritatea se grăbeau să părăsească zona, îngroziţi de prezenţa unui youma. Câţiva sunaseră la poliţie, deşi ştiau că nimeni nu poate fi mai potrivit să-l înfrunte decât acea femeie care făcea parte cu siguranţă din Agenţie.
Rin ieşise şi ea şi privea scena stând rezemată de zidul clubului, părând speriată şi îngrijorată. Îl căuta pe ascuns cu privirea pe Ichirou, care ieşise şi el la un moment dat, cu tot cu „pachetul” suspect, calm şi părând prea puţin interesat de lupta care se dădea la câţiva metri mai departe.
Shizuru reuşi să se rostogolească în ultima clipă, evitând lovitura puternică ce lăsă urme în trotuar. Durere îi întuneca privirea, lupta cu disperare, orbeşte. Blocă braţul monstrului cu lama sabiei. Deja rana pe care i-o făcuse mai devreme se vindecase şi Shizuru ştiu că şansele ei scad spre zero. Trebuia să învingă! Trebuia să trăiască! Găsea în ea destule resurse ca să opună rezistenţă puterii incredibile a monstrului, ţinând departe de ea ghearele ascuţite. Dar când văzu capul hidos, gura aceea plină de de dinţi înfricoşători apropiindu-se de ea, teama o paraliză. Ceva striga din ea să reacţioneze, dar încordarea de a para cu katana ghearele îi sporea durerea şi era singurul lucru pe care putea să-l facă acum.
Ochii lui Rin se îngustară ameninţător şi obrazul i se contractă, lăsând furia să răzbată prin masca ei de teamă şi îngrijorare. De ce se lăsase Shizuru doborâtă atât de uşor? Şi ce dracu făcea ticălosul de Ichirou, cum putea sta aşa liniştit de parcă nimic nu-l privea? Pentru ce avea cu el o sabie dacă privea doar cum um om e ucis? Furia care se zbătea surd în ea ameninţa să strice tot planul pe care-l construise cu grijă. Şi mai greu decât dorinţa de a-l lovi pe bărbat pentru laşitatea sau nepăsarea lui îsi reprima impulsul de a interveni în luptă, cu riscul de a-şi distruge acoperirea.
Cu o mişcare disperată, cu puterea celui aflat în faţa morţii, Shizuru îşi îndoi genunchii şi lovi în abdomenul monstrului, reuşind să-l arunce peste cap, la o parte de deasupra ei. Apoi se ridică, ameţită, inspirând adânc şi agitat. Dintr-un salt fu peste youma, înfigând katana direct în inimă. Era deja mai mult decât putea face. Nu reuşi să evite lovitura, braţul drept al monstrului care o lovi în piept, sfâşiindu-i hainele şi carnea şi aruncând-o departe. Shizuru ateriză pe umărul drept şi auzi osul cedând, înainte de a-şi pierde cunoştinţa.
Youma îşi smulse katana din inimă şi se ridică, răsuflând greu. Sânge amestecat cu salivă i se prelingea printre colţi.
Rin îşi strânse pumnii, înjurând în gând. Trebuia să sacrifice pe cineva pentru un plan oarecare? Chiar trebuia să privească cu ochii ei cum Shizuru e ucisă?
De ce Ichirou nu intervenea acum? Strada era pustie, numai ea privea scena şi poate şi vreo doi-trei rătăciţi care nu reuşiseră să fugă până acum. Youma era deocamdată slăbit, putea fi răpus uşor de un Vânător experimentat şi puternic. Şi Ichirou era Vânător, toate indiciile arătau asta! O făcea numai pentru bani? Nenorocitul!
Când youma, cu rana în curs de vindecare, începu să se îndrepte încet spre Shizuru şi aceasta nu schiţă nicio mişcare, iar Ichirou se întoarse cu spatele, gata să plece, Rin luă decizia. La dracu cu misiunea şi cu ordinele lor nenorocite! Poate că Shizuru nu-i era apropiată, dar n-avea de gând să o aibă pe conştiinţă. Se îndreptă decisă spre youma, acoperind distanţa în scurt timp. O femeie neînarmată. Nici măcar nu-i arase atenţia. Până când făcu saltul şi lovi cu piciorul din lateral, proiectându-l câţiva paşi mai departe, deşi el rămase în picioare. Rin observă că Ichirou se oprise şi privea scena, mirat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Poate mai exista o şansă? Lupta ei era inutilă fără o armă şi totuşi n-avea de gând să pună mâna pe katana acum. Se feri de loviturile monstrului, dar nu aşa se câştiga o luptă. Nu reuşi decât să-l întărâte mai mult. Youma atacă cu o viteză mult mai mare. Rin pară câteva lovituri, dar până la urmă primi o izbitură în plin. Rămase în picioare ca prin minune, cu o dâră de sânge prelingându-se din colţul buzelor întinse într-un rânjet sarcastic. O mişcare rapidă într-o parte o salvă de ghearele ascuţite, dar următoarea lovitură veni mult prea repede. Simţi durerea acută în piept şi-n abdomen, se trezi zburând pur şi simplu prin aer şi în cele din urmă se izbi de un zid de-a lungul căruia alunecă, un corp frânt, aproape inert. Gustul sărat al sângelui era singura senzaţie ce însoţea durerea care-i explodase în creier. Înjură, dar nu auzi nimic, pesemne corpul n-o mai asculta. Vederea i se înceţoşase, abia distingea monstrul şi corpul nemişcat al lui Shizuru, periculos de aproape de youma. Încercă să-şi adune şi să-şi concentreze energia, dar un colţ de raţiune îi striga imperativ să-şi controleze aura, să şi-o reprime cât mai mult cu putinţă. Lupta cu sine, neştiind ce să aleagă încă, depinzând de hotărârea lui Ichirou. Ce făcea acel nenorocit? Ieşise din raza ei vizuală şi deocamdată îi era imposibil să-şi mişte capul pentru a-l repera. Şi atunci simţi energia spirituală nouă, surprinzător de puternică, înainte să vadă mişcarea: saltul incredibil şi katana lucind scurt în lumină, căzând fulgerător. Lovitura retezase braţul drept al monstrului şi Ichirou aterizase chiar în faţa lui, pregătind următoarea lovitură. Luptând cu durerea, Rin se concentră să prindă fiecare detaliu. Nu simţea decât aura acelui youma, puterea spiriruală impresionantă care rezona între Ichirou şi sabia lui şi energia slabă a lui Shizuru.
Lupta dintre Ichirou şi youma fu scurtă, intensă, cu rezultat previzibil. Sabia izbi de câteva ori în carne, până când monstrul căzu la pământ. Atunci Ichirou îl execută cu răceala şi acurateţea unui Vânător experimentat. O singură lovitură de maestru care despreinse capul de trupul monstrului. Dacă Rin ar fi avut puterea să răsufle uşurată, cu siguranţă ar fi făcut-o. Şi dacă până acum mai avusese îndoieli cu privire la decizia Agenţiei, acum i se spulberaseră: Ichirou era Vânător şi cine ştie ce altceva mai ascundea. Dar Rin nu se relaxă. Trebuia să-şi învingă durerea şi mai ales spiritul de conservare care-i dicta să înceapă vindecarea, pentru a urmări fiecare gest al bărbatului.
Ichirou se aplecă asupra trupului lui Shizuru şi probabil verifică pulsul. Apoi vorbi la telefonul mobil, ceva ce Rin nu putu auzi. Când se ridică iarăşi, crezu că va pleca. În schimb, el se apropie de ea şi îi cântări straea cu o privire rece şi calmă.
- Va sosi o ambulanţă în câteva minute, rezistă.
Deşi o calma faptul că el era atât de indiferent şi nu arăta nici un semn de milă, Rin simţi un impuls surd de a-l lovi sau ucide. Poate că asta răzbătuse în ochii ei întunecaţi de durere, căci bărbatul păru surprins pentru câteva secunde. Dar Rin se concentră asupra altor detalii: katana din mâna lui, mânjită de sânge proaspăt şi inscripţia de pe lamă, care o uimi.
Ichirou se ridică şi se îndepărtă cu paşi mari, hotărâţi. Când simţi că distanţa devenise sigură, Rin se concentră cu mare grijă să-şi vindece braţul stâng, pentru a-l putea mişca. Apoi găsi butonul potrivit pe brăţara neagră de la încheietura mâinii drepte şi apăsă. Era semnalul de urgenţă pentru medicii Agenţiei. Poate că Shizuru mai avea o şansă.

Da... ma gandeam eu ca imi voi schimba putin parerea despre Ichirou. Ma bucur ca si-a miscat fundul(scuzati expresia) sa le ajute, daca tot era Vantor cu sabie la el si tot tacamu'. sper ca Shizuru va supravietui si chiar ma bucur ca si Rin a hotarat sa intre in lupta, incercand sa o salveze, ar fi fost aiurea sa stea pe margine vazand cum cineva este ucis.
mi-a placut mult si sa sti ca n-ai facut pe nebuna, de multe ori eu te-am tot batut la cap pentru continuari. imi place foarte mult stilul tau, care se imbina atat de bine cu tema ficului... it's like I'm watching a good anime, a very good one pt ca descri toate scenele de actiune intr-un fel car eii prinde pe cititori. nu faci nici aglomeratie de verbe, nici o insiruire aiurea, parca-mi si pot imagina intreaga scena.
astept cuntinuarea, spor si suces la scris! *hugs*
^^

Când Rin primise ordinul codificat de a nu grăbi vindecarea înţelesese necesitatea interdicţiei, dar nu se conformase sută la sută, ci păstrase procesul la un nivel foarte scăzut, nedetectabil, controlându-l îndeaproape. Însă când fusese coborâtă din ambulanţă şi nu recunoscuse împrejurimile spitalului Agenţiei, se enervase de-a binelea. Doar pentru că era mai rezistentă o lăsau într-un spital oarecare, în pericol de moarte, din nişte precauţii exagerate? Încecaseră să-i oprească sângerarea şi i se administraseră calmante, dar durerea era tot de nesuportat.
Acum se afla de trei zile în spital, dar i se părea că trecuseră ani. Avea parte de tratament special; stătea într-o rezervă confortabilă atât cât era posibil într-un spital, medicii şi asistentele erau foarte amabili şi îi monitorizau permanent starea. Efectul unui telefon de sus, probabil. Dar nu era de ajuns pentru ca ea să se simtă liniştită. O vor ţine aici o săptămână sau chiar două şi asta era inacceptabil pentru ea. Plus că Agenţia tăcea în privinţa stării lui Shizuru.
Rin formă codul pentru contractarea lui Yuko Nishimura, şefa ei directă. Monitorizarea realizată de dispozitivul complex care avea aparenţa unei brăţări negre pe care o purta la încheietura mâinii drepte arăta că aria în care se afla era sigură pentru o comunicare secretă.
- Vreo problemă, Rin? întrebă scurt Yuko, pe un ton rece, proiectat parcă pentru a-i opri orice comentariu nefavorabil.
- Vreau să prezint raportul.
- Linia nu e absolut sigură.
- Vreau să-l prezint personal! spuse Rin cu o voce imperativă.
- Trebuie să rămâi în spital până ţi se vor vindeca rănile, ca oricărui om normal şi abia când totul va fi sigur vei veni să ne comunici ce ai aflat.
- Poate nu vreţi să ştiţi nimic. Nu-i aşa, Yuko? Nu aveţi nevoie de informaţiile mele, spuse Rin insinuant, ironic.
- De data asta ascultă ordinele! zise Yuko aspru.
- Sugerezi că de obicei nu le respect? Nu veţi afla nimic de la mine dacă mai stau o singură zi aici şi dacă nu-mi spui în ce stare e Shizuru!
- Nu tu ne ordoni nouă, Rin! Fă cum ţi se spune. Ţi-am tolerat prea multe.
- Nici tu nu eşti în poziţia de a-mi ordona toate porcăriile…
Rin se opri brusc, dându-şi seama că cealaltă întrerupsese comunicarea. „Duceţi-vă dracu!” zise încet, aproape plictisită, fără să se enerveze.
Poate dacă Yuko ar fi reacţionat mai flexibil şi n-ar fi făcut pe şefa, Rin ar mai fi răbdat câteva zile aici. Dar acum, după discuţie, luă o hotărâre clară. În cele câteva ore ale după-amiezii când era lăsată să se odihnească şi n-o vizita de obicei nimeni, îşi puse în aplicare planul. Care era de altfel foarte simplu. Trebuia numai să aibă grijă şi un control ridicat asupra propriului corp. De ce obţinuse o putere atât de mare şi periculoasă dacă nu o putea folosi după bunul plac? Se concentră intens, până când fu sigură că poate controla noua aură cu precizie. Nu trebuia să fie detectată nici măcar de Agenţie, cel puţin până nu-şi vindeca pe jumătate rănile. Durerea refacerii ţesuturilor părea mai groaznică decât cea a distrugerii lor, dar această durere făcea deja parte din ea, aşa că trebuia s-o îndure. Era unul din multele preţuri pe care le plătea.

După ce trecuse de mai multe filtre de securitate şi folosise coduri secrete pentru a deschide uşi, Rin parcurse ultimul culoar spre biroul lui Yuko, hotărâtă, dar ştiind sigur că aceasta fusese deja informată despre prezenţa ei aici.
- De data asta îţi voi reţine din venituri, îi spuse Yuko de cum intră în birou.
Era o femeie tânără şi simpatică ce părea aproape fragilă. Ai fi zis că este o oarecare funcţionară de birou, în costumul ei bleumarin, cu pantaloni călcaţi la dungă si bluză albă. Dar Rin ştia prea bine că arma a cărei formă se ghicea sub sacou nu era numai un ornament şi nu se lăsa inşelată de fragilitatea aparentă a tinerei care stătea în picioare în faţa biroului, privind-o cu reproş.
- Asta e vestea bună cu care mă întâmpini după ce am înfruntat moartea de dragul Agenţiei? întreba Rin cu o gravitate teatrală, evident sarcastic.
- Ţi s-a interzis să-ţi foloseşti puterea de vindecare.
- Rănile sunt încă deschise. Vrei să-ţi arăt?
Şi Rin începu să-şi deschidă primul nasture de sus, pentru a-şi întări cuvintele prin dovezi. Yuko o cunoştea prea bine ca să se îndoiască de faptul că ar fi în stare să-i demonstreze adevărul.
- Termină! îi zise ea aspru. Cum ai ieşit de-acolo?
- Eram la etajul I aşa că n-a fost prea greu.
Yuko îşi ascunse bine surprinderea când realiză că Rin sărise pe geam. Împotriva zâmbetului ei ironic, furia ar fi însemnat recunoaşterea înfrângerii, aşa că rămase calmă.
- Întoarce-te acasă şi continuă-ţi misiunea.
- N-am bătut atâta drum ca să-ţi văd chipul drăgălaş şi calm, Nishimura-san, spuse Rin şi se aşeză pe scaunul din faţa biroului, foarte aproape de Yuko. Privea în sus spre ea, cu hotărâre şi gravitate.
- Rin, dacă nu respecţi disciplina Agenţiei…
- …îmi vei reţine şi mai mult din venituri şi voi ajunge să locuiesc într-o cameră închiriată. Am pierdut prea mult timp cu ameninţările. Cum e Shizuru?
- E în afara oricărui pericol. Acum pleacă.
- Oh! Şi Ichirou e Vânător. Acum plec şi misiunea mea legată de el s-a încheiat aici.
Rin încercă să se ridice, dar mâna dreaptă a lui Yuko îi împinse umărul în jos, obligând-o să rămână aşezată.
- De ce-ţi place să complici lucrurile, Rin? întrebă şefa ei cu o voce obosită. N-am voie să-ţi dezvălui detalii, dar ştii bine că facem orice pentru ca ea să-şi revină. Întoarce-te la misiunea ta.
- Vreau s-o văd.
- Voi vorbi cu Issei despre asta.
- Vreau s-o văd! repetă Rin cu încăpăţânare.
- Îţi dau răspunsul mâine.
Rin privi în sus spre ea cu un zâmbet batjocoritor.
- Las-o baltă, Yuko! Vă cunosc prea bine.
Apoi se ridică, cu o mişcare decisă. Dar Yuko nu mai încercă s-o oprească şi Rin se îndreptă spre uşă.
- Nu spui ce ştii despre Ichirou? o întrebă Yuko atunci când ajunse la usă şi o deschise.
- Cum rămâne cu veniturile mele?
- Rin!
Aceasta nici nu se întoarse, doar se opri, aşteptând. Câteva clipe domni tăcerea.
- La revedere! spuse, făcând încă un pas.
- Rămân la fel. Acum răspunde la întrebare.
- El a fost cel care l-a ucis pe youma. Restul informaţiilor le veţi primi printr-un raport pe care mi-l veţi cere oficial, spuse Rin cu o voce profesională, neutră, apoi ieşi fără să mai aştepte vreun comentariu. Ştia că riscă o sancţiune aspră dacă mai continuă să-şi sfideze superiorii, dar satisfacţia de a-şi impune propriile condiţii era prea mare şi îi oferea o plăcere răutăcioasă, aşa că nu-i păsa.

Când Rin se întoarse în apartament era deja seară. Totuşi aprinse luminile la prima fază, mai slabă. Se săturase de albul pereţilor din salon şi voia o semiobscuritate care s-o liniştească. Refuzul Agenţiei de a o informa complet şi corect despre starea în care se afla Shizuru o irita. Voia să uite de toate până a doua zi şi abia apoi să continue planul legat de Ichirou. Şi-ar fi dorit mai degrabă să lupte cu youma, dar în viaţă nu facem numai ce vrem noi.
Trase draperiile groase la ferestre şi se grăbi să meargă să-şi facă duş. La care trebuia să folosească apă călduţă, din cauza rănilor încă nevindecate.
Camera era mare şi spaţioasă, cele câteva corpuri de mobilă fiind mai mult suspendate, canapeaua şi fotoliile dispuse pe lângă pereţii încăperii şi numai o măsuţă era aşezată în mijloc. Dar când se îndreptă grăbită spre telefon ca să lase mesajele vocale să fie derulate în timp ce îşi va pregăti haine curate, Rin fu cât pe ce să se împiedice de ceva. „Rahat!” şuieră ea în acel scurt moment de enervare, din obişnuinţa de a-şi descărca frustrările folosind cuvinte urâte. Asta îi amintea că Shizuru plecase ultima de acasă, în ciuda aranjamentului de la club. Luă papucii de casă şi-i duse pe hol lângă camera fetei. Când se întoarse să verifice mesajele observă câteva bluze aruncate pe canapea. Ce făcea Shizuru de ajungea mereu în criză de timp şi îşi arunca în ultimele clipe lucrurile care încotro? Exact ca…Toată fiinţa lui Rin intră în sistem de alertă, conştiinţa interveni brusc şi opri firul pe care intraseră gândurile. Era periculos, era acelaşi drum bătătorit şi cumplit pe care-l evita cât putea, dar spre care se îndrepta, inconştient, mereu, la intervale de timp inegale, neaşteptat, frustrant.
Vocea plăcută a lui Daisuke, pe linia privată, cerându-i să-i aranjeze o întâlnire cu Shizuru, abia ajunse până la ea, fără s-o amuze şi fără să-i trezească spiritul ironic, dată fiind situaţia prezentă. Celelalte mesaje erau de la prieteni, la fel de banale, poate mai puţin amuzante.
Din acea clipă în care gândul îi deviase nepermis spre un trecut ce trebuia uitat - condiţie absolut necesară pentru integritatea şi sănătatea ei mentală - tot planul lui Rin de a se relaxa în semiobscuritatea propriei camere, vizionând un film, se spulberase. Făcu un duş mai rece decât plănuise iniţial, dar fără rezultat. Nu-i rămânea decât măsura riscantă a simulării unei lupte.

