Roşu aprins în marginea nopţii

Oau ! Vreau mai mult , mai mult ... mai mult din poveste desigur . Este foarte tare , e foarte interesant si starneste imaginatia , ti-am spus deja ca mi se pare inutila masina aia si stinge din pasiune ...adik cine stie ce trafic prind , ce drum lung , adoarme fata si moarte pasiunii .
Din punct de vedere artistic e ok , desigur si ca idei , dar destul de modeste si totusi parca incita mult mai bine si mai ok decat orice altceva...adik ceva gen scris de mine .
Succes in continuare !

Oh my... *I know, I know, gomene 'cause I'm always late* bineinteles ca ma voi concentra mai mult pe a doua parte!) e si normal xD sicera sa fiu, nu m-am asteptat ca Ichirou sa raspunda asa provocarilor ei, la cat de neinteresant se straduia sa arate! Am crezut ca va chema pe cineva sa gate treaba, o va gata el, va face ceva nu stiu... dar in niciun caz asta! xD m-am gandit la asta doar dupa cateva indicii.
si nu pot spune decat... wow! really, stiu ca nu e usor sa scri asa, nu stiu cat te-ai chinuit tu la continuare, dar sa sti ca merita din plin pentru ca ti-a iesit foarte bine!Nu am termeni de comparatie dar nici nu e nevoie, pentru ca fiecare e unic cu stilul lui iar eu iti ador stilul. am citit acum continuarea asta pe nerasuflate din nou si din nou, sorbind cuvintele si ramanand bineinteles cu senzatia ca a fost prea scurt... dar macar stiu ca va mai urma>
acum sunt doar foarte curioasa si nerabdatoare... oare ce vor faceeeeeeeeeee??...;;) I mean, I know, but I wanna see your view of the story and can't wait the new chapter!
Mult succes cu povestea(care nu sucks btw cum ai scris pe a+<.<), spor la scris and hugs!
^.^

Mâinile ei găsiră gulerul cămăşii, alunecară spre piept, desfăcând nasturii, fără grabă, strecurându-se pe sub material atât cât puteau, pentru a-i mângâia pielea, pline de dorinţă. Nu se opri decât atunci când degetele lui, ridicându-i nerăbdătoare bluza, îi atinseră marginea sânului.
Rin se lăsă cuprinsă de senzaţie, realizând abia după câteva clipe intenţia lui Ichirou, care forţa în sus marginea bluzei. Ridică mâinile automat, lăsându-l să o dezbrace. Regretă imediat că pierduse contactul cu pielea lui, dar se simţi compensată îndeajuns când mâinile lui îi atinseră direct pielea, alunecând încet de-a lungul spatelui ei gol. Ichirou începu din nou să o sărute, cu mai multă dorinţă, aproape agresiv.
Când ajunseră în pat erau pe jumătate dezbrăcaţi şi Ichirou părea să aprecieze mai mult noua ei poziţie, întinsă pe spate sub corpul lui puternic. Săruturile lui coborâră pe gât, insistând dureros de lent pe zonele sensibile, gustând, muşcând uşor. Căldura care radia din corpul ei, aroma ei care îi invadase simţurile şi felul în care corpul îi tresărea şi se mişca sub el, răspunzând atingerilor, nu făceau decât să-i sporească dorinţa.
Mâinile ei începură să-i mângâie spatele, distrăgându-i momentan atenţia, făcându-l să se oprească pentru câteva clipe, ridicându-i din gât sunete guturale, nearticulate.
Când gura lui îi atinse sânul, fierbinte, umedă şi nerăbdătoare, Rin îşi înfipse mâinile în părul lui şi îşi arcui spatele, oferindu-i mai mult, micşorând spaţiul dintre corpurile lor.
Îi plăcea răspunsul ei la fiecare gest al lui, gustul ei, arcuirile acelui trup mlădios peste care îşi plimba mâinile flămânde, simţindu-i tremurul şi fiecare rotunjime. Continuă să-i sărute sânii, în timp ce degetele lui, coborând pe abdomen, găsiră fermoarul pantalonilor şi îl desfăcură cu o mişcare lentă, lăsându-i să alunece în jos, ea ridicându-şi şoldurile ca să-i înlesnească mişcarea.
Mâinile lui trecură apoi încet de-a lungul picioarelor, memorând parcă linia lor delicată, tot mai sus, spre coapse, explorând, depărtând uşor. Senzaţia îi trimise un fior de-a lungul întregului corp şi îi aduse pe buze un surâs mulţumit, aproape arogant, simţind-o atât de pregătită pentru el. Şi în cele din urmă îi cuprinse ferm şi posesiv şoldurile dezgolite.
Corpurile se mişcau la unison peste cearşafurile albe; întâlnirea lor care începuse lent şi explorator căpătase un ritm accelerat, plin de pasiune, în acea atmosferă dominată de sângele fierbinte care le alerga prin vene, de respiraţii întretăiate, sacadate, de fluide şi de sunete nearticulate.
Rin începuse să-şi mişte corpul întâmpinând mişcările lui ritmice şi în curând şoldurile lor găsiră un ritm comun. Îşi înfipse unghiile în umerii lui, până la sânge, suspinele involuntare fiindu-i pe jumătate înăbuşite de buzele lui care se mişcau dominator peste ale ei.

Rin se întinse sub pătură, mulţumită dar şi puţin obosită. Ichirou adormise demult; nimic nou sub soare. Bine măcar că nu sforăia. Poate era nedreaptă să-l condamne, cam exageraseră noaptea asta. Un surâs lasciv îi apăru aproape involuntar pe buze.
Era într-o stare de moleşeală, cufundată în căldura aceea umedă cu iz sugestiv. Se simţea aproape murdară. Impulsul de a face un duş şi de a ieşi în aerul răcoros de afară era tot mai puternic. Dar se complăcu până la urmă în starea plăcută de confort, atrasă de mirajul somnului şi de strania senzaţie de siguranţă pe care i-o dădea corpul adormit întins lângă ea.
Da, era straniu, pentru că tocmai faţă de el trebuia să fie şi chiar era atentă şi prevăzătoare.
Când se trezi dimineaţa realiză cu surprindere că Ichirou plecase. Surprinderea se transformă curând în iritare. Îşi reproşa neatenţia, faptul că îşi permisese să doarmă atât de relaxată încât nici nu-l simţise plecând.
Făcu repede un duş şi îşi adună hainele risipite prin jurul patului, înghiţindu-şi frustrarea. Dar când observă banii de pe noptieră îşi simţi sângele clocotind de furie. Nenorocit arogant! Aproape rostise cu voce tare cuvintele. Ieşi trântind uşa în urma ei şi părăsi hotelul cu o grabă care li se păru suspectă angajaţilor care o zăriră.

Mi-a placut!^^ Nu mi se pare vulgar(nu am cine stie ce termeni de comparatie, dar cred ca fiecare poate avea pareri diferite despre sensul cuvantului asta)... pur si simplu ai descris o astfel de scena, fara a amesteca iubirea, tandretea in ea, pentru ca nu isi aveau locul, din moment ce cele doua personaje nu se iubesc prea mult, poate aproape deloc... habar n-am momentan. Totul pare putin rece si totusi le redai asa de bine dorintele si totul... punand in evidenta acel instinct pe care probabil il avem toti cand vine vorba de asa ceva.(ok, nu cred ca m-am exprimat tocmai bine -.-'').
Pana la urma Rin a mai obtinut inca ceva... si totusi Ichirou nu i-a facut jocul, lasandu-i acei bani pe masa. Chiar m-a uimit finalul.. si mi-a placut:)))) nu ma asteptam la asta, pt putin timp am avut chiar impresia ca Ichirou lasase garda jos intr-un fel. reactia lui Rin era asteptata si mi-a adus un zambet pe buze... a cam pus-o la punct xD
oricum, eu astept continuarea si aici si ma bucur ca nu ai postat-o inca... asa am avut si eu timp sa ajung cu comentariul:D
Spor la scris si multa inspiratie!
^^

Iti multumesc mult ca citesti, Dreamy, si-mi cer scuze ca aici n-am mai postat. Chiar daca o fac numai pt tine, iata si continuarea.

***
Peste o jumătate de oră în care traficul aglomerat al capitalei îi accentuase iritarea, ajunse la destinaţie. Trânti uşa de la biroul lui Ichirou în urma ei, după ce oprise cu o singură privire ucigătoare orice intenţie a secretarei de a-i sta in cale. Ichirou abia avu timp să se ridice, surprins de intrarea bruscă, înainte ca Rin să ajungă lângă el. Nu apucă să reacţioneze în nici un fel. Rin trase cu o smucitură de curea şi îi îndesă banii în pantaloni, scrâşnind:
- M-ai crezut una din târfele tale? Uite unde să-ţi bagi banii, nenorocitule!
N-o mai văzuse niciodată atât de furioasă, de fapt nu mai văzuse nicio femeie atât de furioasă.
- Ce te-a apucat? întrebă, cu seninătate.
Rin ar fi plecat imediat fără să se uite în urmă. Dar întrebarea idioată şi surprinderea lui care părea atât de sinceră o scoaseră şi mai mult din sărite, dacă asta mai era posibil. Îl prinse de pieptul hainelor, cu o mişcare rapidă şi puternică şi îl împinse cu spatele în perete, aproape ţipând:
- Du-te dracu, cu toată aroganţa ta insuportabilă şi cu banii tăi murdari!
Deşi se încruntase uşor, probabil începând să se enerveze din cauza cuvintelor ei, Ichirou îi spuse liniştit:
- Calmează-te, n-am vrut să te jignesc.
Dar Rin observă zâmbetul fugar care trecu peste chipul lui şi asta nu era în măsură s-o calmeze.
- Ticălosul dracu’! şuieră ea, luându-şi brusc mâinile de pe el, gata să se întoarcă şi să plece.
Însă el o surprinse total când inversă poziţiile dintr-o singură mişcare. O lipi de perete, ţintuind-o cu propriul corp. Când se aplecă uşor pentru a o privi în ochi, o gravitate ameninţătoare şi totuşi uşor amuzată îi juca în privire.
- Banii ăia, Rin…Atât te costă un taxi de la hotel până în Hinji 47, adresa unde locuieşti. Am vrut doar să ajungi la timp acasă.
Rin înţelese imediat. El nu voise s-o trateze ca pe o prostituată. Îi transmisese un mesaj, printr-o modalitate ofensatoare, răzbunându-se în acelaşi timp pentru că-l urmărise şi-l hărţuise atât până atunci. Mesajul era clar. Şi el o urmărise. Îi cunoştea adresa. Era ca şi cum i-ar fi spus, fără a folosi cuvinte: „noaptea trecută nu înseamnă că am cedat, voi fi la fel de prudent cum eşti şi tu.”
Fusese aproape o chestiune de şansă faptul că în urmă cu numai o zi ea îşi lăsase brăţara acasă şi începuse să treacă pe la biroul ei de investigaţii particulare. Dacă el o urmărea, trebuia să-şi susţină povestea prin dovezi.
Un surâs uşor, mai degrabă un rânjet răutăcios, sfidător şi totuşi satisfăcut apăru pe buzele lui Rin. Deci lui Ichirou îi plăcea să joace tare…
Nu era prea mult spaţiu acum între corpurile lor şi privirea lui se întunecase uşor, o altă emoţie apărând în locul amuzamentului grav de dinainte.
Zâmbetul ei se lărgi.
- Te-ai aprins cam repede, Ichirou-kun, observă, împingându-şi şoldurile în faţă demonstrativ, satisfăcută să-i observe reacţia imediată. Am văzut că ai o preferinţă legată de ziduri. Puteam s-o facem şi aşa, dacă nu erai atât de înfumurat. Acum n-ai decât să-ţi iei adio.
Rin îl împinse uşor şi se eliberă. Oricât era de frustrat, Ichirou ţinea la mândria lui, aşa că nu se opuse şi nu insistă. Continuă să o privească pe când ieşea din birou legănându-şi şoldurile provocator.