Hopa... ceva e putred in Danemarka *thinking* exact ca cine? exista in trecutul lui Rin un anume personaj misterios care ar trebui uitat de ea?
"Era periculos, era acelaşi drum bătătorit şi
cumplit pe care-l evita cât putea, dar spre care se îndrepta,
inconştient, mereu, la intervale de timp inegale, neaşteptat, frustrant." me smells somthing fishy, prea mult nu m-am prins la ultima parte despre ce e vorba dar cred ca se vor clarifica curand lucrurile...
Din primele parti nu mi-am dat seama dar acum vad ca legatura dintre cele doua chiar este ceva, mai ales ca ele si locuiesc impreuna. privita asa faza, e nedrept ca lui Rin sa nu i se spuna mai multe despre situatia prietenei ei.
I liked it si astept continuarea!
spor la scris si inspiratie! *hugs*
^^

Îşi ţinea sabia în camera ei, pe un suport asemănător cu cel pe care erau aşezate săbiile în casele samurailor. Deşi nu avea pretenţia că o poate mânui nici la jumătate din priceperea unui samurai. Nici măcar la jumătate din priceperea…
- La dracu!
Când Rin prinsese mânerul sabiei cu dreapta, corpul îi fusese traversat violent de un şoc dureros şi scăpase sabia din mână. Incidentul se sincronizase perfect şi ironic cu întoarcerea periculoasă a gândului şi Rin ar fi râs probabil isteric, dacă durerea nu i-ar fi scuturat încă braţul.
Uitase să-şi ajusteze energia şi sabia o respinsese. Asta însemna o lipsă de control din partea ei şi astfel de momente deveneau enervante. Mai scăpă un val de înjurături printre dinţi, înainte de a se linişti şi a se concentra pentru a sincroniza energia ei cu katana. De ce dracu trebuia ca youma ăştia să aibă o parte spirituală atât de puternică şi lupta cu ei să necesite o energie spirituală superioară? Ar fi vrut să-i poată bate lovindu-i pur şi simplu undeva şi gata.
Camera destinată simulărilor nu lipsea din casa niciunui agent. Rin introduse codurile cerute de sistemul de securitate şi intră în spaţiul vast, mobilat foarte modest. Efectuă câteva setări în panoul de control şi corpurile de mobilă şi scaunele se deplasară lângă pereţi şi deveniră camuflate de panouri. Apoi ceru prin comenzi simlarea unei lupte.
„Se respinge. Starea de sănătate nu permite operarea cererii.”
Mesajul clipea enervant pe ecranul fixat în perete, lângă uşă. Rin apăsă tasta „Ignoră” fără să se gândească de două ori. Ceru nivelul 2. Dificultatea şi complexitatea luptelor mergeau crescător de la nivelul 5 până la nivelul 1, cel mai avansat.
„Se respinge. Starea de sănătate nu permite operarea cererii.”
Rin rânji la dispozitiv şi apăsă din nou „Ignoră”.
„Se respinge. Se recomandă nivelul 5.”
- Se respinge pe dracu, aparat idiot.
Ce tâmpenie, să proiecteze sistemul cu atâtea bucle de siguranţă. De parcă urma să lupte nişte legume, nu oameni conştienţi de ceea ce vor să facă.
Rin ignoră toate avertismentele sistemului, îşi puse vizorul la ochi şi apăsă ultima comandă, înainte de a prinde katana cu mâna dreaptă, de data asta cu atenţie şi determinare. Îi trebuia ceva puternic pentru a uita totul şi, la dracu, chestia asta era mai puternică decât o sticla de whisky.
Un youma apăru în celălalt colţ al camerei. Oricât ar fi ştiut că e vorba numai de un joc, monstrul părea atât de real încât Rin intră imediat în acea stare de concentrare, alertă uşoară, aproape entuziasm răutăcios de dinaintea oricărei lupte reale.
Câteva clipe păru că oponenţii se măsoară din priviri: ochii fioroşi, strălucind roşiatic, ai monstrului şi privirea aspră, rece, a fetei. Apoi youma făcu un salt lung asupra ei. Rin se feri spre stânga şi braţul drept avântă katana spre monstru. Avusese destulă forţă pentru a provoca o rană ce începu să sângereze, dar nu suficientă încât să-i reteze braţul. Spaţiul mic în care trebuia să lupte cu un youma uriaş nu prea era pe placul lui Rin. La următoarea ciocnire muchia katanei blocă lovitura monstrului, dar fata fu nevoită să se retragă printr-un salt, neputâns opune rezistenţă prea mult timp forţei incredibile. Da, nivelul 2 era straşnic, trecuse ceva timp de când nu-l mai încercase.
Dansul acela periculos dură numai câteva minute, pentru că mai apoi starea lui Rin îşi spuse cuvântul şi primi câteva lovituri care o zguduiră bine. Poate că acela era doar un joc, dar durerea era cât se poate de reală. Cei care proiectaseră aceste simulări urmăriseră redarea cât mai fidelă a unei lupte adevărate cu youma şi durerea era întotdeauna o prezenţă care însoţea luptele.
După un sfert de oră Rin înţelese că nu are şanse să-l învingă pe youma, mai ales că vreo două lovituri le primise direct în rănile nevindecate.
Avea oricând posibilitatea să oprească jocul, printr-o simplă apăsare de buton care dura câteva secunde. Dar ce făcea atunci cu mândria ei?
Mai mult, programul se oprea automat atunci când „jucătorul” ajungea într-un anumit stadiu de pericol. Dar tocmai aceste opriri de siguranţă le dezactivase Rin înainte. Adevărul ei, oricât de departe de normalitatea instinctului de conservare, era că pericolul îi făcea plăcere. Acel fior care altora le-ar fi îngheţat sângele în vene, apropierea de moarte, ei îi aducea o bucurie interioară stranie, satisfacţie, aproape voluptate. Acest val periculos, accentuat de durere, îi canaliza gândurile şi preocupările într-o singură direcţie, o ajuta să se controleze şi să se păstreze la suprafaţă, departe de calea care ar fi aruncat-o în întunericul interior. Dar de data asta îndrăzneala ei mersese un pic cam departe.
Nu era pe măsura acestui youma puternic, care avea viteză superioară şi mişcări complexe. Rănile i se deschiseseră şi durerea creştea progresiv. Dar nu, Rin nu renunţa uşor, iadul ei interior i se părea mai oribil decât jocul ăsta modern în care înfrunta imaginea unui youma, cu toate că durerea era reală. Lupta de o jumătate de oră, fusese lovită de nenumărate ori, pe când oponentul ei nu suferise nici măcar 25% pagube.
Acel avânt puternic al braţului monstrului, cu ghearele ţintite direct spre gâtul ei rămas descoperit din cauza vitezei slabe de reacţie, o ameţi şi o aruncă la pământ.
Atunci programul se întrerupse automat. Atinsese nivelul maxim de alertă. Corpul ei suferise prea mult. Rănile sângerau iar şi Rin zăcu pur şi simplu extenuată pe podea mai bine de zece minute, înainte să se poată ridica.
Era bine, acum nu trebuia decât să-şi panseze rănile şi putea dormi liniştită. Zâmbea, răsuflând greu, când închise uşa camerei şi îşi privi katana cu mândrie.

Trecuse o săptămână de la rănirea lui Shizuru şi tot ce putuse afla Rin de la Agenţie era că fata trăieşte şi starea ei e stabilă. Acum considera că e sigur să iasă la vânătoare. Şi nu de youma, ci în cluburi.
Cu o zi în urmă îi telefonase lui Daisuke şi ironizase situaţia cu acea cruzime care o caracteriza atât de bine.
- Bună, dragule. S-a întors roata şi acum eu îţi cer ţie o întâlnire cu Shizuru.
El lucra la biroul de informatică al Agenţiei şi Rin spera să poată fenta securitatea spitalului. Câteva secunde nu auzise decât respiraţia bărbatului în telefon, apoi răspunsul ezitant:
- Totul e secretizat, Rin. Nici măcar eu n-am acces la raport.
- Cine-a zis de raport? Vreau acces în salon! replicase ea ferm.
- Eşti nebună.
- Şi tu? După câte am înţeles din fraza anterioară, ai încercat să spargi parolele.
- Dar nu am ce face, Rin, îţi jur. N-am cum să te ajut.
- Ok. Presupun că dacă e în comă nu mai vrei întâlniri, deci nu te iau cu mine.
- Rin!...
- Sau dacă va rămâne cumva afectată pe viaţă…pun pariu că atunci chiar te vei ţine departe. Şi ar fi de-a dreptul ironic să vrea ea, atunci! continuase, acid, nemilos.
- La dracu, Rin! Cum poţi glumi cu asta? tunase el în telefon, furios.
- Trebuie să mai creşti un pic, băiete. Nu glumesc deloc. Viaţa e o curvă. Şi le-ntoarce al dracului de bine. Hai că nu-mi rămâne decât să mă dau la şefa ta. Ne mai auzim. La revedere!

Aşa se făcea că acum Rin se întâlnea în secret cu Azumi Kabata, şefa sistemului informatic al Agenţiei, într-unul din cluburile de noapte subterane din Noul Tokyo. De data asta se îmbrăcase decent, pe măsura faimei locului: pantaloni negri, o haină de piele până la genunchi, lăsată descheiată peste o bluză care nu lăsa să se vadă nimic mai jos de baza gâtului. Totul negru. Şi sub haine se ascundeau două pistoale.
Azumi o aştepta deja la o masă, într-un colţ întunecat şi plin de fum de ţigară gros încât să-l tai cu cuţitul. Abia reuşise s-o repereze.
- Issei ştie că fumezi porcărie de-asta? Acum cincizeci de ani mai era încă interzisă, fiind considerată drog! îi zise ea chiar înainte s-o salute.
Femeia ridică spre ea o privire batjocoritoare.
- De când ai devenit o moralistă? Şi Issei nu e amantul meu, ca să-l intereseze ce fac în timpul liber, fetiţo.
O grimasă contractă chipul lui Rin când auzi acea adresare care-i era de-a dreptul insuportabilă. Puse pe masă o sticlă plină cu un lichid maroniu şi două pahare mari.
- Coniac. Din 2050. Asta face aproape optzeci de ani. E o raritate, spuse ea sec, încercând să zâmbească cu o oarecare aroganţă şi se aşeză în faţa lui Azumi.

bingoooooooo! deci sunt in viitor. nu-mi vine sa cred ca nu mi-am dat seama mai repede>.< dar ramasesem parca in atmosfera aia de anime in care orice e posibil chiar si pe timpul nostru.
again iti spun ca descri faza de lupta si o faci sa nu para deloc plictisitoare ba chiar ma pui pe ganduri sa imi si imaginez cum ar arata totul. cat despre partile de la sfarsit... caracterul lui Rin iese din nou la iveala si mi se pare ca semanati dn destul de multe privinte... sau poate Rin doar este asa cum ai vrea tu sa fi, caci, cu riscul de a 'te speria' din nou, afirm ca nu esti asa de rea si nemiloasa ca ea, ci mai buna.
inchei prin a adauga ca i-am inteles indignarea lui Rin cand a auzit acel 'fetito') cat urasc sa mi se spuna asa! de fapt rectific, fetito e inca in ordine, dar daca mi se adreseaza careva cu "fatoooo"... damn, I so hate that XD chiar daca obisnuiesc sa-mi bat joc vorbind ca blondele de la Mondenii cu 'fato". asa, acum deviez de la subiect. oricum, Rin e cu siguranta ultima 'persoana' careia i-as zice 'fetito' XD
oricum astept continuarea, lenea mea isi cere scuze ca a tras chiulu si abia a mai dat pe aici.
ahh... hope sa pot intra candva sa mai comente, daca nu apar numai peste vreo saptamana si ceva.
dar tu scrie, ca scri bine, frumos si interesant! succes si multa inspiratie!
*hugs*

^^

- Şi mai comentai de viciile mele! replică aceasta, satisfăcută. Ce vrei de la mine, de trebuie să mă-mbeţi înainte? întrebă, întinzându-i în acelaşi timp pachetul cu ţigări albe, lungi şi elegante, care, evident, nu conţineau tutun.
Rin refuză cu un gest discret, dar care îi trăda dezgustul.
- Oricum peste o jumătate de oră voi fi la fel de drogată ca tine. Şi nu trebuie să te-mbăt, eşti deja ameţită. Poate că vreau să profit de tine, cine ştie, îi răspunse insinuant.
- Aici? râse cealaltă.
- De ce nu? E aproape pustiu acum şi pun pariu că în iadul ăsta se pot vedea altele şi mai rele.
- Iad? Aveam impresia că-ţi place.
- La modul plăcut am spus că e iad. Libertinaj. Un loc tocmai bun pentru orgii. Normal că-mi place, spuse Rin zâmbind provocator şi turnă coniac în pahare.
- Deci…nu intrăm în subiect? întrebă Azumi după o pauză lungă în care nu făcuseră altceva decât să se privească şi să golească paharele.
- Nu-mi place să mă grăbesc. Am toată noaptea la dispoziţie ca să te întind pe masă.
Azumi nu păru surprinsă de modul direct în care vorbea Rin, dimpotrivă, izbucni în râs, încurajând-o astfel.
- De ce eşti aşa sigură că tu vei fi deasupra? întrebă ea şi privirea aţintită asupra celeilalte, puţin tulbure, avea o sclipire provocatoare.
- Pentru că asta ţine de forţă şi eu sunt o luptătoare, draga mea.
- Nu putem şti până nu încercăm, nu-i aşa?
Era un joc de cuvinte care îi făcea plăcere lui Rin, o amuza felul în care se tachinau. Îi plăcuse întotdeauna Azumi tocmai datorită curajului ei de a intra în acest joc al provocărilor duse foarte departe. Nu exista un punct de la care să se oprească, să dea înapoi, mereu reuşise să o depăşească în idei nebuneşti. Dar acum era parcă ceva nou, ceva întunecat în atmosfera clubului, ori era umbra aceea de tristeţe şi disperare pe care Azumi o păstra în privire deşi credea că o ascunde bine. Sau poate faptul că era prima dată când o vedea fumând ceva ce sigur avea efecte halucinogene pe care Rin nici nu le bănuia. Toate astea o făceau să se întrebe, pentru câteva clipe, dacă lucrurile vor rămâne la nivelul vorbelor, provocărilor, sau una din ele îşi va pierde controlul şi va face ceva nebunesc. Plus că voia să obţină ceva de la Azumi şi asta însemna să împingă cât mai departe graniţa posibilităţilor. Aceste întrebări îi trecură foarte rapid prin minte. Nu-i păsa prea mult. Va face aşa cum va dicta momentul. Şi dacă va sparge bariere, o va face din proprie voinţă, din cutezanţa firii, sau din dorinţa de a lăsa liberă bestia dinăuntrul ei, pentru iluzia libertăţii şi a puterii.
- Iar te joci cu vorbele, Rin. Amândouă ştim că nu vei face nimic, spuse Azumi dintr-odată, fără să mai zâmbească, pe un ton serios, aproape grav şi mai ales aproape dezamăgit.
Asta o făcu pe Rin s-o privească atentă, încercând să citească adevărul dincolo de fumul dens care începuse să-i întunece şi ei raţiunea, dincolo de privirea ciudată a femeii din faţa ei.
Sticla era aproape goală şi asta o uimi pentru că nu se simţea foarte ameţită. Ceva întunecat, straniu, înfricoşător şi puternic ca o forţă primară care pluti câteva secunde între ele o zgudui dintr-odată pe Rin. Nu ştia şi nu-i păsa dacă venea din Azumi, din neant sau din întunecimile de iad din sine însăşi. Ascultă numai glasul şi se ridică brusc, ca un arc încordat, cu o privire sălbatică, de prădător.
- Salut, fetelor. Văd că aveţi nevoie de companie.
Acea voce masculină, puternică şi totuşi tulburată de alcool, venită de foarte aproape o opri pe Rin în mijlocul gestului ei instinctiv spre Azumi. O furie oarbă îi cutremură fiecare celulă din corp, dar trecu la fel de repede pe cât apăruse. Observă numai cu coada ochiului forma mătăhăloasă de lângă ea. Azumi îl privise direct pe bărbat, apoi ochii ei se întorseseră, parcă atraşi de un magnet, spre chipul lui Rin care părea atât de calm şi atât de sălbatic în acelaşi timp.
- Ne descurcăm mai bine singure, spuse aceasta tare, clar şi rece, fără să se întoarcă şi un zâmbet crud îi inflori pe buze.
- Vă spun eu că vă trebuie un bărbat, zise tipul rânjind aproape vulgar şi prinse cu o mână fermă spătarul scaunului liber dintre ele, trăgându-l puternic în spate.
Ceva se opusese şi când coborî privirea observă că piciorul lui Rin blocase piciorul scaunului.
- Am zis că mă descurc, spuse ea ferm, cu o voce aproape metalică.
Totul se petrecuse rapid şi o tensiune puternică plutea în jur, aşa că Azumi nu putea decât să privească scena cu interes şi amuzament.
- Ascultă, târfă…, începu bărbatul, înfuriat şi braţul lui prinse reverul hainei lui Rin, smucind-o şi întorcând-o spre el, respiraţia lui duhnind a alcool şi tutun lovind-o neplăcut în faţă.
Furia îngheţă pe chipul bărbatului, la fel ca vorbele pe care se pregătise să le spună şi ca gestul lui violent. Azumi fu surprinsă, până când observă mâna dreaptă a lui Rin care ţinea pistolul aţintit spre zona inghinală a bărbatului, foarte aproape. Gestul fusese atât de rapid încât nu-l observase şi asta o făcu să-şi mărească ochii de uimire fără să realizeze.
- Îţi dai seama ce bărbat straşnic ai fi după chestia asta? şopti Rin cu o voce joasă, ameninţătoare şi batjocoritoare şi rânji crud, făcându-i plăcere să vadă cum furia oarbă şi teama se luptă pe chipul lui, schimonosindu-l.
Împinse demonstrativ ţeava pistolului spre el, arătând că nu glumeşte şi-l poate descărca fără ezitare.
Bărbatul se mişcă în sfârşit şi se îndepărtă încet, înjurând tare, un val de vorbe obscene, care, în mod ciudat, îi provocară lui Rin o sezaţie bruscă de greaţă.
Se aşeză pe scaun, mai mult căzu la loc pe el. Abia când îşi mişcase braţul pentru a scoate pistolul îşi dăduse seama că fusese afectată de alcool şi se drog, dar instinctul de prădător fusese destul de puternic pentru a-i controla bine mişcările.
- Eşti nebună! exclamă în sfârşit Azumi, cu un amestec de admiraţie, plăcere, amuzament şi uşurare şi izbucni în râs.
- L-ai fi vrut pe tipul ăla? întrebă Rin dezgustată.
- Bleah! Numai pe tine, Rin, numai pe tine! Eşti o sălbatică.
- O iau ca pe un compliment.
Azumi nu se oprise încă din râs când Rin spuse brusc, serios:
- Vreau codurile de acces la Shizuru.
Câteva secunde după asta Azumi continuă să zâmbească, întâi amuzată, apoi cu neîncredere. Dar şi ultima urmă de zâmbet i se şterse de pe chip când realiză că Rin vorbea cât se poate de serios.
- Nu-ţi pot da aşa ceva, zise ea calmă, dar cu hotărâre.
- Spune preţul, Azumi.
Ochii lui Rin o fixau, tulburi dar adânci, cu o putere stranie.
- Nu există preţ. E ordinul lui Issei.
- Întotdeauna există un preţ. O sută de mii?
Azumi nu-şi putu ascunde uimirea. Era foarte mult, chiar şi pentru un agent foarte bun pe care-l plătea Agenţia.
- Nu se poate, Rin, sincer, spuse ea aproape cu tristeţe.
- Două sute de mii. Fac transferul pe loc în contul tău în momentul în care primesc codurile şi procedura de acces. Voi fi discretă şi nimeni nu va şti că ai fost tu.
- Vor sti imediat, spuse femeia grav. Era aproape şocată de determinarea celeilalte, nu s-ar fi aşteptat că ar merge atât de departe cu oferta.
- Spune ce vrei în schimb, Azumi.
- Am vorbit serios, nu pot. Nu există nici un preţ pentru poziţia şi cariera mea. Le voi pierde sigur dacă tu intri la Shizuru.
Atunci înţelese Rin că şansele ei sunt nule. Issei ştiuse! La dracu, ei toţi îşi luaseră măsuri de precauţie. Dar când valul de furie trecu, se simţi dintr-odată incredibil de relaxată. Făcuse tot ce putea ca să-şi liniştească conştiinţa, se luptase, se chinuise, dar nu avea şanse. Acum se simţea eliberată de o povară.
- Vrei să intri acolo şi să încerci să-i manipulezi aura, sperând că vei putea s-o vindeci. Issei n-ar permite asta niciodată! spuse Azumi ferm. Rin realiza că are dreptate, dar în acelaşi timp era nemulţumită să constate că femeia ştia atât de multe despre ea. Îţi pot da raportul complet, continuă Azumi, luând-o pe nepregătite.
- Şi asta cât face?
- Nimic. Ah, poate doar noaptea asta între noi.
Azumi zâmbea, dar Rin nu ştiu dacă glumeşte sau poate chiar e destul de ameţită încât să facă pasul. Aşa că tăcu un timp, neştiind ce să răspundă.
- Se pare că am preluat controlul, observă Azumi, cu falsă mândrie şi îşi aprinse o nouă ţigară, spre nemulţumirea prost ascunsă a lui Rin. Apoi, cu un gest neaşteptat, scoase din buzunare şi puse pe masă o cutie neagră pătrată, foarte mică. Expiră fumul albăstrui şi rotocoalele îi ascunseră lui Rin expresia chipului ei. Rin ştia ce e acolo. Şi n-ar fi putut spune dacă e amuzată sau furioasă pentru că fusese jucată pe degete cu atâta măiestrie. Sau pur şi simplu ea fusese idioata. De un singur lucru era sigură: ticăloasa asta care ştiuse de la început motivul întâlnirii şi venise pregătită dinainte putea să-şi ia adio de la distracţia proiectată, pe masă sau nu, în noaptea asta şi în orice noapte de-acum înainte.
Rin luă cutia şi o puse în buzunarul hainei, apoi se ridică brusc. Azumi o prinse de braţ, reuşind s-o oprească.
- Doar nu pleci aşa! protestă ea, nervoasă.
Rin se aplecă spre ea peste masă şi îi şopti rece si serios, privind-o direct în ochi:
- Am ştiut amândouă de la început că-l vrei pe Tadao în acţiune, nu pe mine. Sună-l, Azumi. Vă veţi împăca, orice-ar fi. Peste o oră va fi aici, inspirându-ţi drogul şi parfumul şi vă veţi desfăşura cât vreţi. Mulţumesc pentru raport.
Apoi se smulse din strânsoarea mâinii, care slăbise ce-i drept şi plecă, cu paşi mari şi hotărâţi.
- Ticăloasă de gheaţă! scrâşni Azumi în urma ei, deşi Rin nu o mai putea auzi. Simţi cum o lacrimă îi alunecă pe obraz. Are dreptate Yuko, eşti o piatră, n-a mai rămas nimic omenesc în tine de atunci…
Rin o rănise intenţionat, fără să tresară, fără să-i pese, suferinţa ei chiar îi făcuse plăcere.

Ce repede se schimba atmosfera... la inceput cele doua se joaca cu replicile indecente, spre final isi arunca una alteia rautati, ranindu-se.
Am crezut ca ar fi o oarecare prietenie intre cele doua dar se vede acum ca Rin nu e genul care sa lege prea repede prietenii. Umbla mai mult dupa propriul interes. Nu cred ca Azumi a meritat spusele "ticaloasei de gheata" de la final, dar, frustrata probabil fiindca nu primise ce vroia asa cum se asteptase, Rin a cautat si s-a folosit de cea mai mare chestie ca sa o raneasca, fara sa se gandeasca. totusi nu cred ca in alte circumstante ar fi facut-o.
se pare oricum ca se chinuie destul de tare sa ajunga la Shizuru... poate mi se pare doar mie dar e dubios de puternica legatura asta, pentru o persoana de gheata, cum e Rin.
Inca un capitol frumos, demn de bastarditza mea draga(u won't kill me for that, will you?). ceva imi spune ca iti face o deosebita placere sa scri aici, pentru ca poti sa mergi cu acel 'schimb de replici' pana unde vrei, fara sa-ti atraga cineva atentia ca ai intrece masura.
Oricum, sper sa scri in curand continuarea si pe comp si sa o postezi!
Succes, spor la scris si hugs!
^^

Ai ghicit cateva lucruri, my Dreamy, mai ales caracterul egoist al lui Rin si motivul pt care scriu pe acest forum
Ms mult pt "bastarditza mea draga", e unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-au spus


Era miezul nopţii şi Rin mergea pe una din străzile principale ale oraşului, fără să se grăbească. Era încă destulă lume pe stradă la acea oră, oamenii se simţeau în general în siguranţă atâta timp cât ocoleau zonele rău famate, colţurile întunecate, străduţele strâmte şi obscure. Dar Rin tocmai spre acestea avea de gând să se îndrepte, de-asta avea cu ea câteva arme, ascunse bine de haina lungă până la genunchi. De altfel această ţinută sobră, pantaloni, bluză şi haină negre, era aproape o uniformă pentru ea atunci când ieşea noaptea, în misiune. Acum însă îi lipsea katana şi în curând trebuia să renunţe şi la „brăţară”, pentru că misiunea ei nu mai avea de-a face cu youma. Îl căuta pe Ichirou şi cutreiera de câteva nopţi barurile, sperând ca drumurile să li se încrucişeze. O supraveghere mai îndeaproape era riscantă şi nici nu se grăbea prea mult să-l urmărească. Dacă nu îmbina utilul cu plăcutul, ordinele Agenţiei nu mai aveau niciun farmec. Nu că ar fi avut vreodată aşa ceva.
Coti pe o străduţă îngustă şi întunecată, îndreptându-se spre barul lui Hideo. Ştia că acela e clubul preferat al lui Ichirou. Avea de mers cam o jumătate de oră până acolo, dar nu luase niciun mijloc de transport tocmai pentru că n-ar fi deranjat-o deloc o întâlnire cu infractori. Şi nici cu youma. Era încrezătoare că ar fi dus-o până la capăt şi cu unul dintre ei, până când ar fi trimis Agenţia pe cineva.
Ea nu era slabă ca Shizuru, avea, pe lângă forţă fizică şi pricepere în luptă, ceva de mare folos în asemenea confruntări, ceva ce Shizuru nu avea: cruzime. Rin nu avea milă, nu avea regrete în lupta cu youma.
Azumi îi dăduse raportul medical complet şi detaliat al lui Shizuru, din momentul intrării în spitalul Agenţiei. Era plin de termeni medicali specifici, străini pentru ea, dar dincolo de acest inconvenient, era capabilă că înţeleagă lucrurile în mare şi să realizeze gravitatea situaţiei.
Shizuru avea câteva coaste rupte, un umăr dislocat şi braţul rupt, multiple leziuni interne, leziuni la nivel cranian care îi îngrijorau pe medici, pierduse mult sânge şi avusese noroc că nu-şi rupsese coloana vertebrală. Fusese în comă până în ziua precedentă celei în care Azumi copiase raportul pentru Rin şi abia de atunci medicii considerau că există şanse să se recupereze. Asta o făcea pe Rin să se întrebe dacă nu cumva Azumi nu-i făcuse în realitate nicio favoare. Poate Issei tergiversase lucrurile pentru ca Rin să nu fie motivată să acţioneze împotriva voinţei lui şi abia când Shizuru îşi revenise autorizase scurgerea de informaţii.
Dar Azumi era o persoană imprevizibilă şi nonconformistă, totul putea fi într-adevăr o simplă coincidenţă.
Rin se înfuriase când citise raportul; era convinsă că Shizuru şi-ar fi revenit mult mai repede dacă i s-ar fi permis s-o viziteze. Pentru că într-adevăr ea ar fi încercat să-i vindece rănile manipulându-i aura.
Dar acum nu avea rost să se mai gândească la toate astea. Totul trecuse, fata îşi va reveni. Pe când ea trebuia să-şi continue misiunea. Ichirou era greu de găsit zilele astea. Dar nu-i strica să cutreiere străzile, singură şi liniştită, sau să se distreze în cluburi, bând ceva tare şi dansând pe muzica preferată cu vreun tip întâlnit întâmplător. Tip care spera să obţină mai mult decât apropierea şi mângâierile din timpul dansului, dar se trezea cu buza umflată atunci când Rin pleca brusc, văzând că nu sunt şanse ca Ichirou să vină acolo.
Aşa cum se întâmplase cu o seară în urmă într-un club din cealaltă parte a oraşului. Rin surâse uşor în întuneric, amintindu-şi cum ceea ce părea că va deveni o noapte pasională se transformase în conflict.
Bărbatul care o agăţase la bar era un pic mai tânăr decât ea, sigur pe sine, aproape încrezut. Arăta foarte bine, e drept, dar părea un tip de bani gata, care nu se străduise în viaţa lui pentru a câştiga ceva şi drept urmare credea că totul i se cuvine. Cu toate că nu suporta genul ăsta de bărbaţi, Rin îi acceptase avansurile şi poate îl şi încurajase puţin, zâmbind la glumele lui şi răspunzând mereu cu sens dublu provocărilor verbale. Îi plăcuse ceea ce vedea, ăsta era adevărul. Puţină distracţie nu avea cum să-i dăuneze, din moment ce nu va merge nici un pas mai departe de club.
Se făcuse două noaptea, Rin băuse cam mult şi dansase la fel de mult. Se sustrăsese mereu încercărilor lui de a o săruta şi îi oprise mâinile atunci când rătăciseră prea îndrăzneţ, dar totul începea să devină iritant. Nu-şi făcuse niciodată vreun reproş că se joacă astfel cu cineva, stârnindu-l şi lăsându-l baltă spre final, de fapt nici nu se gândise că ar fi ceva rău în asta. Nu conta decât să se simtă ea bine, măcar pentru câteva ore.
Dar tipul ăsta era prea arogant, prea întărâtat de alcool (şi nu numai) ca să ştie că a pierdut şi e cazul să se retragă.
Rin părăsise ringul de dans abia reuşind să se strecoare printre ceilalţi şi asta îi sporise iritarea. În acea înghesuială de trupuri ce se mişcau în ritmul muzicii, ea se străduia să evite braţele bărbatului care încercau s-o reţină. Şi cu cât se opunea mai mult, cu atât el devenea mai insistent şi mai ferm.
Reuşise să ajungă prima lângă bar şi, pe când el încerca s-o cuprindă de mijloc, îi aruncase peste umăr, cu hotărâre:
- Eu plec.
În acelaşi timp se rotise în loc, evitându-l şi se îndreptase spre uşă.
- De ce să plecăm? Hai să mai dansăm, zisese el, cu o voce împleticită, dar vizibil iritat din cauză că era forţat s.o urmărească.
- Am spus că plec numai eu, nu şi tu!
Rin nu se abţinuse să îi arunce aceste cuvinte şi în acelaşi timp se întorsese pe jumătate spre el, ca să-i vadă reacţia; demonul interior voia să fie satisfăcut. Dar această mişcare îi permisese lui să o prindă de braţ, de data asta cu fermitate.
- Ce crezi, că te joci cu mine? întrebase bărbatul, surprinzător de clar şi coerent, cu furi şi hotărâre.
Smucită din mişcarea ei spre ieşire, Rin se trezise captivă în braţele lui puternice; expresia de pe chipul lui n-o mulţumea, nu era iritare şi furie, era posesiune. Dar nu-şi pierdu cumpătul, ăsta era ultimul lucru pe care şi l-ar fi permis vreodată. Surâsul ei avea ceva batjocoritor pe care nici măcar nu voia să-l disimuleze.
- Nu facem o scenă aici, ok? zise ea calmă.
- Atunci vino-ncoa’! replică bărbatul rapid, poruncitor şi se aplecă asupra ei ca un vânător asupra prăzii.
Urmă un sărut violent. Prinsă pe picior greşit, Rin se trezi captivă a acelei guri flămânde, a buzelor si a limbii lui avide, pe când mâinile lui rătăceau peste tot pe corpul ei. Mirosul de alcool îi invadă simţurile. „La dracu!” înjură în gând. Era furioasă că îi permisese aşa ceva, că nu putea face nimic împotriva forţei lui, că senzaţia de vomă nu era singura care o cuprinsese, ci simţurile ei capitulau încet-încet instinctului. La urma urmei, de ce nu? Doar o distracţie de-o noapte. Gândul perfid, insidios trebuia înlăturat. Rin îşi aminti expresia de aroganţă de pe chipul lui şi asta era de ajuns să-i calmeze instinctele. Încercă să-l împingă, dar n-avea nicio şansă. La dracu, se va sufoca! Şi nu putea să-l împuşte în club, s-ar alege praful de toată acoperirea ei. Dar tare-ar fi vrut să-şi descarce arma în el! Din nefericire nu putea să facă o scenă acolo, să atragă atenţia asupra ei. Nu putea nici măcar să-l lovească, nici dacă i s-ar fi oferit şansa, cu atât mai puţin să-l împuşte. Ura faptul că trebuia să se prefacă, să pară neajutorată, când de fapt avea o poftă nebună să-i spargă mutra. Când bărbatul îi eliberase în sfârşit gura, nevoit să respire, Rin se chinuise să-şi calmeze respiraţia agitată pentru a putea vorbi. Graţie lipsei de aer şi a unei îndelungi practici, vocea ei reuşise să pară nerăbdătoare şi încărcată de dorinţă:
- Nu aici. Hai să mergem undeva.
Luat prin surprindere de schimbarea de atitudine, el o cercetase câteva secunde cu o privire tulbure şi încercase să analizeze posibilitatea.
- Bine. Haide! spusese scurt, de parcă îi comanda ce să facă şi o trăsese literalmente după el, afară din club, ţinând-o strâns şi posesiv de braţ.
Dar lui Rin nu-i mai păsa în acel moment că pare o femeie slabă şi neajutorată, ori chiar o târfă a cărei destinaţie se subînţelege în noaptea aia. În sinea ei simţea deja satisfacţie, privea înainte la clipa când vor ajunge pe stradă. Numai că, odată ajunşi acolo, se văzuse forţată să mai îndure câteva săruturi violente, până când el să o tragă mai departe. Dar avusese noroc, drumul lui trecea şi pe o stradă pustie la acea oră. Cu o mişcare rapidă, fără să-i mai pese că el era cu spatele şi nu-i putea citi pe chip şocul şi durerea, Rin scosese pistolul şi, lipind ţeava de spatele lui, trăsese. Nu era un pistol cu gloanţe, ci o invenţie recentă foarte folositoare. Şocuri electrice, extrem de dureroase, dar fără să depăşească acea limită dincolo de care ar fi fost letale. Bărbatul se prăbuşise imediat, încovrigându-se de durere şi zbătându-se spasmotic. Rin rezistase cu greu tentaţiei de a mai descărca o altă şarjă. Plecase fără să spună o vorbă, scuipând pe trotuar şi ştergându-şi buzele cu un şerveţel.