Când Rin ajunse acasă, târziu în dimineaţa aceea, o aştepta o altă surpriză. În camera de zi erau câteva geamantane pline. După câteva clipe apăru Shizuru, din camera ei, cu o altă valiză în mână. Fata se opri la câţiva paşi de ea, privind-o cu un amestec de mirare, bucurie şi tristeţe. Deschise gura să spună ceva, dar nu găsi cuvintele potrivite şi Rin vorbi prima:
- Te muţi cu Daisuke?
Glasul ei sunase amuzat, dar şi un pic ironic. Shizuru se simţi dezamăgită şi îşi înghiţi cuvintele, fără să-şi poată controla expresia rănită din privire. Nu se mai văzuseră din noaptea aceea în care ea fusese la un pas de moarte şi tot ce găsise Rin să spună acum era o întrebare ironică?
- Şi eu mă bucur să te văd, Rin, îi zise ea cu sarcasm, deşi uşoara tristeţe de pe chip nu se potrivea cu tonul folosit. Am fost mutată în altă echipă şi trebuie să plec.
- Oh, Yuko ar fi trebuit să mă anunţe şi pe mine, spuse Rin nemulţumită.
- Poate n-a vrut să-ţi întrerupă distracţia. Văd că s-a lăsat cu ceva mai multă pasiune, observă Shizuru, privind insistent semnele de pe gâtul lui Rin şi buzele ei.
Nu fusese o remarcă maliţioasă, era mai degrabă o glumă, sau aşa o interpretă Rin, care îi răspunse cu un surâs încrezut.
- Ce să-i faci, nu-mi plac jumătăţile de măsură şi provoc pasiuni. Mă cunoşti doar, spuse ea.
Shizuru se întunecă uşor.
- Te cunosc, normal. Mai ales că m-ai avut şi pe mine, după cum ai lăsat să se înţeleagă.
Rin o privi câteva clipe confuză, apoi râse nepăsător.
- Ah, băiatul ăla! Ce uşor a căzut în capcană! Sper că nu ţi-a făcut probleme.
„Tu mi-ai făcut probleme, Rin” ar fi vrut să-i răspundă.
- S-a rezolvat totul, zise Shizuru în schimb, cu glas moale. Era poate ultima dată când se vedeau şi nu trebuia să se despartă cu vorbe grele.
- Ai strâns totul? întrebă Rin dintr-odată, privind bagajele adunate la un loc.
De parcă şi-ar fi dorit s-o vadă plecată mai repede. Adevărul era că primul gând al lui Rin când aflase de schimbare fusese unul de mulţumire că Shizuru avea să locuiască în altă parte, acum că Ichirou era cu ochii pe ea. I-ar fi stricat definitiv planurile dacă el ar fi aflat cumva că locuiau împreună. Regretul că fata va pleca, dacă exista, nu se manifesta decât ca o umbră vagă de disconfort.
Shizuru răspunse doar printr-o mişcare a capului şi Rin se simţi dintr-odată iritată de expresia rănită a fetei, ca o mustrare tăcută la adresa ei. La urma urmei Shizuru voise s-o viziteze la spital? Să-i spună cuvinte frumoase şi goale ca nişte clopoţei inutili din tinichea strălucitoare? Se aştepta s-o vadă tristă că pleacă? Shizuru ştiuse mereu la ce să se aştepte din partea ei. Nu-i făcuse promisiuni deşarte şi n-avea niciun motiv să se simtă dezamăgită. Nu fusese prietena ei, Rin nu avea prietene, n-avea nevoie să se lege de nimeni. Privirea ei se înăspri şi chipul îi căpătă o expresie rece.
- Şi cum vei duce asta la maşină? Să te ajut? întrebă ea, încercând să nu pară prea tăioasă şi văzând că Shizuru nu face niciun gest să se mişte din loc.
- Nu, Daisuke urcă într-un minut să mă ajute. Apoi zâmbi uşor. Ai grijă de tine, Rin. Ştiu că te vei descurca, dar…încearcă să mergi mai departe.
Rin ştiu la ce se referă şi strânse din dinţi, enervată de aluzia ei fină. Nu răspunse nimic şi îşi feri privirea.
Shizuru lăsă jos valiza şi veni s-o îmbrăţişeze cu afecţiune.
- Mă bucur că ţi-am fost parteneră. Şi sper să ne revedem într-o zi.
- Tokyo nu e o planetă, e o lume mică şi ne vom mai vedea. N-o lua şi tu ca pe un adio, răspunse Rin, fără prea multă însufleţire, îmbrăţişând-o din instinct.
Shizuru simţea prea bine adevărul. Rin nu pusese niciun sentiment în asta. Nu o putea condamna, deşi o durea. Nu îşi impunea nimic, pur şi simplu nu putea să simtă, nu-i păsa de nimeni. Nu mai putea să-i pese de nimeni; din ziua în care pierduse singura persoană de care îi păsase cu adevărat, restul încetase să mai conteze pentru ea.

"Îl prinse de pieptul hainelor" asta mi se pare ca suna putin... ciudat. in mare pt ca hainele nu au piept... omul are piept, nu?
gata prima particica de citit...Se pare ca lui Rin i-a sarit cu adevarat tandara xD adica.. ma asteptam, din moment ce i-a trecut prin minte(ca si mie de altfel) ca ar fi fost tratata ca o prostituata. Iar contraatacul lui Ichirou... oau! nu ma asteptam. apoi, cand a zis ca pt drumul ei pana acasa, m-am gandit ca totul a fost doar pt ca ea sa se enerveze tare tare si fara rost si sa-si dea seama ca s-a purtat ridicol si... apoi m-am prins ca ar fi prea mandra sa faca una ca asta xD chiar imi place cum i-a aratat Ichirou ca e pe pozitii.. sincera sa fiu, crezusem ca nu e, ca a lasat garda jos si s-a lasat purtat de instincte. Crezusem intr-o vreme asa despre amandoi, acum vad ca m-am inselat... pe astia doi chiar nu ii poti prinde cu garda jos>.< e atac, contraatac de fiecare data!
and then... ce sfarsit --.--'' mi-a placut, ce-i drept, pentru ca a reaparut Shizuru(care, asa cum probabil e de asteptat, mi-e draga=)) ). Nu stiu de ce m-as fi asteptat la putina afectiune din partea lui Rin.. poate pentru ca incercase atat de mult in trecut sa ajunga la colega ei(dar daca ma gandesc mai bine nu asta avea atunci in minte, nu?>.<''). A fost trista despartirea, chiar daca macar pt una dintre ele nu a contat chiar asa de mult... si aici apare din nou o aluzie la trecutul lui Rin, care imi starneste curiozitatea... astept partea urmatoare si aici si iti multumesc mult ca nu ai renuntat la postatul pe passion!(u know, lazy me nu comenteaza si altundeva de unde a citit si comentat pana acum ^^''').
Spor la scris, inspiatie si mult succes pentru continuari! *hugs*

^^

Folosesc o varianta proprie si ciudata a limbii romane )) Ideeea era "de partea din fata a hainelor", n-am gasit o alta expresie pe moment.
Kiss you.

***
Peste două zile, spre seară, Rin primi un telefon surprinzător din partea lui Ichirou.
- Vii la noapte în clubul lui Hideo? întrebă el, cu o voce neutră.
- Ţi s-a făcut deja dor de mine? replică Rin, forţând nota.
Doar două nopţi îl lăsase în pace şi se inversaseră rolurile. Se simţea îndreptăţită să fie încrezută.
- S-ar putea să am ceva pentru tine, Rin.
O voce care se străduia să rămână calmă. Alesese deci să-i ignore deocamdată micile răutăţi. Dar cuvintele pe care le folosise nu erau prea inspirate.
- Ştiu ce ai pentru mine şi nu mă mai interesează, spuse ea, accentuând intenţionat cuvintele pentru a le da sensul dorit.
Ichirou pufni, nemulţumit de aluzie.
- Mă refer la cazul tău. Îţi voi da un nume.
- De ce n-ai spus de la început că îmi dai informaţii dacă mă culc cu tine? Am pierdut atâta timp degeaba. Ştii…nu mi-ai fost niciodată antipatic…
- La dracu, Rin, termină! izbucni în sfârşit Ichirou, simţind că-şi bate joc de el.
Ea izbucni în râs şi deşi nu-i vedea faţa îşi dădea seama că e un râs relaxat şi aproape sincer.
- Kouji abia aşteaptă să afle ultimele noutăţi, glumi Rin.
Rămase surprinsă să audă din partea lui Ichirou un răspuns destul de obscen, care o făcu să izbucnească din nou în râs.
- Şi-mi ziceai mie să termin!
Rin închise telefonul foarte mulţumită de sine. În sfârşit jocul de-a vânătorul şi prada dintre ea şi Ichirou se muta pe un alt teren, unul mult mai plăcut şi mai incitant.