Paşii ei răsunau înfundat pe strada foarte întunecată şi pustie. Îşi alungă din minte acele amintiri neplăcute. Observă că mai are puţin de mers până la club. Ichirou ar face bine să fie acolo.
Era hotărâtă să nu repete, mai ales aici, acea scenă penibilă din noaptea trecută, aşa că va evita ringul de dans.
Ichirou nu era. Poate va trebui până la urmă să treacă la o urmărire directă.
- Bună, Rin! Ce vrei? Votcă, martini, Blue Blood? o întâmpină băiatul de la bar, cu un zâmbet uşor pe buze.
Ea ridică din sprâncene, surprinsă de această intimitate neaşteptată pe care şi-o permitea Kouji faţă de ea. La urma urmei venise aici măcar de zece ori în două luni? Şi ce era Blue Blood, un fel de spirt?
- Your blood, îi răspunse, fără să-şi trădeze nemulţumirea, ba chiar zâmbind, nu numai cu buzele, ci şi cu ochii.
Kouji luă replica drept o glumă bună şi râse, dar Rin o spusese cu mai multe înţelesuri, aşa cum obişnuia de fapt să vorbească.
- Vodcă, reveni ea, tot scurt, nedorind să încurajeze mai mult intimitatea dintre ea şi un barman oarecare. Deşi întrezărea deja cel puţin două avantaje ale acestei eventualităţi.
Pe când aştepta comanda, Rin evaluă rapid situaţia: la bar erau doar două persoane în afară de ea. Ar fi putut rămâne aici în aşteptare, dar nu voia să fie în centrul atenţiei. Zărise o masă izolată într-un colţ şi varianta asta părea mult mai ispititoare, oferind şi o perspectivă asupra intrării.
- Fata, sau tipul serios? întrebă Kouji cu o voce scăzută, aplecându-se puţin peste bar când puse paharul cu vodcă în faţa ei. În privirea cu care Rin îl fixă brusc era mai degrabă răceală şi respingere decât surprindere.
- Crezi că ştii ce-mi doresc? întrebă ea pe un ton serios şi uşor ameninţător, continuând să-l privească în ochi.
Băiatul nu putu susţine mult timp privirea ei tăioasă şi surâse în chip de scuză, încurcat.
- M-am gândit doar…că pot să ajut…
- Mulţumesc, zise Rin zâmbind brusc şi îşi luă paharul în mână.
Nu era niciun pic de căldură în acel zâmbet care îi rămase pe buze în tot timpul cât se îndreptă spre colţul pe care îl reperase înainte. Era postul ei de observaţie temporar. Muzica îmbietoare nu ajungea să-i trezească simţurile. Numai o prezenţă putea s-o transforme într-o creatură provocatoare în noaptea asta, dar numai prin calcul, nu prin instincte. Celorlalţi le era destinată o privire adâncă dar periculoasă şi un surâs ironic.
Cu siguranţă nu era seara ei norocoasă, dar nici una cu ghinion. Plictiseala era singura cu care trebuia să lupte Rin, deşi ar fi preferat mai degrabă un youma. Aştepta de trei ore; lumea venea şi pleca, clubul se aglomerase, dar Ichirou nu făcea parte dintre vizitatori. Rin înclina spre o urmărire directă începând de a doua zi. Kouji ca informator era o posibilitate care îi displăcea. Oricât ar fi fost de încrezută, nu se baza pe ideea că farmecul ei personal îi slobozise gura băiatului. Aşa cum vorbise cu ea putea vorbi şi cu Ichirou în altă seară. Şi asta îi dădu o idee. Se ridică şi se îndreptă spre bar fără a lăsa să se vadă nicio urmă din plictiseala care o toropise. Băuse cam mult, dar nici „intoxicaţia” cu alcool nu era evidentă.
- Fata de atunci…Shizuru…, îi şopti ea lui Kouji, întinzându-i cartea de credit pentru a plăti consumaţia, ai mai văzut-o pe-aici?
- Nu, însă dacă o văd te anunţ.
Zâmbetul mulţumit care se întinse imediat pe faţa lui îi trezi o poftă nebună de a râde. În schimb surâse în chip de mulţumire, îi ură serviciu uşor în continuare şi ieşi.
Plănuia să rămână pe străzi până dimineaţa. Poate viaţa nu era aşa crudă cu ea şi avea norocul să facă pe dura cu vreo bandă de cartier. Îi era dor de morala nesfârşită şi de ameninţările lui Yuko.
De parcă cineva îi auzise gândurile, primi impulsul pe un canal de urgenţă al transmiţătorului sub formă de brăţară. Deci şi lui Yuko îi era dor de ea! Rin se retrase pe o străduţă mai izolată şi răspunse apelului.
- Poţi vorbi acum? întrebă Yuko, prudentă.
- Normal, din moment ce am răspuns. Ţinta nu a apărut.
- Bine. Avem o urgenţă în cartierul Yamate. Două victime şi un agent căzut. Du-te acolo cât poţi de repede.
Rin rămase blocată pentru câteva clipe.
- Ce tot spui? Nu am sabia la mine, nici vreun mijloc de transport, mi-ar lua prea mult timp! Trimite pe cineva echipat corespunzător.
- Nu am posibilitatea asta. Fă orice să ajungi cât mai repede. Vei folosi sabia agentului de acolo.
- Dar…, începu Rin, cu totul derutată. Yuko trebuia să ştie că nu poate folosi altă katana, trebuia să ştie cât de puţine şanse există!
- Niciun „dar”. Du-te!
Vocea şefei sale sunase autoritar şi aspru, aşa cum foarte rar i se adresa ei. Asta însemna urgenţă, gravitate extremă. Deci şi măsuri extreme. Rin era cunoscută printre agenţi pentru obiceiul ei de a încălca regulile, aşa că nu era ceva neobişnuit ceea ce făcea acum. Observă o maşină parcată pe marginea străzii, din fericire pentru ea un model mai vechi. Scană sistemul de securitate cu ajutorul unui program pe care îl încorporase în transmiţătorul cu funcţii multiple. Fusese inspirată atunci când cedase insistenţelor şi îl invitase pe Daisuke la o cină în trei, cu ea şi cu Shizuru. Rin nu făcea astfel de invitaţii aproape niciodată. Dar aşa ajunsese să înveţe atâta informatică încât să se descurce cu modelele mai vechi de maşini. În nici zece minute maşina pornea în viteză pe stradă, fără să se activeze vreo alarmă.

Scena care o aştepta în zona indicată de Yuko nu era una potrivită pentru cei cu nervii slabi. Pe o străduţă întunecată, o fundătură la capătul căreia se afla un gard înalt din plasă de sârmă cu ochiuri mici, era trei corpuri mutilate. Rin le privi rapid în lumina lanternei pe care o găsise în maşină. Un bărbat şi o femeie erau căzuţi aproape unul de celălalt. Gâturile le erau numai o rană, sfâşiate de parcă ar fi fost muşcate de nişte fălci puternice. De fapt erau pe jumătate mâncate. Corpurile arătau ciudat, zbârcite, golite parcă de lichide, de substanţă. Rin era obişnuită cu astfel de răni, văzuse chiar şi mai rele, aşa că le privi fără nicio emoţie. Mai mult decât sângele şi carnea sfâşiată îi atrse atenţia faptul că anumite părţi ale corpurilor erau dezgolite. Interesant loc îşi aleseseră s-o facă, pe un gard din plasă de sârmă!
Celălalt corp era al unui agent; un bărbat tânăr care zăcea într-o baltă mare de sânge, cu corpul sfâşiat de la gât până la mijloc. Fălcile lui Rin se încleştară inconştient şi ochii i se îngustară, întunecaţi.
În tot timpul cât observase rapid scena, încercase să localizeze youma, care, evident, mâncase, îşi învinsese oponentul şi plecase. Cu o mişcare rapidă ridică de lângă bărbat katana însângerată. Chipul îi era împietrit şi sălbatic. Acum era singură, putea lăsa liberă orice putere. Şi o lăsă, suportând şocurile dureroase repetate, violente, care treceau în ea prin sabie, rezultatul conflictului dintre noua ei aură şi energia spirituală rămasă în katana. Măcar câţiva metri o vor ghida picăturile de sânge scurse din rănile monstrului. Trebuia să-i detecteze aura! Acest youma nu trebuia să scape!
Găsi urmele de sâge care dispăreau în întunericul unei străzi şi luă urma monstrului, încă suportând valurile de durere care se propagau parcă în fiecare celulă a corpului.

after za first part:
"buzele lui ii zdrobira buzele"-stii de ce imi aminteste expresia asta cu zdrobitul?) doamne, I'm sure u'll kill me for that, dar m-a dus cu gandul la twilight, fiind ultra-folosita acolo=))
aww... ce dragut. dragut din partea ei sa nu-si descarce un pistol cu gloante in spatele nenorocitului! xD ma bucur ca Shizuru e bine si totusi acum de ce-l mai cauta pe Ichirou?(de prea poate sa-mi fi scapat mie ceva=.=). Ma bucur ca ai mai introdus o scena interesanta *:-"* ca eu cel putin ma ametisem in multitudinea de cuvinte la care am avut nevoie de dex:)) baka me. asaaaa... inainte sa citesc a doua parte(gomene ca trag chiulu, btw^^"') just have to say ca sunt tare curioasa cum ar arata Rin in postura aia de tarfa in care ai descris-o... dupa toate cele intamplate, pur si simplu nu mi-am putut-o imagina astfel:))
*moving on*
doamne, cred ca l-as fi pocnit pe Kouji la faza cu "fata, sau tipul serios?" sa-i umflu falca nu alta! dar Rin are oricum probleme mai importante cu misiunea asta nou unde a fost trimisa.
Cred ca youma de care a dat ea e destul de puternic... sunt totusi curioasa daca are vreo legatura cu cele intamplate pana acum. app... de ce il urmarea pe Ichirou? tot nu m-am prins>.<
anywayz, nici mie nu-mi pare de incredere barmanul ca sa poate sa-i ceara lui informatii. si totusi ea intreaba de Shizuru... why? damn>.< ma enerveaza cand oamenii fac anume lucruri si nu-mi dau seama de ce:)). Interesanta e puterea lui Rin, sa poata detecta asa aura unui youma.
oricum, sunt putin in ceata acum, asa ca astept capitolul urmator, sperand ca poate ma voi lamuri putin^^
hehe... ziceam in postul trecut ca aici nu iti atrage nimeni atentia ca ai intrece masura... sunt curioasa cum va fi dincolo. si ma bucur ca ti-a placut 'titlul' primit:)
Succes, inspiratie, spor la scris and huuugs!
^^

Ma voi ucide pe mine pentru expresia aia! Trebuie sa editez neaparat partea cu zdrobitul, e de neiertat sa folosesc asemenea limbaj neoriginal, comun.
Stiu, povestea este prea lunga, incarcata cu detalii si greu de inteles. Sper numai sa ai rabdare cu mine. Ms mult pt comentarii. Nu prea pot raspunde la intrebari, poate mai incolo se va mai lamuri un pic actiunea.

***
A doua zi înainte de prânz Rin traversa cu paşi siguri dar fără a se grăbi coridoarele cenuşii luminate de neoane albe ale clădirii principale a SDD, Special Division of Defence, numită popular şi impropriu Agenţia. Îmbrăcată în aceleaşi haine negre care erau obişnuite pentru ea, avea o expresie impenetrabilă, aspră fără a fi mânioasă, mai degrabă un fel de nepăsare rece. Nu-i saluta, ba chiar părea să-i ignore complet pe paznicii plasaţi lângă uşile liftului şi în alte puncte strategice pe culoare. Introducea rapid codurile cerute de panourile de lângă uşi, dezactivând sistemul de securitate pentru a trece mai departe.
Yuko Nishimura o aştepta aşezată în spatele biroului şi nu se ridică atunci când intră Rin. Chipul ei calm şi copilăresc nu o păcăli pe aceasta din urmă, ştia la ce să se aştepte. Îi susţinu privirea câteva secunde, în tăcere, fără a se lăsa intimidată.
- Ce-ai făcut azi-noapte, Rin?
Nu era reproş în acea voce, dar Rin ştia că asta se ascundea în spatele calmului rece al şefei sale.
- Nu m-am culcat cu nimeni, dacă asta te deranja.
Yuko se aplecă în scaun, sprijinindu-se cu coatele pe birou şi privirea ei se încruntă uşor. Lui Rin îi atrase atenţia mai degrabă priveliştea pe care o oferea, în această nouă poziţie, decolteul bluzei lui Yuko.
- Nu e cazul să faci pe proasta cu mine.
O replică dură spusă pe un ton calm; era prea supărată comparativ cu situaţia.
- Care e problema, Yuko? Maşina aia pe care am împrumutat-o?
- Nu trebuia să aduci vorba şi de acel furt.
Privirea lui Yuko fulgeră scurt, semn că Rin depăşea măsura.
- Atunci ce ai să-mi reproşezi? Dimpotrivă, ar trebui să-mi mulţumeşti. Mi-am riscat viaţa şi am scos din joc un youma care a ucis trei oameni numai într-o singură noapte.
- Deci recunoşti că pentru tine a fost un joc? Te-ai jucat cu acel youma, Rin.
- L-am ucis. Ce mai contează cum?
- L-ai chinuit înainte de a-l omorî! Ordinul era să termini cu el cât mai repede şi mai eficient.
- Nu mai spune! Ţi s-a făcut brusc milă de youma? E normal să fi rănit în luptă. Pe mine m-ai întrebat cât de grav am fost rănită? Cum de am reuşi totuşi să ucid un youma cu o sabie străină?
Vorbeau calm şi tăios, dar privirile li se înfruntau din ce în ce mai aprige. Yuko se întreba cât va mai dura până când Rin îşi va pierde răbdarea, sau dacă nu şi-o va pierde deloc pentru că îşi descărcase toată furia noaptea trecută.
- Dacă ai fost rănită grav, a fost vina ta, spuse ea, fără a încerca să-şi îndulcească vorbele. Tu ai lungit lupta, ţi-a făcut plăcere să-l chinui.
- Şi aici apare întrebarea retorică: cum poţi chinui un youma de cinci ori mai puternic decât tine, ale cărui răni se vindecă în câteva secunde sau minute? făcu Rin ironic.
- Ştii mult mai bine decât mine că youma simt durerea, chiar dacă rănile li se vindecă incredibil de repede. Acel youma avea corpul plin de tăieturi adânci, cu grade diferite de vindecare. Mai întâi l-ai slăbit şi în loc să-l ucizi l-ai rănit repetat.
Un muşchi se zbătu, abia observat, pe obrazul lui Rin. Stătuse tot timpul lângă uşă, dar acum se urni de-acolo şi se aşeză pe un scaun în faţa biroului, cu mişcări stăpânite care degajau un calm aparent.
- I-aţi studiat cadavrul? întrebă ea încet, cu o surprindere prefăcută, batjocoritoare. Ce dracu sunteţi voi, Yuko? O divizie specială de luptă, sau un centru de cercetări asupra acestor monştri?
Şi Rin se lăsă pe spătarul scaunului, încrucişându-şi braţele pe piept şi aţintind-o pe Yuko cu o privire batjocoritoare.
- Nu schimba subiectul, îi zise aceasta.
- Şi care era de fapt subiectul?
- Chiar îţi place să faci pe proasta azi. Ţi-ai pierdut controlul, Rin! Ai lăsat răzbunarea să-ţi întunece mintea.
- Fals! N-am fost niciodată mai lucidă ca atunci. Şi de ce ne lungim atât, şefa? Dacă ai chef de pedepse, taie-mi cât vrei din venituri. Minimul pentru subzistenţă eşti nevoită să mi-l laşi. Altfel aş ajunge un agent prost dotat, subnutrit şi cu datorii uriaşe.
Yuko se săturase de ironiile ei. Se săturase să o menajeze, să-i citească nepăsarea şi batjocura în privire. Se îndreptă în scaun şi spuse, cu o voce egală, scăzută dar neîndurătoare:
- Ce a fost diferit noaptea trecută? Ce te-a făcut să te transformi într-o fiinţă însetată de sânge? Nu e prima dată când vezi oameni mâncaţi de youma.
Rin vru să răspundă în aceeaşi maniera detaşată şi ironică, dar următoarele cuvinte ale lui Yuko o reduseră la tăcere.
- A fost agentul ucis, nu-i aşa? Faptul că l-ai zărit acolo, în balta de sânge. Rănile acelea oribile, corpul sfâşiat se la gât până la mijloc ţi-au amintit…
- Termină! şuieră Rin şi de data asta privirea îi era tăioasă şi ameninţătoare, pe sub sprâncenele încruntate.
- Termină tu întâi cu atitudinea asta şi apoi mai vedem. Dacă îţi pierzi controlul şi laşi instinctele ucigaşe să te conducă periclitezi întreaga misiune a Agenţiei. Plus că e o nebunie să-ţi rişti viaţa inutil.
Rin strângea din dinţi, încruntată, dezbătând cu sine însăşi dacă e cazul să meargă mai departe cu ironiile sau să tacă şi să evite subiectul.
- Bun. Am înţeles ideea. Voi încerca să fiu mai prudentă, răspunse ea, surprinzător de ascultătoare.
Era evident că minţea. Yuko ştia prea bine că atunci când se va ivi ocazia va proceda la fel, poate chiar mai violent. În cazul lui Rin timpul nu liniştise lucrurile ci, dimpotrivă, adâncise resentimentele, ura, răzbunarea, poate chiar şi suferinţa.
- Dacă ai terminat, atunci eu mă retrag, vorbi Rin din nou şi se ridică în acelaşi timp, grăbită să scape din acea situaţie tensionată care începuse să o afecteze.
- De fapt n-am terminat. Vreau să cunoşti pe cineva.
Yuko nici nu-i lăsă timp să răspundă; apăsă un buton şi spuse cu o voce blândă, total schimbată faţă de ultimele ei replici:
- Intră, Misaki.
Peste câteva secunde uşa se deschise şi intră o fată foarte tânără, vizibil emoţionată. Yuko încerca să balanseze cu o expresie de încurajare răceala ironică din privirea lui Rin.
- Bună ziua, Rin-sama! salută tânăra, făcând cea mai adâncă plecăciune care îi fusese vreodată adresată lui Rin.
Yuko nu reuşi să-şi ascundă prea bine surâsul amuzat când aceasta se-ntoarse spre ea şi îi văzu expresia de nemulţumire de pe chip.
- Sama? I-am luat locul lui Issei fără să ştiu? făcu Rin sarcastic, fără pic de glumă. Acum îşi permitea să redevină aşa, Yuko nu va reveni la subiectul de dinainte de faţă cu o a treia persoană.
Roşeala se întinse cu o viteză uimitoare pe chipul tânăr al fetei şi privirea i se fixă pe covor. Rămăsese la câţiva paşi în faţa uşii şi nu părea că se va mai apropia de ele.
- Despre ce e vorba? continuă Rin, cu ochii aţintiţi asupra şefei sale care părea că se amuză în continuare.
- Nu fi aşa grăbită. Vreau să fi disponibilă pentru lupte chiar şi continuând misiunea actuală. Dar pentru acoperire, când ieşi în oraş, katana ta va rămâne la Misaki, care va lua legătura cu tine când va fi nevoie.
Fata nu văzu privirea pe care i-o aruncă Rin, dar îi simţi parcă greutatea. Îşi dădea seama că pare demnă de milă, încurcată şi jenată peste măsură, dar nu avea ce face.
Până şi Yuko se aştepta la o explozie de mânie şi batjocură, mai ales ştiind ce vorbiseră înainte. Dar, spre marea ei uimire, Rin rămase calmă. Numai sarcasmul era tăios ca un pumnal.
- Se vede treaba că o duceţi rău dacă apelaţi la copii ca să care arme. Câţi ani are? 15?
Era într-adevăr mai mică decât ele şi fizicul nu o ajuta deloc, chipul drăgălaş făcând-o să pară mult mai tânără decât era în realitate, dar indignarea fetei învinse dintr-odată admiraţia şi respectul şi deschise gura să protesteze. Dar nu apucă să spună nimic pentru că Yuko i-o luă înainte:
- 18. Nu încălcăm nicio lege.
- Aha! Corect, vorbim despre SDD. Şi ce nivel de informare i-aţi dat?
- A, răspunse Yuko netulburată.
Era cel mai mare grad. Cu alte cuvinte fata asta ştia despre ea tot atât de multe ca şi Yuko şi Issei.
- Aţi înnebunit! scrâşni Rin, dar se opri la timp. Era prea târziu, era inutil să se înfurie. Bine, continuă ea. Dar nu voi fi răspunzătoare dacă va face greşeli şi Ichirou îşi va da seama ce se întâmplă. Nici dacă va căpăta deprinderi rele stând lângă mine. Sper însă că voi rămâne singură în apartament.
- Deocamdată da. Shizuru…
- Termină cu subiectul acesta, Yuko! Ar trebui să-ţi fie ruşine pentru cât aţi minţit.
De data asta uimirea o făcu pe Misaki să învingă jena şi o privi pe Rin, surprinsă de tonul aspru cu care aceasta îi vorbise şefei sale. Era destul de neplăcut să se vorbească despre tine ca şi cum nu ai fi prezent. Dar, de parcă asta nu fusese de ajuns, Rin se întoarse brusc spre ea, fixând-o cu aceeaşi privire rece şi indiferentă care-i fusese adresată lui Yuko.
Lui Misaki i se părea că ochii lui Rin aveau ceva aproape fascinant, dar într-un sens oarecum negativ. Nu lăsau să se citească nimic în fiinţa din spatele lor, de parcă puneau un zid între ea şi restul lumii. În schimb, deşi purtau în ei răceală, chiar şi o undă de nepăsare şi sarcasm, păreau că pătrund adânc şi citesc nemilos în cei pe care-i privesc.
- La noapte la doisprezece jumătate, în zona Takatsu, intersecţia cu strada Kodashi. Dormi până atunci, va fi o noapte pierdută. Şi vei avea multe nopţi de pierdut de acum înainte, i se adresă Rin neutru, aproape impersonal, de parcă ar fi vorbit cu un obiect.
Apoi se întoarse pe călcâie şi în câteva secunde era dincolo de pragul uşii.
- Vrei să spui că accepţi fără să comentezi? întrebă Yuko repede, jumătate glumă, jumătate uimire sinceră.
Nu-i răspunse nimeni, Rin plecase deja.
- O mai admiri şi acum? se adresă apoi tinerei.
- Sigur! răspunse fata fără nicio ezitare şi ochii îi sclipiră dintr-odată cu admiraţie.
Entuziasmul ei punea capac acestei întâlniri neobişnuite.
- Ai grijă să nu devii ca ea. Nu e un model prea bun de urmat, mai spuse Yuko, dar fără prea multă convingere, conştientă că Rin reprezenta deja un model pentru fată, din cine ştie ce raţiuni ciudate.