Întârzie intenţionat; trecuse aproape o oră după miezul nopţii când intră în club. Ichirou nu era la bar, îl zări la una din mese, cu nelipsitul whisky în faţă. O sticlă întreagă şi alături un pahar şi un bol cu gheaţă.
Erau puţini în club în noaptea asta. Avantaj pentru barman. Va avea o privelişte plăcută.
Ichirou se întoarse spre uşă şi o văzu, iar ea se îndreptă spre masa lui simţindu-i privirea aproape ca pe o atingere materială. . Probabil îi ghicise intenţiile din felul în care se îmbrăcase în noaptea asta, cu o fustă deasupra genunchiului, lărguţă, cizme scurte, un maiou negru foarte decoltat peste care îşi luase totuşi o jachetă subţire, lăsată descheiată.
- Ce faci cu o sticlă întreagă? Ai de gând să te-mbeţi şi să dormi în noaptea asta? întrebă ea puţin ironic, când ajunse lângă el.
- Dintr-o sticlă? Glumeşti! răspunse Ichirou imediat, măsurând-o cu privirea de jos în sus, cu un surâs de prădător pe buze.
Era atât de evident ce gândea, încât Rin simţi fiorul anticipaţiei străbătând-o ca un val care îi răscolea simţurile. Un gând fugar îi străbătu mintea: avea parte de prea multă distracţie în misiunea ei, asta era sigur.
Fără să întrerupă legătura privirilor, luă paharul din faţa lui şi sorbi din whisky. Apoi se aplecă spre el şi îl sărută. Un sărut care începu lent şi aproape blând, o mişcare uşoară a buzelor ei peste ale lui, depărtându-le. Ichirou rezistă dorinţei de a prelua iniţiativa, nemulţumit de ritmul ei, dar Rin transformă destul de repede sărutul în ceva mult mai pasional şi erotic, lăsându-l să guste urmele vagi de whisky. Iar atunci când încetini din nou şi apăsarea buzelor ei deveni tot mai slabă, încercând să se retragă, Ichirou întinse braţul şi, cuprinzându-i gâtul cu un gest care îmbina straniu tandreţea cu dorinţa posesivă, o trase spre el şi o ţinu pe loc.
Când reuşi să se îndepărteze, privirea ei era uşor tulburată şi se sprijini de masă, reuşind prea puţin să mascheze efectele.
- E mult mai bine aşa, nu? întrebă, foarte încet, surâzând viclean şi alunecă în scaunul din faţa lui Ichirou.
Întrebarea avea un răspuns prea evident, nu mai era nevoie de cuvinte.
Atunci când Rin îşi ridică din nou privirea spre el, orice emoţie îi dispăruse de pe chip. Era calmă şi degajată. Până şi vocea ei avea o răceală studiată, profesională, atunci când intră în subiect:
- Ce nume ziceai că îmi vei da?
Puţin surprins de schimbarea ei bruscă, Ichirou nu trase totuşi de timp, nu voia să pară mai implicat decât ea.
- Takumi Hanada. A fost coleg cu mine. Într-un fel.
- Oh! Ştii sigur că e agent? făcu Rin, exagerându-şi intenţionat mirarea. Poliţia din Tokyo s-a mutat la SDD?
Ultima remarcă era maliţioasă. El nu-i răspunse decât printr-o privire tăioasă. Se săturase să-i repete la infinit că n-avea nicio legătură cu blestemata de Agenţie.
- Ţi-am dat un nume. Verifică-l şi gata.
- Crezi că e aşa de simplu? N-am atâtea relaţii încât să înfrunt Agenţia.
- Atunci de ce te-ai băgat în asta, Rin? Ţi-au dat atât de mulţi bani? Ai muşcat mai mult decât puteai mesteca.
„Ai muşcat mai mult decât puteai mesteca.”. Un muşchi se zbătu, abia vizibil, pe chipul ei, însoţind uşoara crispare dureroasă din piept. Suna prea cunoscut.
- N-am spus că nu mă voi descurca, zise ea cu asprime, înălţându-şi uşor capul, într-un gest de mândrie.
Ichirou tăcu şi neîncrederea din privirea lui o îndârji mai mult.
- Ţi-a spus la un pahar? Sau ai numai bănuieli? întrebă ea, pe tonul calm şi profesional de dinainte.
- Rin, ţi-am dat informaţia. Suntem aici să ne relaxăm, sau să mă interoghezi? Cer un pahar pentru tine? Bei altceva?
Ichirou sorbi liniştit din băutură, rezemându-se de spătar şi relaxându-se în scaun.
- Nu te deranja, s-ar putea să plec în curând.
- Te vor chema să ucizi un youma? surâse el, ironic.
- Chiar crezi că mi-aş bate capul atât cu tine dacă aş fi agent?
- Atunci lasă-mă să comand de băut. Să fim serioşi, suntem prea maturi pentru jocuri de-astea.
- Ce te costă să-mi spui nişte amănunte, pe lângă numele lui? insistă Rin, neînduplecată.
Ichirou voia linişte în noaptea aia. Nu întrebări nesfârşite, izvorând una din cealaltă. Nu un interogatoriu care să-i strice plăcerea de a bea într-un local cu muzică bună. Nu mai voia întrebări sau întoarceri în timp, în acea vreme pe care o ura şi o iubea în aceeaşi măsură. Dar Rin n-avea să-l slăbească, era o afurisită insistentă şi egoistă, îşi urmărea propriul interes şi atât.
- Mi-a spus că l-au racolat şi va plecă, zise el dintr-odată, sătul de insistenţa privirii ei.
- Poftim? făcu Rin, surprinsă.
- Era vorba de Takumi. De cum aflat, spuse Ichirou, cu ironie. Sau nu?
- Ţi-a propus să te duci şi tu? Simţise puterea ta spirituală?
- E uşor să recunoşti pe cineva care are aceleaşi abilităţi ca şi tine, răspunse el, evident aluziv.
Dar Rin ignoră remarca, nu era vorba de ea aici.
- N-ai luat în calcul posibilitatea? îl întrebă iar.
- Nu l-am luat în serios. Aveam alte preocupări.
Era un răspuns scurt şi cam tăios. Rin surâse.
- În ochii tăi era un dezertor care alerga după mai mulţi bani şi abandona un caz important.
Cazul Takeuchi. Rin îl cunoştea prea bine, îl analizase înainte să înceapă să-l urmărească pe Ichirou. El plecase din poliţie din acest motiv. Cel puţin oficial.
Un necunoscut masacrase cu un cuţit mare de bucătărie doi bătrâni, în propria lor casă. Cruzimea atacului şi bănuielile legate de implicarea mafiei ţinuseră cazul pe prima pagină a ziarelor şi în buletinele de ştiri câteva luni. Ichirou Takato conducea echipa de investigaţii. Nu avea nicio pistă şi toate criticile se îndreptaseră spre el. După un an de căutări fără succes, presiuni şi critici, demisionase din politie.
- Până la urmă au prins pe cineva? întrebă Rin şi observă cum chipul lui se întunecă, ameninţător.
- Pe cine dracu mai interesează asta? răspunse Ichirou violent. Trecem mai departe de asta, sau plec?
„Suntem prea maturi pentru jocuri”. Nu spusese chiar el asta mai înainte? Dar Rin îşi dădu seama că era în stare să plece dacă îl mai presa, aşa că zâmbi, destinsă.
- Stai. Trebuie să golim sticla. Observă privirea lui îndreptată spre bar şi adăugă: Kouji pare deja entuziasmat, aşa că nu mai cere alt pahar. Ne descurcăm cu ce avem.
Ichirou îi observă zâmbetul care devenise provocator şi plin de subînţeles. Îi plăcea mai mult partea asta a ei decât cea enervantă, de detectiv. Deşi niciodată nu se despărţeau. Era periculos să laşi garda jos în preajma acestei femei. Un lucru era sigur: reuşea performanţa să-l înfurie repede, pentru ca în următoarea clipă să-l provoace.
- Îţi pun un pahar plin şi eu beau din sticlă. Apoi luăm alta acasă, zise el, cu o sclipire periculoasă în ochi, susţinându-i surâsul cu unul la fel de sugestiv.
- Acasă? făcu Rin, surprinsă.
- Am văzut că nu-ţi plac hotelurile, glumi el.
- Nu-mi plac gesturile josnice! replică ea, enervându-se numai la gândul că o umilise.
- Nu strica noaptea asta, Rin, spuse Ichirou cu o voce joasă, încărcată parcă de dorinţe şi promisiuni nu tocmai inocente şi îi umplu paharul cu whisky. Apoi ridică sticla: pentru distracţie!
- Pentru pasiune! răspunse Rin prompt, ciocnind. Dacă îl beau prea repede va trebui să mă sprijini până la maşină.
- Motocicletă, o corectă el, surâzând.
- Îţi plac motoarele şi nu mi-ai spus până acum?
Fie chiar era surprinsă şi încântată de descoperire, fie îl tachina.
- Întotdeauna trebuie să păstrezi un as în mânecă, zise Ichirou exagerându-şi intenţionat atitudinea mândră.
Părea că atmosfera era mai destinsă acum între ei şi ironiile mai aproape de glumă decât de atacuri subtile. Şi alcoolul accentua veselia.
Rin îşi simţi picioarele grele ca de plumb când se ridică. Ştia că aşa va păţi deşi nu băuse mult. Ichirou era mai stăpân pe propriul corp.
- Nu vreau să merg cu tine pe motocicletă în noaptea asta, îi şopti ea în timp ce ieşeau din club şi se străduia să pară trează.
- Eu conduc, Rin, nu-i niciun pericol.
- Ce glumă bună! Ai băut mai mult decât mine.
- Aerul nopţii mă va răcori, spuse el, vrând să pară nepăsător.
- La dracu! Vrei să te răcoreşti acum?
Părea cumva dezamăgită.
- Ai o minte orientată într-o singură direcţie! Vrei sa fi mai puţin perversă, te rog? Nu mă refeream la…
Se opri şi căuta prin buzunare după chei, pentru că tocmai ajunseseră lângă vehicul.
- Voiai să spui că aerul nopţii va avea o influenţă inteligentă şi discriminatorie: îţi va limpezi mintea ca să conduci chestia asta, dar nu-ţi va afecta dorinţa, ca să mă conduci pe mine!
Rin izbucni în râs, provocându-l şi pe el fără să vrea şi râdea încă, amuzată la culme, când încălecă pe motocicletă în spatele lui şi îi înconjură mijlocul cu braţele.
- Aşteaptă şi-ai să vezi! spuse Ichirou tare, pornind vehiculul şi accelerând. În câteva secunde atinseseră deja o viteză periculoasă. Chiar şi cuvintele lui aveau o notă periculoasă, dar fiorul pe care i-l provocară lui Rin nu era deloc unul de spaimă.
Aerul tare al nopţii le vâjâia în urechi pe când motocicleta rula cu viteză. Rin se simţea mulţumită şi chiar puţin entuziasmată. Îi plăcea viteza şi uşoara ameţeală care îi cuprinsese mintea, liniştind gândurile obişnuite, amorţindu-le. Şi, la dracu, îi plăceau muşchii încordaţi pe care-i ghicea dincolo de haine, sub palme, îi plăcea senzaţia pe care i-o dădea corpul din faţa ei şi anticiparea acelei nopţi albe şi nebune.