The next, prea curand, stiu ca sunt un pic dusa cu pluta.

***
Rin nu se îndreptă spre ieşire, ci spre biroul lui Daisuke. Azumi nu era decât a doua opţiune, încă n-o iertase pentru jocul acela cu informaţiile. Intră fără să bată la uşă şi prima observaţie o mulţumi: el era singur în birou, deşi părea pe picior de plecare.
- Ah, bună ziua, Rin! Ce potrivire minunată! o întâmpină el, vesel.
Ea răspunse la salut dând numai din cap şi nu avu timp să vorbească pentru că Daisuke continuă, pe când îşi aranja nişte mape pe birou:
- Tocmai mă pregăteam să o vizitez pe Shizuru. Mergi cu mine? S-ar bucura să te vadă.
- N-am de ce să merg. Am trecut pe-aici cu treburi.
El o privi derutat de tonul ei indiferent, profesional.
- Tocmai ţi-am spus un motiv: s-ar bucura dacă ai merge. M-a întrebat de tine…
- N-am timp de sentimentalisme, îl întrerupse Rin, devenind nerăbdătoare. Vreau să văd ultimele înregistrări, hărţile apariţiilor youma.
- Dar, Rin, abia aşteptai să afli cum se simte…
De data asta privirea ei fulgeră scurt, iritată. El chiar rămăsese blocat la acelaşi subiect?
- Acum ştiu că e bine şi asta e de-ajuns. Să trecem la lucruri serioase: ce se întâmplă de fapt cu monştri ăştia?
Băiatul era încă uimit de refuzul ei, de fapt de atitudinea indiferentă la care nu se aşteptase deloc, aşa că îi luă câteva secunde bune ca să se întoarcă la youma.
- Rin, sunt informaţii secrete.
- Scuteşte-mă. Sunt chemată să lupt cu săbii străine pentru că nu mai aveţi agenţi disponibili. O explozie de atacuri? Prea multe? Sau prea puternice?
- Nu sunt autorizat să răspund…
- Haide, termină cu asta. Ce rău se-ntâmplă dacă mi se confirmă presupunerile?
Daisuke oftă încet şi începu să scrie câteva comenzi pe calculator. Ştia că oricum va ceda până la urmă şi nu are rost să intre într-o nesfârşită contradicţie cu Rin. Pe ecranul mare de pe un perete al biroului apăru harta Noului Tokyo şi o legendă alăturată. Punctele roşii erau locurile ultimelor atacuri youma detectate de agenţi; dispersate în tot oraşul, foarte multe. Cu portocaliu erau însemnate zonele unde fuseseră descoperite victime ale monştrilor, fără ca aceştia să fie găsiţi. Şi acestea erau prea multe. Rin se aşteptase la o creştere a atacurilor, dar nu la ceva de o asemenea amploare.
- Există vreo explicaţie pentru asta? întrebă ea.
- Încă nu ştim de ce au apărut aşa mulţi.
Teamă? Asta se simţise în vocea lui Daisuke?
- Ar fi bine să aflaţi cât mai repede. Altfel ne vor mânca pe toţi, băiete, replică ea, sarcastic şi se întoarse imediat spre uşă. Mulţumesc, îi spuse, înainte de a ieşi.
- Hei, Rin…chiar nu vrei să mergi? mai încercă el o dată, vrând totuşi să-i facă o bucurie lui Shizuru şi crezând că Rin s-ar putea răzgândi pentru că îi oferise informaţiile pe care le ceruse.
- Serios acum, ştii că eşti ciudat?
Rin se întoarse spre el, sprijinindu-se de tocul uşii şi surâzând cu un amuzament ironic.
- Orice bărbat în locul tău ar vrea să fie singur cu ea, pentru a-şi permite tot felul de intimităţi. Nu-mi pari nici măcar genul care ar săruta-o de faţă cu mine. Deci nu mai insista aiurea, profită de fiecare clipă.
El era prea surprins de schimbarea de subiect şi de ton, dar îşi reveni destul de repede:
- Haide, Rin, asta e o scuză…
- Scuză pe dracu! Vorbeam serios, când va ieşi de-acolo o vor trimite să lupte, vezi şi tu ce se întâmplă aici!
Lui Daisuke i se păru pentru câteva clipe că ea chiar era îngrijorată şi voia să-l ajute, dar următoarele cuvinte pe care i le spuse şi mai ales acea lumină jucăuşă, de glumă ironică puţin arogantă spulberară impresia pozitivă.
- Profită deci din plin. Măcar nişte săruturi. Nu vei fi dezamăgit, are gust bun. Îţi spun de experienţă.
După ce văzu şocul zugrăvit pe faţa lui, din ce în ce mai mare cu cât înţelegea sensul adevărat al vorbelor ei, Rin se întoarse şi ieşi, zâmbind mulţumită. Da, efectul fusese teribil. Aproape chicoti, traversând coridoarele. Nu va uita prea curând expresia aceea de şoc profund de pe faţa lui. Daisuke nu era nici naiv, nici inocent; niciun bărbat nu era. Totuşi reuşise să-l surprindă atât de uşor! Cine ştie ce credea acum că se petrecuse între ea şi Shizuru, cine ştie până unde mersese imaginaţia lui?
Paznicii de la acel etaj se mirau de veselia neaşteptată a lui Rin. O văzuseră intrând indiferentă şi acum ieşea zâmbind cu o mulţumire nedisimulată. Fusese oare promovată?

În noaptea în care Ichirou îşi făcu în sfârşit apariţia în clubul lui Hideo, Rin simţi un amestec de satisfacţie, instinct retrezit de vânător şi iritare pentru că îl aşteptase degeaba până atunci.
Ea stătea la bar, cu paharul de martini neatins în faţă, cu coatele pe bar şi bărbia sprijinită în mâna stângă, mulţumită că erau mulţi clienţi şi-l ţineau ocupat pe Kouji şi gura lui mare. Îl urmărea cu coada ochiului pe Ichirou care, după ce cuprinse cu o privire grăbită întreg localul, se îndreptă, surprinzător, spre locul unde stătea ea.
- E un club interesant şi plăcut, nu-i aşa? vorbi el aşezându-se pe scaunul liber din dreapta lui Rin, privind însă în altă direcţie, spre Kouji care servea nişte clienţi în celălalt capăt al barului.
Părea la fel de rezervat ca întotdeauna, deschizând doar o convorbire oarecare despre un subiect neutru. Dar tot o surprinse faptul că el făcea primul pas. Data trecută de-abia o băgase în seamă. Nu răspunse imediat ci sorbi încet din băutură, cu ochii pe jumătate închişi, atât de indiferentă la tot ce se întâmpla în jurul ei încât lăsa impresia că nici nu-l auzise vorbind.
- Băutura e bună, spuse ea încet, cu un zâmbet slab pe marginea paharului. Şi muzica e bună.
- E liber, modern, dar şi sigur, completă Ichirou imediat, accentuând „liber” şi întorcându-se spre ea de data asta.
Surâsul lui Rin deveni mai larg şi uşor sarcastic. Era conştientă de privirea aţintită asupra ei şi de aluzia evidentă pe care o făcuse el. Puse paharul pe bar, cu aceleaşi mişcări lente şi indiferente.
- Sigur până apare un youma, punctă ea, ignorând partea legată de libertate.
Atunci se apropie Kouji, cu un zâmbet ce se voia misterios, de parcă ştia un secret pe care n-avea de gând să îl împartă cu nimeni.
Rin nu-şi permise să se enerveze din atât; de ce să lase o prostie să-i strice noaptea în care va juca o carte atât de importantă?
- Ca de obicei, şefu’?
- Da.
Ichirou părea imun la familiarităţile băiatului. În timp ce el îşi aştepta băutura, Rin deschise adevăratul subiect:
- Apropo de…libertate…Cum se simte Shizuru?
Când privirile li se încrucişară pentru câteva clipe, văzu în ochii lui confuzie amestecată cu ironie.
- De unde să ştiu eu?
Sosirea lui Kouji cu whisky pentru Ichirou le întrerupse din nou discuţia. Apoi Rin prinse ocazia să răspundă:
- De la Agenţie, fireşte.
- Tu ştii mai multe despre Agenţie, zise el râzând.
- Haide, Ichirou-kun, fă un mic efort de memorie. Cine a decapitat un youma cu katana?
Deşi acum vorbeau încet, Ichirou nu se simţea în largul lui cu discuţia asta la bar, unde putea să-i audă oricine.
- N-am nicio legătură cu Agenţia. Indiferent ce crezi că ştii, te înşeli.
Lui Rin îi plăcea să rişte, aşa că vorbi mai tare, degajată, parcă în ciuda disconfortului lui.
- Youma. Creaturi feroce care se hrănesc cu carne şi energie umană. Origine necunoscută. Singura cale de a-i ucide este să-i decapitezi cu o sabie încărcată spiritual. Singura organizaţie care se ocupă cu asta: Special Division of Defence. Agenţia. Nu e corect?
Spusese totul repede, fără pauze care să-i ofere lui ocazia s-o oprească.
- Mai bine am vorbi despre asta într-un loc mai izolat, spuse el, uşor nervos.
- Oh, acum mă vei invita la tine! Ce frumos din partea ta, Ichirou-kun!
Bucuria falsă, teatrală, uşor ironică zugrăvise pe faţa lui Rin un zâmbet ce părea aproape sincer.
- Te asigur că îţi faci speranţe false, surâse el slab, apoi luă ambele pahare de pe bar şi se ridică. Vino, îi spuse lui Rin peste umăr, îndreptându-se deja spre zona cu mese.
Rin privi silueta înaltă, spatele puternic şi mişcările calme care degajau forţă şi nu putu decide dacă e furioasă pe atitudinea lui autoritară sau chiar îi place. Orice ar fi fost îl urmă, aşezându-se la masa mai retrasă pe care el o alesese.

Edit: omg, e chiar imposibil sa nu am greseli. Am incercat sa corectez, thanks.

off: OMG!! *faints* love your siiiiiig!:X
on: dejaaa? ok, nu esti dusa xD chiar ma bucur ca ai reusit sa scri continuarea. damn it>.< iar nu's la zi! si citisem alalalt dar imi fusese lene sa las un coment. off... oricum, le iau pe rand.(pe a doua oricum inca n-am citit-o xD)
soooo... Yuko are mare dreptate cand zice ca Rin si-a cam pierdut controlul. Adica ma astept ca ea sa nu respecte regulile ,doar e mai libertina, rea, sarcastica etc. dar cateodata chiar sare calul, mai ales cand vorbeste cu sefii ei. Cred ca de fapt Yuko o cearta pt ca a lasat razbunarea sa o conduca, adica nu are de ce sa-i pasa sefei prea mult de cum moare un youma, nu? Oricum, sefa stie bine cum sa-i inchida gura la Rin atunci cand vrea... si aici apare iarasi misterul trecutului pe care ai zis ca-l vezi mai clarifica in capitolele viitoare... eu raman la ideea mea, cum ca un youma i-ar fi omorat iubitul(sau fratele, dar asta-i mai putin probabil) iar Ichirou cred ca are o anume legatura cu asta:)... asaaaa, si apoi apare fetiscana care o admira pe Rin. cred ca de cand a aparut ea am citit totul cu un zambet laaaarg pe buze! I simply like her! *poate si pentru ca semanam intr-o anume privinta xD* M-a pufnit rasul la reactia lui Rin cand a auzit ce grad de informare primise fata... chiar a luat-o prin surprindere=)) oricum, ceva imi spune ca isi va schimba cat de curand parerea despre Misaki... sunt sigura ca fata nu e deloc o simpla fana prostuta si ca o va ajuta cumva:) ador sfarsitul capitolului... de fapt ador intregul capitol, intra la preferate:D
next part *begins reading*
"Fusese oare promovată?" daca as sta pe un scaun, as cadea de pe el de ras=)))))
"co coatele pe bar"- una si micuta greseala
I Loooove i!!! fara menajamente or stuff like that:P doamne, cat am ras la faza cu Daisuke:)))) bine ai spus ca Rin e putin dusa daca vrea, dar e foarte bine ca se pricepe sa obtina cam tot ce isi doreste. stiu ca vorbisem ieri de relatia dintre ea si SHizuru... si ai zis ca lasi mister... daaaaaar ce s-a intamplat in capitolul asta chiar m-a lasat surprinsa. adica Rin sa fie asa de rece si nici macar sa nu ofere vreo sansa vizitei la Shizuru? atunci de ce fusese la inceput atat de pornita sa primeasca acele coduri de acces?(sau poate daca le primea, putea sa-l caute cu ele pe Ichirou prin agentie?...ok, imaginatia mea zboara cu parapanta in momentul de fata si am diverse scenarii in minte).
Ma bucur ca Rin a reusit in sfarsit sa-l prinda pe Ichirou in barul ala si mi-a dat impresia ca l-a cam invartit putin pe degete dar sunt sigura ca ma insel. adica Ichirou imi pare foarte asemanator lui Rin, da, ii lipseste pachetul de sarcasm dar cred ca si el poate obtine tot ce vrea daca isi pune asta-n cap. deci se potrivesc...
and when I read this: "Rin privi silueta înaltă, spatele puternic şi
mişcările calme care degajau forţă şi nu putu decise dacă e furioasă pe
atitudinea lui autoritară sau chiar îi place." I suddenly remembered what u told me, cum ca Rin e straight(in ciuda aparentelor) si ca vor urma si scene foarte "inocente")
ah, si gomene pt groaznica comparatie facuta in postul anterior cand am vazut expresia cu "zdrobitul">.<
oricum, niste capitole superbe in care s-au mai clarificat lucrurile... sper sa ai tot atata spor la scris si sa-ti iasa chiar si mai bine(chiar acum observasem ca scri cu diacritice... oau O.O u've got all my respect ca o faci si ca-ti si iese sa folosesti draciile alea). mult succes si multa inspiratie si in continuare and me is waiting for za next part!
*hugs*
^^

Edit: o____O doamne ce post am facut.

Ma bucur ca ai "comentat" atat de mult. Asta inseamna ca te-a interesat ce-am scris, in ciuda greselilor si "complicatiei" ) Sper sa-mi inving lenea (ca tendinta de a lungi prea mult povestea n-am sanse s-o inving) si sa ajung si la...hmmm...partea interesanta ) Well da, am zis ca Rin e "straight", dar poate e bi :-? (ca sa semene cu mine =)))))) sa vedem unde ma duce imaginatia...