***

"De cum aflat" cred ca e 'de cum am aflat'...
Bineinteles ca se simtea indreptatita sa se simta increzuta la telefon cu Ichirou... dar ea s-ar simti increzuta oricum:)))
hmm.. ba sunt doi pradatori gata de atac, ba Rin imi da impresia unui copil egoist si enervant care isi umple parintele de intrebari... ba gandesc amandoi destul de pervers. Caracterul personajelor ramane acelasi si totusi nu inceteaza sa-mi aduca diverse stari diferite cu o rapiditate uimitoare:)) and I really like it xD
Ce-i drept, acum ca ai atras din nou putina tentia asupra motivului(inca partial necunoscut) pentru care a umblat Rin atata dupa Ichorou(mai demult, ca acum are si alte motive xD), iar a trebuit sa recitesc pasajele de cateva ori ca sa ma prind bine... oricum am o nelamurire ca nu se putea sa inteleg eu totul>.<'' Rin e la Agentie, nu? Adica ea face parte din organizatie, vrea doar sa ii dea impresia lui Ichirou ca nu ar fi asa... nu?
Am zambit din nou la faza cu motocicleta, amintindu-mi de observatia Kannei de pe a+... motocicleta mi se pare cel mai bun mijloc de transport pt ca ei sa ajunga cat mai repede undeva unde sa se poata dezlantui in voie, fara a se pierde pasiunea pe drum, ca doar e rapida motoreta xD hehe, si n-am putut sa nu ma gandesc cat mi-ar fi placut sa fiu in locul lui Kouji de-a lungul ficului tau... barmanul ala chiar e norocos sa aiba parte de astfel de povesti! Iti ador personajele, reactile lor, replicile... totul.
And now they're doing it again, like always, right?;)) astept continuarea deja citita si aici... un foarte bun motiv pt a o reciti!^^
Mult succes la scris, spor si inspiratie... and hugs!
^^

They're doing it again, yeah
Ms ca citesti. Ma simt exact ca un pervert devil, dar e un sentiment placut o_O
Iata si continuarea deja citita de tine...