***
- Nu mi-ai răspuns la întrebare, observă ea, relaxându-se în scaunul confortabil.
- Se pare că şti multe despre Agenţie şi youma, spuse Ichirou ignorându-i cuvintele.
- Ce ştiu eu ştie toată lumea.
- Nu înţeleg de ce joci tot teatrul ăsta, Rin, eşti agent. Ce vrei de la mine?
Asta numea el confruntare directă? Fata surâse, privindu-l cu ochii mijiţi.
- Ai ucis un youma retezându-i capul cu katana. Eu fusesem scoasă din joc demult. Cine e agentul? Care dintre noi joacă teatru?
- Evident că tu. Sabia pe care am folosit-o nu e o sabie e Agenţiei.
Rin nu-şi trădă mulţumirea când văzu că discuţia ia exact cursul pe care şi-l dorea, ci continuă să surâdă neîncrezător.
- Cineva fabrică săbii speciale anti-youma la negru?
- Cineva se joacă de-a detectivul şi-i iese foarte prost, zise el atât de tăios, încruntându-se, încât părea că astfel pune definitiv capăt discuţiei. Bău din whisky pentru prima dată în noaptea aceea.
Rin îl privea încă şi observă mişcarea mărului lui Adam odată cu înghiţitura. Adam şi Eva, nu? Drăguţă ironie. Îşi reţinu impulsul de a râde încet. Era ciudat cum privirea ei se lega de astfel de detalii, de mişcări ale corpului lui Ichirou. Ca şi cum reacţiile ei o luau înaintea planului.
- Bine, nu contează ce eşti. Vreau doar legătura cu Shizuru.
Vocea lui Rin sună puţin ciudat în tăcerea dintre ei. Sigură şi calmă, de parcă recunoştea deschis o dorinţă firească pe care o avea. Imediat el o privi cu o sclipire în ochi şi surâse. Acel surâs foarte slab pe chipul serios şi bărbătesc pe care nu reuşea să-l lumineze, acel surâs încrezut şi sigur care îl caracteriza atât de bine. Deci gândul lui se îndreptase spre direcţia perversă.
- Nu acel fel de legătură…cel puţin nu încă, adăugă ea cu un surâs cu subînţeles. Vreau să-mi faci legătura cu Agenţia. Iar dacă tu negi că eşti implicat direct, ea rămâne singura mea opţiune.
- Spui cam des „vreau”, observă Ichirou.
- Cine a spus că nu sunt dispusă să ofer ceva în schimb?
Era o discuţie în care atunci când unul dintre ei forţa nota celălalt era gata să pareze. Ca un dans de voinţe, ca un joc de cuvinte ce se ciocneau în avalanşă.
Rin izbucni în râs.
- Nu mă ofer pe mine, nu-ţi face iluzii. Dar putem negocia alte…bunuri.
- Eşti destul de arogantă încât să crezi că te-aş vrea. Crede-mă, mi-e de ajuns că te suport prin preajmă. Indiferent ce urmăreşti, nu-ţi voi face jocul. N-am nicio legătură cu fata aia şi cu siguranţă nu vreau niciuna cu tine.
Rin rămase calmă în faţa atacului direct. El nu-i vorbise pe un ton urât, dar cuvintele erau destul de aspre şi nu-i lăsau nicio şansă. Însă îşi poţi crea şi singur şansele. Fără să mai zâmbească, dar păstrând o expresie senină şi încrezătoare, mai sorbi o dată din pahar înainte să-i spună, cu o voce aproape caldă, preocupată, de prieten căruia îi pasă:
- Eşti cam recalcitrant. Aş spune că nu ai maniere, dar nu vreau să merg aşa departe. În facultate erai mai…maleabil, mai de viaţă. Nu ştiam că a lucra în poliţie te poate schimba chiar atât în rău.
- Nu-mi amintesc ca noi să fi interacţionat prea mult în facultate, spuse el repede, aproape cu cinism.
- Poţi observa pe cineva şi de la distanţă.
- Mai lipseşte să-mi spui că erai îndrăgostită de mine!
- Oh, nu, nu-mi place să fac parte din turmă! Şi-n plus, cred că făcusem o pasiune pentru asistentul de la drept civil.
Iar zâmbea în acel fel al ei, de nu puteai ştii dacă e chiar amuzată de ceva sau se bucură doar de propriile ironii. Ichirou privi lichidul din pahar, întrebându-se de ce stă la aceeaşi masă cu o femeie care îl enerva. Pretindea că o interesează Agenţia, dar era aproape convins că ea e agent şi îl urmăreşte. Putea să investigheze de la distanţă, nu să forţeze intrarea în viaţa lui cu pretexte ridicole! Dar era suficient de încrezută şi de sărită de pe fix ca să creadă că îl poate duce de nas. Ridicând dintr-odată capul o privi direct în ochi, fără să-şi ascundă resentimentele. Era ca şi cum i-ar fi spus „m-am săturat de tine”, era o privire care o trimitea la plimbare.
- Uite ce e: n-ai decât s-o aştepţi pe fata aia şi s-o hărţuieşti cât vrei. Asta dacă mai trăieşte; era într-o stare destul de gravă. Ştii bine că nu numai Agenţia elimină youma. Orice persoană care are o energia spirituală superioară şi o sabie potrivită o poate face. Nu sunt agent, aşa că încetează să mă mai urmăreşti.
- Admiţi că ucizi youma fără ştirea Agenţiei? Asta înseamnă că eşti cam în afara legii, Ichirou. Organizaţii ilegale.
- N-ai auzit şi ultima parte, Rin? Sau auzi numai ce vrei tu?
- Nu te urmăresc pe tine, îmi urmăresc interesul. Întotdeauna o voi face, spuse ea hotărâtă, fără să se ascundă de data asta în spatele vreunui zâmbet provocator. Apoi se ridică şi plecă, urmărită de privirea lui aspră. Deşi o văzu ieşind din club după ce plătise, avea convingerea să nu se terminase totul aici. Pusese Agenţia ochii pe el? Dacă era aşa, de ce nu încercau să-l elimine pur şi simplu? Poate că voiau altceva. Sau poate nu era Agenţia.


Cam putin, stiu. Poate voi edita.
Edit: Kanna-chan, normal ca ai dreptate si eu am scris o prostie mai mare ca mine (e un mister si pt mine de unde am scos o asa expresie o_O). Am editat, multumesc.

Am cautat pe net cat de corect e ceea ce ai scris si in plus suna si mai placut daca ai schimba "nodul lui Adam" cu "marul lui Adam " .
In rest este foarte bine cum ai continuat ... (am citit de unde am ramas in partea cealalta) nu ai greseli de scriere si ma mira asta fiindca e vorba de parti mari de text si tin sa te felicit pentru ca ai scris asa de bine .
Vreau sa iti spun ca am patit ceva ce niciodata nu mi s-a intamplat citind ceva scris de tine , nu am simtit cand am ajuns la capat , de obicei ma uit cat mai este fiindca intri foarte mult in amanunte , dar aici au fost echilibrat prezentate pasajele dinamice , dialogul si naratiunea statica ...
Cat despre atitudinea lui Rin ...nu o prea inteleg , parca voia sa o vada pe fata aia , acum nu mai doreste sau a reactionat asa fiindca era o cale prea simpla si ar fi recunoscut ca are o slabiciune fata de ea?
Sper ca personajul tau sa faca fata aglomeratiei de fiinte care ucid cu sange rece ..si sa ajunga la un echilibru interior care sa o faca sa fie mai putin agitata . Desi ai creat imaginea unei persoane reci si razbunatoare sa zicem , am impresia ca Rin este mai sensibila decat alti oameni si mult mai atrasa de sentimentele umane .
Succes la scris !


Cam atat !

"hmmmm... partea interesanta..." O.O imi ucizi nerabdarea/rabdarea/pe ambele oricum... waaaaaai, can't wait=)))))
asa... doamne, cat am ras la capitolul asta la schimbul de replici dintre personaje(da, stiu, nu e mai nimic de ras, dar eu ma distrez de iscusinta in schimbul de replici si de ceea ce spun in general). Si pot spune ca este Fascinant! Adica pur si simplu ador cum scri, pentru ca personajele sunt umane si actioneaza de cele mai multe ori firesc. Plus ca, pentru mine, eu fiind mare 'fana' a felului incare actioneaza oamenii, si feluri diferite de persoane(aka psihologie xD), a fost minunat sa citesc si sa observ reactile lor in dialog. ahh, nu stiu de ce, dar Ichirou imi pare destul de inocent si dunno cum sa-i zic... dar parca inocent ar fi cel mai bine^^'' am crezut la inceput ca va fi un adversar potrivit nebuniei de moment a lui Rin, dar acum cred ca m-am inselat. Stie sa-si ascunda adevaratele intentii, cel putin pe moment, si e oarecum sincer, obtinand ceea ce vrea fara jocuri murdare, ca Rin. ok, acum ori baiatul asta e chiar "clean"(in romana ar suna mai ciudat xD) ori e pur si simplu un persoanj normal, aparut dupa ce eu m-am obisnuit mult prea mult cu felul de a gandi si de a actiona a lui Rin. Acum mi s-ar parea ciudata o colaborare intre cei doi pe planul ala foarte 'inocent'... hmmm... si avem atatea randuri in care putem observa personajele, dar parca tot nu pot ghici cum vor actiona in viitor. I love this xD
Astept continuarea, sunt fooooarte curioasa sa vad care e de fapt toata faza cu astia doi...
Succes si inspiratie si spor la scris si la ucisul lenei!
*huggles*
^^

Urmeaza un "capitol" lung si plictisitor pe care puteti foarte bine sa nu-l cititi. Nu cred ca ignorarea lui stirbeste ceva din poveste. Este mai greoi si nu stiu daca ofera informatii noi sau mai degraba sporeste intrebarile. Serios, se poate sari peste el fara nicio problema. Sper sa revin repede cu continuarea.

În sala de şedinţă a SDD se adunaseră cele mai importante persoane din Agenţie: directorul Departamentului de Cercetare, Yasumori Asuhara, un bărbat de patruzeci şi cinci de ani cu părul grizonat pe la tâmple şi cu o privire ascuţită şi inteligentă din spatele ochelarilor fără rame, în costumul lui bej croit impecabil; directorul de la Recrutare si Instruire, Kousuke Kamiya, care ar fi părut un bătrânel cumsecade, cu părul lui alb şi privirea blândă, dacă nu l-ar fi trădat postura militară. Stătea pe scaun cu umerii perfect drepţi şi puţinele mişcări pe care le făcea erau scurte şi calculate. Ceilalţi participanţi erau Kiemon Asada, de la Departamentul Operaţional, care coordona echipele de agenţi, şeful lui Yuko; părea prea tânăr pentru postul de director, şi aducea un aer proaspăt şi jovial în acea cameră întunecată, dominată de masa ovală de şedinţă; Eisuke Himuro, directorul economic, înalt, masiv şi impunător, părând mai potrivit pentru luptele pe teren decât pentru lucrul la birou. Numai două femei intrau în această „elită” de conducere: Norie Fukuda, o tânără foarte agreabilă, delicată dar atrăgătoare în costumul crem cu taior şi fustă până la genunchi, şefa de la Consiliere Psihologică şi Azumi Kabata, de la Informatică. Prezenţa lui Azumi contrasta cu eleganţa lui Norie. Purta pantaloni negri, pantofi fără toc şi o bluză de un bleu şters. Îşi împletise într-o coadă simplă părul lung, care desfăcut i-ar fi ajuns până la mijloc. Era într-un fel ţinuta ei de serviciu, voit lipsită de eleganţă sau strălucire. Colegii ei care avuseseră ocazia să o vadă în restaurante sau cluburi, ori prin oraş la braţul lui Tadeo, fuseseră surprinşi de transformare. Deşi trecuse de treizeci şi cinci de ani, Azumi putea fi cuceritoare în rochii elegante care îi îmbrăcau provocator liniile corpului zvelt. Şi putea să aibă o „privire intoxicantă”, aşa cum îi plăcea lui Rin s-o tachineze uneori. Acum însă nu era nevoie de nimic din toate astea.
Issei Kawakami, directorul general al SDD, „şeful cel mare” cum îi spuneau toţi nu era prezent. Misterul în care se învăluise mereu devenise ceva obişnuit pentru Agenţie .Nimeni nu era sigur că acesta era numele lui real şi puţini îl văzuseră în persoană.
Urma să comunice cu ei numai printr-un canal audio.
- Vă mulţumesc că aţi venit. Din păcate prezenţa mea nu e posibilă, dar vom comunica la fel de eficient prin mijloace tehnologice, deschise Issei şedinţa, cu o voce profesională, fără nuanţe, venind dinspre un ecran albastru fixat pe perete.
Parcă ar fi fost la o întrunire a vreunei societăţi secrete din secolele trecute, cu acest mister expirat şi nepotrivit. Cam aşa gândea Azumi, rezemându-se de spătarul scaunului foarte confortabil de parcă s-ar fi aşezat într-un fotoliu. Ştia la ce să se aştepte, fusese la nenumărate şedinţe ca asta. Transmisese deja rapoartele cerute de Issei şi nu-i rămânea altceva de făcut decât să asiste la spectacolul rigid care va urma.
- După cum aţi fost informaţi deja, în ultima vreme numărul atacurilor youma a crescut îngrijorător, la fel ca şi cel al victimelor. Avem deja cincizeci de agenţi ucişi şi puţine posibilităţi de a-i înlocui. De ce se întâmplă asta, Kousuke?
Issei intrase abrupt în subiect pentru că nu-i plăceau discuţiile lungi, voia eficienţă şi o bună folosire a timpului. Kousuke nu se simţi atacat în vreun fel prin întrebarea care i se pusese şi oferi raspunsul care incrimina cel mai puţin departamentul propriu:
- Pregătirea corespunzătoare a unui luptător anti-youma necesită o perioadă lungă de timp şi mai ales voluntari potriviţi. Persoanele cu energie spirituală superioară şi care pot fi atrase în programul de instruire sunt din ce în ce mai puţine.
- Fă mai multe eforturi să le descoperi şi să le atragi. Norie te va ajuta. Vreau o colaborare între departamente şi să-mi prezentaţi propunerile poimâine la ora zece în sala asta. Apoi Issei adăugă, mai aspru: Nu trebuia să rămâi descoperit. Întotdeauna trebuie să existe o rezervă disponibilă.
- Există, avem douăzeci şi cinci de agenţi în rezervă, răspunse Kousuke prompt.
- Nu sunt de ajuns.
- Cu tot respectul, costul unui agent e uriaş şi noi primim o finanţare foarte strictă de la Minister. Eisuke poate confirma. Nu putem creşte numărul agenţilor de rezervă. Cazul prezent, cu înmulţirea atacurilor, este unul excepţional.
Acum începea să se observe adevărata personalitate a lui Kousuke, în felul în care privirea de obicei blândă devenise categorică, în vocea sigură şi în tăria cu care vorbise.
- Nu vreau scuze, ci soluţii, se auzi vocea lui Issei, imperativă, uşor metalică. Trimite pe teren rezerva şi agenţii care au atins un nivel mediu de pregătire.
„Voce de şef sau efectul unui bruiaj intenţionat al sunetului” gândi Azumi, plictisită de schimbul de replici de până atunci.
- Alte soluţii imediate, Yasumori? se adresă Issei imediat directorului de la Cercetare.
- Avem zece produse finale ale programului A Cross gata de luptă. Şi paisprezece care ar mai necesita antrenament.
Produse finale! Cinismul lui Yasumori o revoltă pe Azumi. Privind feţele celorlalţi îşi dădu seama că ori îşi ascundeau foarte bine emoţiile, ori chiar nu le păsa. Nici ei n-ar fi trebuit să-i pese, dar revolta de acum se ridicase în ea involuntar.
- Nu recomand intrarea subiecţilor în luptă până nu parcurg toate fazele programului, interveni Norie calmă dar sigură pe sine.
Parcă „subiecţi” suna mai acceptabil.
- Vom apela la ei în caz de forţă majoră, zise Yasumori fără să ia în considerare recomandarea psihologului.
- Cum definiţi dumneavoastră forţa majoră, Asuhara-san? pară Norie, netulburată.
- Aşa cum o defineşte statutul SDD, domnişoară.
- Dacă folosiţi subiecţi care nu s-au stabilizat riscaţi să provocaţi o „forţă majoră” mult mai teribilă.
Azumi întâlni peste masă privirea amuzată a lui Kiemon şi surâse uşor. Gândeau amândoi la fel: „iar începe”. Cunoscuta discuţie în contradictoriu dintre savantul rafinat, elegant şi cutezător, care voia să rişte şi Norie, care prefera întotdeauna prudenţa.
Cei doi îşi mai aruncară replici presărate cu o ironie fină până când interveni Issei:
- Nu vor lupta decât cei complet pregătiţi. Yasumori, mai vreau să lămurim ceva: ce este cu elementele beta care au apărut?
- Sunt youma cu o aură aproape nedetectabilă şi cu o forţă mai mică decât cei cu care ne-am obişnuit, explică Yasumori, deşi toţi cei prezenţi erau familiarizaţi cu termenul. Dacă am ştii de unde apar aceşti youma am rezolva un mare mister al lumii contemporane. Eu cred însă că elementele beta sunt rezultatul încrucişării naturale cu indivizi umani.
Nu era o teorie nouă, dar părea imposibilă.
- Fii serios! exclamă Kousuke, cu un surâs atât de amuzat şi neîncrezător de parcă auzise cea mai proastă glumă din ziua aceea.
- Vom duce programul A Cross la un alt nivel şi atunci teoria mea va fi dovedită, continuă directorul de le Cercetare, sigur pe sine.
- Nu e posibil ca din încrucişarea cu o specie inferioară ca forţă să rezulte indivizi precum elementele beta, spuse Issei.
- Dar elementele beta au o forţă mai mică şi o capacitate de regenerare mai scăzută decât youma obişnuiţi. Cel mai periculos este faptul că au o aură extrem de slabă, aproape imposibil de detectat. Nici măcar aparatura noastră nu sesizează perturbaţiile de câmp magnetic din jurul lor. Pot reveni la forma umană şi scapă de orice urmărire.
- Să apelăm la 012? propuse Kiemon, puţin ezitant.
- Agenţi reciclaţi! pufni dispreţuitor Yasumori.
- E riscant, nu ne putem permite o scăpare acum. Dar pentru viitor mă voi gândi la varianta asta, zise vocea din ecranul albastru. Şi dacă tot am ajuns aici, ce s-a întâmplat cu 425, Kiemon?
Azumi se mai trezi puţin din amorţeală, devenind atentă la discuţie.
- Yuko Nishimura e convinsă că a fost vorba numai de răzbunare. Nu e ceva nou pentru 425, răspunse Kiemon.
- Cruzimea atacului a fost surprinzătoare, interveni Kousuke.
Mai degrabă remarca lui era surprinzătoare; un om care-i antrena pe alţii să ucidă nu prea trebuia să se mire de cruzimea cuiva faţă de un youma.
- 425 a fost la controlul medical periodic acum două zile şi Arisa susţine că nu e vorba despre o destabilizare. Parametrii sunt în nivelul normal, întări Yasumori ideea coordonatorului de echipe.
Azumi surâse uşor, ironic. De ce nu „Arisa Kamiya” sau „Kamiya-san”? Dar toată Agenţia ştia că femeia era asistenta preferată şi amanta lui Yasumori de când venise la Cercetare, aşa că referirea familiară părea firească.
Issei avea se pare o imagine a camerei de şedinţe, pentru că i se adresă imediat lui Azumi, ca şi cum i-ar fi interpretat altfel surâsul:
- Ai ceva să ne spui despre 425, Azumi?
- Nimic din ce nu ştiţi deja. Rin nu-mi face confidenţe despre propria persoană.
Nu fusese o scăpare, Azumi ştia că folosirea numelui acum în locul codului numeric pe care îl preferau toţi va întări suspiciunea unei apropieri mai mari între ele, dar nu-i păsa. Ba chiar o amuza. „Lasă-i să se întrebe, să-şi imagineze” îşi spunea, cu satisfacţie.
- Norie? întrebă Issei.
- 425 nu s-a prezentat la solicitarea mea. E cel mai dificil subiect pentru un psiholog, mereu ironizând şi controlându-şi reacţiile.
Deci Norie renunţase demult să creadă că o poate controla pe Rin.
- Dar nu a atacat un om, ci un youma, este un indiciu că mobilul a fost răzbunarea, continuă psihologul. Consider că nu e vorba de altceva.
- Bine. Arisa Kamiya să continue monitorizarea atentă. Acum vreau raportul financiar. Eisuke, spune-ne cum stăm şi ce proiecte vom putea finanţa prioritar, zise Issei, trecând mai departe.
Dacă începeau şirurile de cifre Azumi nu voia să le ia în seamă. Era sătulă de informaţii, nu trebuia să-şi mai încarce mintea şi cu asta. Departamentul ei mereu îşi va primi finanţarea, restul n-o interesa.

"Kousuke nu se simţi atacat în vreun fel prin întrebarea care i se pusese şi oferi care incrimina cel mai puţin departamentul propriu:" hmm... nu lipseste cumva ceva dupa acel "oferi"?
"subiectii"? ptii... astia-s agenti sau sunt un fel de roboti or stuff like that folositi in lupta? o.O
asaaa... cred ca ai dreptate, capitolul asta nu prea afecteaza continuarea actiunii, dar macar ne arata si noua cam ce fel de persoane lucreaza in agentie. Si pot spune ca nu ma prea incanta, dar ma asteptam la asa oameni stricti... poate mai putin la Issei. Cred ca mi-l imaginasem putin altfel, vazut prin ochii lui Rin. I just realized ca Agentia ar fi foooarte plictisitoare fara Rin, Azumi si Yuko:))))
razbunare... ok, eu raman la ideea mea cu the killed boyfriend xD abia astept continuarea, abia asteeeept, dar ma bucur ca ai scris oricum, chiar daca nu a evoluat mult actiunea. Recunosc ca m-am cam incurcat putin printre randuri si a trebuit sa mai recitesc ca sa inteleg, dar aici e doar vina vocabularului meu limitat aaaand, bineinteles ca trebuie sa iti spun un mare "bravo" pt ca ai reusit sa ma faci sa ma incurc asa in cuvinte... nu le reuseste multora xD si mi se pare super sa poti povesti si intr-o maniera asa de obiectiva si la obiect, cu limbajul ala... ala... uite ca nici nu-mi vine cuvantul:( limbajul ala care mi-ar fi trebuit mie pt articolul cu Bleach (ah, ce explicatie>.<'').
Oricum, spor la scris si muuulta inspiratie in continuare!
*Huggles*
and don't force yourself! go get some rest, dormi de amiaza sau ceva, ca sa nu cazi pe strada de somn si sa te simti mai bine si mai odihnita!

^^

Normal ca lipseste "raspunsul" Am vrut sa arat doar cum "gandeste" Agentia, poate chiar ce planuieste. Thanks for comment. M-am grabit sa ies din faza de plictiseala


În nopţile care urmară Rin îşi împărţi timpul între cluburile în care-l urmărea pe Ichirou şi luptele cu youma. În primul caz începuse să-l urmărească direct, pornind de la locuinţa lui; serviciul de informaţii al Agenţiei o ajutase. În cel de-al doilea, avea confruntări cu youma cam la distanţă de trei-patru zile, o frecvenţă îngrijorătoare. Misaki transmitea mesajul SOS şi coordonatele locului de întâlnire, după care o ducea cu maşina sau cu motocicleta la locul unde fusese văzut youma; sau Rin îşi folosea capacitatea de a detecta monstrul pe o rază de câţiva kilometri, dacă nu existau multe interferenţe.
De obicei dobora singură monstrul, dar de vreo două ori întâlniseră exemplare foarte puternice şi luptase şi Misaki alături de ea. Se coordonaseră destul de bine şi fata dovedise ceva experienţă. Rin se prefăcea că nu-i observă admiraţia şi entuziasmul, care erau foarte evidente. Şi nu-i era deloc greu să se prefacă, din moment ce chiar o lăsau rece.
În aceeaşi zi în care Yuko i-o prezentase, Rin accesase datele personale ale lui Misaki şi primise informaţiile detaliate.
Povestea ei nu era una excepţională, cel puţin nu pentru Rin. Fata se născuse în Osaka, apoi familia se mutase în Kyoto pentru că tatăl îşi schimbase locul de muncă. Un an mai târziu părinţii fuseseră ucişi de un youma, în urma unui atac pe stradă. Cei trei copii ai familiei fuseseră despărţiţi şi preluaţi de instituţii ale statului. Cine mai făcea trei copii în secolul ăsta? Cu siguranţă nu era cazul să se îngrijoreze cineva pentru viitorul omenirii. Raportul nu detalia soarta fraţilor mai mari. Misaki crescuse într-un centru pentru orfani până la vârsta de 14 ani, când încheiase un acord cu SDD şi intrase în programul de instrucţie pentru luptătorii împotriva youma. Lupta cu youma de la 16 ani, printr-o derogare a conducerii. Rin surâse sarcastic; 18 ani, nu? Yuko avea un talent special de a ascunde lucruri esenţiale.
Misaki avea rezultate destul de bune la evaluare. Probabil ceea ce o motiva era dorinţa de a-şi găsi fraţii, lucru aproape imposibil. Ar fi fost bine ca admiraţia ei pentru Rin să nu se amestece cu acest ideal. Pentru că ea n-avea de gând sa ofere nimic. Existau mai degrabă pericole: Misaki Saotome, tânăra speranţă virgină a Agenţiei risca, în urma „colaborării” cu Rin Hayami, să se apuce de băutură si sex la întâmplare.

Să-l observe pe Ichirou aproape în fiecare noapte devenise o activitate din ce în ce mai plăcută pentru Rin. Şi asta nu pentru că s-ar fi îndrăgostit între timp de el, ci pentru că acum el ştia că îl urmăreşte. Ea nu căuta să fie discretă odată ce intra în cluburi şi îl vedea. Iar expresia de iritare sau uneori chiar furie de pe chipul lui era nepreţuită. Când era cu vreun grup de prieteni o ignora complet. O dată se întâlnise cu o femeie şi plecaseră împreună după ce băuseră câteva pahare. Tipa i se păruse frumoasă, dar cam vulgară. Probabil o distracţie de-o noapte
Interacţionaseră foarte puţin, atunci când Rin trecea pe lângă el ostentativ şi îi arunca vreo câteva cuvinte, tachinându-l. “Ai o viaţă de noapte destul de activă, Ichirou-kun”, sau „Ţi-ai lăsat katana în maşină ?”
Într-una din nopţi el păruse prost dispus şi băuse mai mult decât de obicei, iar Rin îşi forţase norocul şi obţinuse chiar şi o ameninţare.
- Hei, hei, uşurel cu băutura, îi zisese ea zâmbind maliţios, apropiindu-se de masa unde Ichirou stătea singur. Apoi se aplecase şi-i şoptise la ureche, cu o voce senzuală: Dacă te vor chema să ucizi un youma nu vei fi în stare nici măcar să te ridici de jos…
Cu o mişcare atât de rapidă încât simţurile ei abia o înregistraseră, el se ridicase de pe scaun, o prinsese de braţ şi o lipise de peretele alăturat. Forţa impactului îi tăiase răsuflarea. Când ochii ei reuşiseră să focalizeze din nou imaginea, îi zărise chipul încruntat foarte aproape de ea şi expresia de furie abia înăbuşită din ochii tulburaţi de alcool. Surpriza provocată de violenţa atacului începea să fie însoţită de o altă senzaţie, cu totul neaşteptată. Rin era dintr-odată foarte conştientă de apropierea dintre corpurile lor, între care nu mai rămăseseră decât câţiva centimetri. Mâna lui Ichirou era încă încleştată pe braţul ei, o senzaţie dureroasă ce nu scădea în intensitate, aşa cum se întâmplase cu durerea din umerii izbiţi de zid.
- Dacă mă mai urmăreşti, anunţ poliţia. Încă mai am relaţii acolo.
O ameninţare şuierată, cu aromă de whisky; un scrâşnet, o şoaptă de prădător care trimise un fior rece de-a lungul coloanei vertebrale a lui Rin. Ce dracu? Pentru câteva clipe rămăsese fără replică, uimită şi enervată de reacţia corpului ei. Apoi se redresă şi îi răspunse cu indiferenţă, deşi îşi alesese cu grijă cuvintele:
- O vreau pe Shizuru, nu pe tine
- Atunci de ce dracu apari în fiecare loc unde merg eu?
De data asta Ichirou ridicase vocea, în care predomina furia.
- Coincidenţă. Rin îi surâse inocent şi adăugă repede: Chiar încep să prefer fetele, sunt mult mai delicate.
- Nu mă interesează preferinţele tale sexuale! Vreau să mă laşi dracu în pace! N-am nicio treabă cu rahatul ăla de Agenţie!
- Cine-a pomenit de sex? Mintea ta perversă şi plină de whisky a luat-o razna. Dă-mi drumul! E un loc unde poate veni oricine. Sunt liberă să intru în ce local am eu chef.
- Eşti doar nebună.
- Te pot acuza de agresiune.
- Te pot acuza de hărţuire.
- N-ai decât. Acum dă-mi drumul.
După schimbul dur de replici Ichirou îi eliberase braţul şi se retrăsese departe de ea, iar Rin părăsise localul zâmbind mulţumită, fără să lase impresia că ar fi fost în vreun fel intimidată. Şi nici nu fusese. Îşi continuase urmărirea, dar nu i se mai adresase direct şi nici el nu-i mai acordase nicio atenţie, nici măcar vreo privire directă.
]După nopţi întregi pierdute astfel, Rin simţi că s-a săturat de cluburile de noapte şi de Ichirou şi de tot. Dar poate dacă Yuko n-ar fi sunat-o într-o zi să întrebe ce informaţii noi avea, n-ar fi făcut pasul pe care îl făcea acum, când parca maşina în faţa unei clădiri impresionante de cincizeci de etaje din centru economic al oraşului.
Trecuseră săptămâni de la prima întâlnire cu Ichirou şi astăzi nu ştia despre el nimic în plus faţă de acea zi; nimic nou faţă de raportul ei preliminar. Ichirou era Vânător, omora youma din ordinul altor organizaţii decât Agenţia, sau pe cont propriu. Era motivat de bani sau de răzbunare. Sabia lui avea inscripţionat pe lamă numele unei familii vechi de samurai ale cărei începuturi se pierdeau în trecutul îndepărtat. Se pare că în jurul familiei respective existaseră mereu zvonuri despre puteri supranaturale. În prezent familia Murayama era recunoscută pentru puterea financiară şi politică. Cercetările lui Rin nu reuşiseră să facă legătura între Ichirou şi vreunul dintre membrii familiei. Dar arhivele Agenţiei dezvăluiseră faptul că fiica de douăzeci şi unu de ani a unuia dintre fraţii Murayama fusese ucisă de un youma cu şase ani în urmă, deşi varianta oficială fusese un accident de circulaţie. Momentul coincidea cu ieşirea lui Ichirou din poliţie. Dar Agenţia nu putea merge pe presupuneri, aşa că prin Rin spera să afle mai multe.

off: question for za admin! ce inseamna plusul si minusul puse unul sub altul in coltul din dreapta sus al posturilor voastre?(la posturile mele nu le vad) ma mananca degetele sa dau click ca sa vad ce se intampla, dar ma tem sa nu fac vreo prostie:-S
Edit: Just read Kikyo's post xD asa deeeeeeci. reputatia!^^
on:
Intai micile greseli... o paranteza patrata deschisa si uitata asa la inceputul penultimului alineat si doua propozitii lasate in vant, fara vreun semn de punctuatie. that's what I saw...(dupa "o distractie de-o noapte" si dupa "-O vreau pe Shizuru, nu pe tine". yeyy... ma bucur ca ai iesit din starea de plictiseala, pt ca asta m-a scos si pe mine din starea de lenevire, cel putin atat cat sa pot comenta continuarile
asaaa... imi pare rau ca Rin e asa de rece, pt ca asta de cele mai multe ori te impiedica sa observi tot felul de lucruri care ti-ar putea fi folositoare. Sper totusi sa nu fie asta si in cazul ei, ma indoiesc oricum ca ar fi. Am citit cu mare interes ceea ce ai scris despre Misaki, pentru ca ti-am zis ca-mi place mult personajul, dar nu aflu prea multe, totul fiind descris din perspectiva lui Rin. Asa fata nici nu mai imi pare personajul pe care mi-l imaginasem in primul capitol in care a aparut... dar parca imi place si asa. Adica e felul tau de a spune ca vrei sa ramai pe ideea originala "RIn il cauta pe Ichirou, nelasand pe nimeni sa se apropie prea mult de ea" Mi-am format si eu trei posibile continuari in cazul asta in minte, pentru ca nu ma pot abtine sa nu imi imaginezz zeci de continuari si posibilitati Ori Misaki va ramane pana la sfarsit un personaj "in umbra" care furnizeaza doar informatii si o ajuta doar la lupta, ori va ramane asa pana intr-un anumit moment cand va face ceva maaare, uimitor ca sa o ajute(dunno what...>.<'''), ori va face Rin ceva, ce o va descuraja de tot pe fata... tulai, chiar sunt multe variante o.o'' cel mai bine ar fi sa incetez sa-mi folosesc imaginatia si sa astept adevaratul curs al lucrurilor.
ok, Rin e dusa!) si in sensul bun al cuvantului, si in sensul rau... sare calul de multe ori si scapa parca ca prin urechile acului de o sapuneala. Ichirou devine deci din ce in ce mai enervat de ea... ma indoiesc ca "the hot part" va mai veni...
recintind ultimul fragment, imi dau seama ca cei doi sunt oarcum asemanatori. Nu sunt ambii condusi cateodata de razbunare, atunci cand ucid youma?... hmmm, sunt curioasa ce va vrea si va face acum Rin acasa la el. astept deci nerabdatoare continuarea.
Spor la scris, mult succes si multa inspiratie!
*hugs and kisses*
^^

Rin îşi netezi uşor fusta şi intră în lift zâmbind către paznicul din holul clădirii. Astăzi nu avea de gând să atragă priviri suspicioase, aşa că se îmbrăcase într-un costum elegant dar sobru, sacou şi fustă verde închis. O servietă mică, neagră, completa imaginea de femeie de afaceri.
Ajunse repede la etajul trei şi, orientându-se după firma scrisă cu litere argintii elegante, găsi biroul căutat.
- Bună ziua. Aş vrea să vorbesc cu domnul director, i se adresă secretarei, o tânără blondă cu forme generoase, machiată excesiv cu negru pe la ochi.
- Aveţi programare? o întrebă ea, aruncându-i o privire amabilă dar prudentă.
- Desigur, surâse Rin.
- Numai un moment, să verific. Numele dumneavoastră?
Mâinile fetei alergau deja pe tastele computerului. Dar Rin parcurse rapid distanţa până la uşa biroului din stânga secretarei, trecând pe lângă ea. Intră fără să bată a uşă, felicitându-se în gând că îşi luase o fustă decentă şi destul de comodă încât să-i permită să facă paşi mari şi rapizi.
- Ce faceţi? strigă secretara, surprinsă, repezindu-se pe urmele ei. Nu aveţi voie să…
Rin era însă deja înăuntru, privind victorios şi cu amuzament surprinderea totală a bărbatului care stătea în picioare lângă fereastră. Biroul era sobru şi impozant, dar ceea ce domina parcă încăperea erau ferestrele mari care lăsau să intre multă lumină şi ofereau priveliştea clădirilor moderne din jur.
- Ce-ar fi să-i spui secretarei că mă aşteptai, domnule director? zise Rin peste vorbele fetei, întrerupând-o cu atâta siguranţă încât aceasta nu mai îndrăzni să ducă până la capăt gestul de a o prinde de braţ. Probabil şi surâsul lui Rin, care sugera o posibilă familiaritate între vizitatoare şi director o descurajase puţin pe blondă.
- E-n regulă, Mei, spuse bărbatul, dar pe un ton atât de aspru şi cu o expresie atât de întunecată pe chip încât se vedea clar că nu e în regulă deloc.
Dar fata nu voia să fie prinsă la mijloc în vreo dispută, aşa că ascultă şi ieşi, contrariată.
- Trebuie programare pentru a vorbi cu tine? Văd că nu eşti deloc ocupat…
- De data asta ai întrecut măsura! o întrerupse el cu asprime şi se îndreptă spre birou. Voi chema paza să te dea afară. Şi voi obţine un ordin de restricţie.
În intervalul foarte scurt de timp în care el parcurse distanţa până la telefon, Rin avu timp să observe contrastul surprinzător dintre bărbatul care cutreiera barurile de noapte şi străzile din Noul Tokyo îmbrăcat în haine comode dar sobre şi vâna în secret youma şi această nouă faţă a lui, îngrijit şi elegant, având o prestanţă deosebită în costumul gri, modern şi evident foarte scump.
- Ascultă-mă înainte să iei decizii pripite, spuse ea repede, acoperind în câteva secunde distanţa dintre ei şi oprindu-i mâna care apăsase deja butonul telefonului.
Ichirou o privi încruntat, deranjat de îndrăzneala ei. Degetele lui Rin se încleştaseră pe încheietura mâinii lui cu putere, dar nu suficientă pentru a-l opri dacă el ar fi vrut să continue. Ichirou anulă comanda, însă rămase pe loc, încordat şi prudent, dar mai ales enervat.
- Te-am ascultat destul, Rin, am avut prea multă răbdare cu tine. Gestul de azi, să dai buzna aici…
- Aşa te porţi cu clienţii? De parcă nu e de ajuns că ai o viaţă dublă. Mă mir că firma asta mai are succes, îl întrerupse ea.
- Clienţi pe dracu! Sunt destui angajaţi la agenţia asta imobiliară care se discute cu clienţii, nu vin direct la mine. Tu ai venit aici pentru că ai închipuiri, nu pentru că ai vrea vreo casă.
- Oh, dar s-ar putea să vreau, insistă Rin, calmă, în ciuda cuvintelor lui aspre şi eliberându-i în sfârşit mâna, făcu un pas înapoi doar pentru a-i întinde o carte de vizită.
Pentru câteva momente privirea ei serioasă şi liniştită susţinu amestecul de furie, neîncredere şi ironie din privirea lui Ichirou. În cele din urmă el aproape smulse cartea de vizită din mâna întinsă a lui Rin şi chipul îi oglindi neîncrederea totală faţă de ceea ce citea. Conţinea un minimum de informaţie: numele lui Rin, o fotografie mică, adresa agenţiei de detectivi pe care se presupunea că o deţine şi modalităţile de contact.
- Şi de ce m-ar interesa pe mine chestia asta? făcu Ichirou aruncând cartela pe birou şi privind-o pe Rin cu sprâncenele ridicate. Rânjetul abia schiţat care îi apăru în colţul buzelor avea chiar o mică umbră răutăcioasă. Ai nevoie de birouri în centru? continuă el, ironic.
- Poate, zise Rin încet, răspunzându-i în aceeaşi manieră. Apoi spuse, mai grav: Asta îţi explică de ce te urmăresc.
- N-am nevastă, ca s-o fi înşelat, răspunse Ichirou, cu acelaşi surâs ironic. Dar renunţă şi el la tachinări şi deveni brusc ameninţător: Lasă jocurile, Rin! Îmi ocupi timp preţios.
- Te uitai pe fereastră când am intrat! protestă ea. Bine, calmează-te. Voi scurta povestea. Citeşti ceva şi apoi plec. Promit.
- Nu o poţi scurta mai mult de-atât?
Rin era conştientă de nervozitatea lui, de pornirea pe care o avea împotriva ei. Se vedea clar din privirea lui rece fulgerând pe sub sprâncenele încruntate, din gesturile categorice, din linia fermă a buzelor. Deşi nu era sigură că îi va permite, ignoră iritarea din vocea cu care îi pusese ultima întrebare. Îşi aşeză servieta pe birou şi în câteva minute deschise un computer de mici dimensiuni şi proiectă din comenzi un ecran mare, transparent şi flexibil care accepta comenzi multitactile. Apoi îl întoarse aşa încât Ichirou să poată citi.
El îşi strânse fălcile, suprimându-şi parcă o izbucnire de furie, se aşeză pe scaun şi îşi aruncă de formă privirea peste datele de pe ecran. Erau articole din diferite ziare vechi de doi ani.
Deşi la început avusese de gând să citească numai printre rânduri, mai mult ca să scape de insistenţele lui Rin, formarea lui iniţială de detectiv îşi spuse cuvântul şi se lăsă atras în detaliile cazului prezentat. Chiar în timp ce parcurgea informaţiile se gândea că Rin calculase totul şi mizase tocmai pe această reacţie a lui.
Era vorba despre un tânăr de 16 ani dispărut în condiţii misterioase. Conform declaraţiilor, fusese văzut ultima dată într-un bar în apropierea căruia existau zvonuri despre un atac al unui youma în aceeaşi noapte. Mass-media crease multă vâlvă în jurul cazului, lansând şi alimentând zvonurile legate de implicarea Agenţiei. Nu se găsise însă nicio dovadă clară în sprijinul acestei ipoteze. SDD lucra curat: executa youma şi ascundea urmele, iar oficialităţile ofereau explicaţii plauzibile pentru pagubele existente. Iar în noaptea respectivă nu existase oficial nicio victimă a unui youma şi nici măcar o luptă în zona aceea.
- Încă susţii că mă priveşte în vreun fel povestea asta? întrebă Ichirou ridicându-şi ochii spre Rin, care îl privea liniştită, sprijinindu-se cu mâinile de birou, aşteptând să-i vadă reacţia.
- Părinţii acestui tânăr îl caută de doi ani. Orice informaţie care i-ar conduce spre adevăr i-ar ajuta.
O spusese atât de serioasă şi cu atâta gravitate, de parcă tot ce-ar fi interesat-o atunci ar fi fost tocmai durerea bieţilor oameni. Rânjetul maliţios apăru din nou pe buzele lui, mai accentuat decât înainte. Femeie ticăloasă, îi plăcea să manipuleze oamenii! Dar era chiar naivă dacă avea impresia că-l va impresiona astfel.
- Nu-mi pasă, Rin. Se pare că te au pe tine să-i ajuţi. Acum respectă-ţi promisiunea şi pleacă.
Era o cerinţă calmă dar imperativă şi tocmai calmul lui Ichirou îi spunea lui Rin că jocul s-a cam încheiat şi nu va mai fi tolerată mult timp.
- Ştiu că acum eşti Vânător, dar nu poţi uita cine ai fost şi cum ai lucrat pentru oameni, Ichirou, insistă ea, pe acelaşi ton serios şi preocupat.
- Din câte ştiu, ţii la demnitatea ta. Aşa că e mai bine să pleci de bună voie.
Fără să pară ofensată de atitudinea lui lipsită de politeţe, Rin îşi puse la loc computerul şi se îndreptă spre uşă.
- Ai numărul meu în caz că te răzgândeşti, îi aruncă peste umăr înainte să iasă.
Ostilitatea de pe chipul secretarei rivaliza cu cea a şefului ei şi Rin se abţinu cu greu să nu-i răspundă cu un surâs triumfător.

Rin nu se aştepta ca Ichirou să se răzgândească repede şi să-i ofere informaţii, îşi dădea seama că nu e uşor de lucrat cu el. Aşa că nu se simţi dezamăgită sau descurajată de faptul că nu exista nicio schimbare în comportamentul lui. Câteva zile după ce-l vizitase la birou îl observă numai din umbră, concentrându-se mai mult pe partea practică şi violentă a misiunii ei, lupta cu youma. Atacurile nu se răreau deloc şi dincolo de tăcerea conducătorilor Agenţiei se putea ghici o umbră de îngrijorare.
Apoi Rin îşi reluă asaltul, încrezătoare şi ironică, provocatoare în atitudine şi cuvinte, reuşind să ridice la cote periculos de înalte iritarea bărbatului. Parcă i-ar fi spus indirect "vizita la birou a fost o excepţie, dacă seriozitatea nu ţi-a plăcut atunci revenim la viaţa de noapte şi voi împinge lucrurile la extrem". De altfel asta şi făcea, întindea coarda atât cât se putea; oricare din cele două finaluri posibile va fi, ea era gata să îl înfrunte.
Cam la o săptămână după întâlnirea de la sediul firmei, urmărindu-l pe Ichirou Rin ajunse într-unul din cele mai cunoscute şi apreciate cluburi din centrul oraşului. Tineri bogaţi, studenţi nonconformişti şi teribilişti erau însă puţini aici şi Rin îşi cam dădea seama de ce. Nu era un bar select, care să-şi aleagă clienţii, nici nu părea prea sobru. Dimpotrivă, l-ar fi putut numi chiar libertin dacă nu le-ar fi cunoscut pe cele în care intrase cu Azumi. Pur şi simplu patronul reuşise să combine atmosfera de libertate întunecată a unui club de noapte unde te puteai distra lăsându-ţi liberă imaginaţia şi fanteziile cu cea a unui local care oferă relaxare şi comoditate. Tinerii preferau ceva mai…sălbatic.
Rin dădu ocol de câteva ori împrejurimilor înainte de a-l urma pe Ichirou în local. Îl văzu la bar, aşezat pe un scaun înalt şi întors pe jumătate spre intrare, dând impresia că aştepta pe cineva. O aştepta pe ea? Rin îi întâlni privirea şi îi surâse provocator; mai degrabă un rânjet pe jumătate sfidător decât un surâs cu tente senzuale. El se încruntă ameninţător şi îşi mută privirea, iritat. La dracu! Femeia asta avea de gând să renunţe vreodată? Cea mai bună soluţie era s-o ignore, n-avea nevoie de nimeni care să-şi bage nasul nepoftit în treburile lui. Dar devenea din ce în ce mai greu de ignorat, îl urmărea în fiecare noapte şi îi arunca acele priviri provocatoare şi sigure, de prădător. Strecurându-se printre clienţii numeroşi din noaptea aceea, Rin ajunse lângă el şi îi strigă, deşi nu era nevoie, muzica nu era dată la volum aşa mare:
- Bună! Văd că te distrezi.
Ultima parte era evident sarcastică şi îl simţi încordându-se deşi se prefăcea că nu o observă. Ea comandă whisky, parcă înadins, pentru că era băutura pe care Ichirou o prefera şi el nu luase încă nimic de băut.
Un timp ce părea nesfârşit stătură alături la bar, Rin abia gustând din whisky dar "gustând" evident momentul, mişcându-se uşor în ritmul muzicii, el întors aproape cu spatele, ignorând-o complet.
Şi dintr-odată Ichirou se ridică şi se îndepărtă, cu un mers care dovedea hotărâre dar nu părea rigid, făcând-o să se teamă pentru câteva clipe că va părăsi clubul şi va mai trece o noapte fără niciun progres.
Îl urmări cu privirea fără să se ascundă şi aproape surâse când îl văzu că se aşează la o masă din colţul opus locului unde stătea ea acum.
Totul o îndemna la gesturi îndrăzneţe în noaptea asta; adierea călduţă şi plăcută de afară, atmosfera confortabilă şi aproape intimă care plutea în club în ciuda aglomeraţiei, muzica aceea care împletea ritmuri puternice, năvalnice şi sunete prelungi, senzuale.
Câteva scenarii posibile îi trecură rapid prin minte în timp ce golea lichidul din pahar şi îl urmărea pe Ichirou cum îşi savurează încet whisky-ul pe care-l comandase şi probabil şi prezenţa fetelor îmbrăcate sumar care se perindau printre mese. Deşi o făcea discret, şi el o ţinea sub observaţie, erau indicii fine în privinţa asta. Rin era amuzată de jocul privirilor aruncate pe furiş când fiecare avea impresia că celălalt se uită în altă parte. Acest nou motiv de amuzament şi alcoolul înghiţit se adăugară peste pornirea îndrăzneaţă de la început, dându-i noi impulsuri.
Ichirou chiar părea că aşteaptă pe cineva, asta era singura umbră peste veselia plină de energie a lui Rin. De fiecare dată când privirile li se întâlneau accidental – şi asta se întâmplase de vreo câteva ori – Rin îi zâmbea provocator, iar el se încrunta întorcându-se iritat spre paharul cu alcool.
În cele din urmă Rin se plictisi de joc şi vru mai mult. Cu o mişcare suplă şi elegantă, amintind parcă de o felină care îşi alege şi urmăreşte prada de departe, se ridică de pe scaun, luându-şi paharul în mână şi porni în direcţia mesei unde stătea el.
O mişcare bruscă, încordarea lui evidentă şi apoi ignorarea totală îi semnalară că Ichirou îi ghicise intenţia.
Rin trecu printre oameni şi mese, zâmbi uşor, satisfăcută, numai la gândul că-i va forţa limitele; încetini sau merse mai repede, calculând mişcările în funcţie de ceilalţi din jur. Iar când ajunse lângă masa lui, aşa cum sperase, trebuia să împartă culoarul dintre mese cu un grup mai numeros care venea din direcţie opusă.
Simulă accidentul destul de bine. Nimeni n-o dezechilibrase, ea singură se împinse uşor în fata care trecea pe lângă ea şi, proiectată spre Ichirou, se sprijini în ultimul moment cu stânga de spătarul scaunului, evitând să cadă peste el. Dar aproape tot whisky-ul din paharul pe care-l ţinea în cealaltă mână se vărsă pe cămaşa lui neagră şi subţire. Era vina lui că în seara asta nu purta nimic peste. Rin îşi ascunse bine satisfacţia că îi reuşise planul şi atunci când se redresă şi se dădu înapoi avea pe chip cea mai autentică expresie de şoc şi regret profund.
Surprinderea dispăru rapid din ochii lui, înlocuită de ceva ce Rin nu mai văzuse la el până acum: o privire rece şi tăioasă, întunecată, adâncă, atât de intensă şi ameninţătoare încât, sub apăsarea ei, un fior îi trecu rapid de-a lungul coloanei vertebrale. Şi nici de data asta nu ştia dacă fusese provocată de teamă sau de excitaţie.
- Oh, îmi pare rău! Oh! exclamă Rin cu părere de rău, stânjenită de întâmplare şi, punând repede paharul pe masă, luă un şerveţel, pregătindu-se să repare ceva. Numai sclipirea de amuzament din privire îi trăda satisfacţia.
Tot timpul cât ea mimă agitaţia şi stânjeneala, ochii lui Ichirou nu o slăbiră nicio clipă pe Rin. El nici măcar nu se mişcase şi nu spusese nimic.
De data asta femeia întrecuse măsura. Să însceneze ceva atât de banal, de penibil, de parcă era o scenă expirată dintr-un film siropos de duzină; făcea orice să-l provoace. Ichirou o privea intens, flacăra din ochii lui devenind din ce în ce mai puternică. Rin întinse mâinile spre pieptul lui, aplecată puţin spre el şi tamponă uşor cu şerveţelul pata de whisky pe care oricum materialul cămăşii îl absorbise deja…cu excepţia cantităţii care i se scursese pe piele…Şi ce era mai rău de atât, ea începuse să vorbească din nou, întretăiat, ezitant, însă el putea distinge nota uşoară de ironie, de tachinare, dincolo de îngrijorarea simulată.
- Oamenii ăştia…ar trebui să se uite pe unde merg. Şi nici măcar nu-şi cer scuze. Acum ţi-am stricat noaptea. Cu whisky. Ceea ce nu poate însemna chiar „stricat”…
Toate gândurile şi pornirile lui Ichirou se concentrară pe o singură idee, devenită necesitate, obsedantă ca o mantra: „Fă-o să tacă!”
Zâmbetul care apăruse în colţul buzelor ei, ochii provocatori, braţele întinse spre el, care se mişcau lent, atingerea ca din întâmplare a mâinilor ei pe pieptul lui peste materialul umed al cămăşii, bluza ei strânsă pe corp, cuvintele care i se rostogoleau întruna pe limbă, cu intenţia perfidă de a-l provoca…
Era prea mult.
Femeie nebună, dacă asta ai vrut, atunci…

Ichirou se ridică în picioare şi mişcarea lui neaşteptată o făcu să se oprească şi să facă un pas înapoi. Privirile li se întâlniră numai câteva secunde, pentru că imediat el se aplecă spre Rin şi îşi apăsă buzele cu putere peste buzele ei întredeschise. În acelaşi timp, întinzând braţul stâng, îşi înfipse mâna în părul ei şi o trase spre el, împiedicând-o să îşi mişte capul. Rin nu îl respinse, nici nu răspunse sărutului, însă Ichirou nu se opri, îşi continuă asaltul, jucându-se fără milă cu buzele ei, până când dorinţa învinse încăpăţânarea femeii.
Rin îşi mişcă în sfârşit buzele, în ritmul tot mai pasional impus de el. Sărutul se prelungi neaşteptat de mult şi căldura trimisă în valuri prin corp părea că radiază între ei. Când Rin îi simţi limba atingându-i uşor, explorator, buza inferioară, rămase surprinsă de fineţea gestului, după ce el acţionase atât de autoritar până atunci. Dar chiar în clipa în care îi trecea prin minte acest gând, mâna care îi mângâia spatele coborî pe talie şi o trase cu o mişcare bruscă, lipind-o de el.
Contactul neaşteptat şi ferm cu partea inferioară a corpului lui o făcu să tragă adânc aer în piept, depărtând buzele şi oferind astfel aproape involuntar acces deplin limbii lui nerăbdătoare. Pe când sărutul devenea mai adânc şi mai pasional, Rin simţi cum mâna lui Ichirou se desface din păr şi coboară febril, rătăcind pe spatele ei. Îi ghicea frustrarea că întâmpină bariera hainelor, dar când mâna lui se strecură sub bluză, atingerea directă pe piele şi sunetul gutural, mulţumit, care se ridică din gâtul lui erau cât pe ce s-o facă să-şi piardă controlul. Cu un efort de voinţă, Rin îi prinse mâna cu fermitate, oprindu-i înaintarea. Îşi dădu capul pe spate, eliberându-şi gura pentru a şopti, cu o voce răguşită pe care nici ea nu şi-o recunoştea:
- Nu aici…
Ichirou surâse viclean şi urmându-i mişcarea, îi muşcă usor buza de jos înainte de a întreba încet:
- Ai o idee mai bună?
- Nu bărbatul trebuie să se ocupe de asta? îl tachină ea, eliberându-se în sfârşit din îmbrăţişare şi privirea ei întunecată de dorinţă avu o sclipire scurtă de ironie.
El nu stătu nicio clipă pe gânduri. Ieşiră din club mergând alături, cu gesturi fireşti şi degajate, ca şi cum afară aveau să-şi ia rămas bun şi să se îndrepte fiecare pe drumul lui. Rin nu se miră că Ichirou se suie la volan după ce băuse, nici nu întrebă care le este destinaţia. Se aşeză tăcută pe scaunul din dreapta şi numai privirea i-ar fi putut trăda tensiunea uşoară a aşteptării. Obişnuita răceală a ochilor ei se stinsese, lăsând loc unei tulburări abia vizibile, ca un început mocnit de furtună.
În lumina care dezvălui detaliile atunci când Ichirou atinse întrerupătorul, Rin cântări camera dintr-o privire şi nu putu reţine decât patul mare, cu aşternuturile lui albe şi atmosfera de confort. Se întreba dacă e de vină orientarea indecentă a minţii ei sau tocmai asta fusese intenţia designerilor. Dar Ichirou îi întrerupse firul gândurilor, întrebând din spatele ei, cu un glas uşor amuzat:
- Comandăm ceva de băut?
Era o glumă cu substrat, sau doar conversaţie gratuită? Rin se întoarse spre el cu un zâmbet deloc inocent şi o sclipire ironică în privire.
- Oh, ai nevoie de un impuls exterior?
Era o provocare, întreaga ei atitudine şi ea însăşi era o provocare, buzele arcuite într-un zâmbet uşor, hainele care îi scoteau în evidenţă liniile corpului…Se aplecă spre ea, prinzându-i buzele într-un sărut lacom, lipsit de blândeţe, vrând parcă să şteargă aroganţa zâmbetului ei, iar mâinile care îi cuprinseseră mijlocul coborâră pe şolduri, în mângâieri posesive. Rin nu-şi putu opri geamătul scurt, înăbuşit de buzele lui şi îi cuprinse umerii, căutând un punct de sprijin în vârtejul brusc al simţurilor retrezite şi vrând totodată să atingă, să cuprindă mai mult.