***
În ciuda faptului că starea lui Rin nu se schimbase, observă cu o luciditate rece detaliile importante ale locuinţei lui Ichirou. Apartamentul ocupa de fapt un etaj întreg al unei vile moderne, într-unul din cartierele bine cotate ale capitalei. Lui Ichirou nu îi luă decât câteva secunde pentru a deschide uşa, lăsând-o pe Rin să treacă în holul mare şi primitor şi mai departe, în camera de zi, dar ea îşi dădu seama că sistemul de securitate era unul complex. Nu putea ghici ce surprize se ascundeau în spatele confortului puţin cam artificial al camerei spaţioase şi ordonate, dar se simţea mult mai liniştită la gândul că lăsase acasă orice dispozitiv care putea fi detectat de eventualele sisteme de supraveghere sau scanare. Chiar dacă asta tăia orice comunicare cu Misaki si restul misiunii ei.
Un astfel de sistem era de aşteptat la un fost detectiv care acum vâna youma pe cont propriu sau la comanda cine ştie cărei organizaţii considerate ilegală.
În acel interior spaţios şi mobilat într-un stil modern, o surprinse prezenţa barului într-un colţ al camerei şi diversitatea băuturilor din vitrină.
- E chiar mai rău decât hotelul?
Vocea lui joasă, atât de distinctiv masculină, fu de ajuns să pună pe planul doi observaţiile tehnice.
- Aş fi vrut ceva mai multă dezordine, e adevărat, admise Rin, rămânând pe loc, încercând să ascundă în spatele unei glume faptul că el putea s-o influenţeze atât de uşor în astfel de momente.
Ichirou veni în spatele ei, îi cuprinse umerii şi aplecându-se, îi şopti la ureche, atât de aproape încât ea îi simţi pe piele respiraţia caldă aproape ca pe o atingere:
- Asta se poate rezolva foarte uşor.
O mână sigură îndepărtă părul care cădea pe umăr şi gura lui atinse pielea delicată a gâtului, alunecând de-a lungul liniei lui elegante, apoi se opri brusc. Rin se abţinu să nu se sprijine de corpul din spatele ei. Mişcarea uşoară prin care îşi înclinase capul, lăsându-i mai mult spaţiu, rămase fără răspuns din partea lui. În schimb, Ichirou îi scoase jacheta şi o lăsă să alunece pe jos. Se îndepărtă dintr-odată, îndreptându-se spre bar şi întrebă, pe tonul unei gazde politicoase:
- Ce ai vrea sa bei?
Dacă avea de gând să se joace cu ea, va plăti scump, gândi Rin, dar în sinea ei ştia că jocul are efect, simţea temperatura crescând semnificativ, pentru amândoi.
- Fi drăguţ şi pregăteşte cel mai bun cocktail pe care îl ştii.
- Drăguţ? făcu Ichirou, aţintind-o cu o privire întunecată, puternică.
- Amabil? Binevoitor? Serviabil? Nici aşa nu e bine? vorbi Rin, cu o naivitate studiată, apropiindu-se de el, amuzată de expresia revoltată de pe chipul lui şi tulburată de întunecimile ascunse în privirea care o fixa, de încordarea uşoară a muşchilor lui, pe care o ghicea uşor din postura corpului. Ca un prădător gata de atac. Mai avea nevoie doar de un mic impuls.
Rin ajunse lângă el, conştientă că privirea lui o urmărea cu intensitate, dar se arătă mai interesată de sticlele cu băuturi.
- Atunci fi tu însuţi, dacă nu-ţi place să fi drăguţ, spuse ea încet, cu subînţeles, întinzând braţul după sticla cu vodcă.
Se aştepta într-un fel la următoarea mişcare a lui, dar nu la rapiditatea şi forţa cu care el îi cuprinse braţele, o întoarse în loc şi o împinse în peretele de lângă bar. Cum putea un gest atât de cunoscut să fie atât de…nou?
- Era vorba să mă serveşti cu ceva alcool, nu? şopti Rin, încercând să zâmbească şi să ignore faptul că influenţa privirii lui şi a corpului care o ţinea lipită de perete era mai mare decât durerea provocată de gestul violent.
- Era vorba de asta, Rin…, zise el, atât de încet încât ea abia îi ghici cuvintele şi îşi împinse mai mult şoldurile înainte, presându-i corpul. Apoi se aplecă şi începu să îi sărute gâtul.
Nu, nu erau simple săruturi, era o nebunie care risca să o facă să-şi piardă controlul mult prea devreme. Prea brusc se simţea prizoniera acelui corp puternic, condus de dorinţă, care îi făcea imposibilă orice mişcare, prizoniera gurii lui fierbinţi, insistente, care îi atingea, gusta şi muşca gâtul, accelerându-i pulsul. Prizonieră a hainelor pe care nu le mai suporta pe pielea prea caldă, căutând nu o eliberare din încleştare şi durere, ci un sprijin în furtuna care se declanşase prea devreme. Reuşi să-şi elibereze pentru câteva clipe mâinile şi să-i cuprindă umerii, dar nu şi să-şi oprească suspinele incontrolabile care i se ridicau din piept. Era aproape ridicol să cedeze atât de uşor! Încercă să găsească nasturii cămăşii, cu degete nerăbdătoare şi grăbite, dar gura lui apăsată brusc la baza gâtului, apoi pe claviculă, o făcu să se oprească, să îşi încleşteze mâinile pe pieptul cămăşii lui, gata să sfâşie dintr-o singură mişcare. Ezită câteva secunde, de ajuns pentru ca el să-i ghicească intenţia şi să se îndepărteze imediat, să-i prindă încheieturile mâinilor şi să le tină fixate deasupra capului, lipite de perete, cu o singură mână care exercita o presiune dureroasă.
O privi scurt, dorinţa prezentă atât de evident în ochii lui provocând un fior care îi scutură tot corpul. Apoi se aplecă iar asupra ei, capturându-i gura într-un sărut violent. Mâna lui liberă alunecă pe corpul ei, tot mai jos, până când găsi direct contactul cu pielea, îi mângâie picioarele şi îşi începu ascensiunea lentă, înlesnită de fusta scurtă şi largă. Rin simţi şocul acelui contact direct în propriul corp, dar şi efectul pe care îl avusese asupra lui. Aproape zâmbi, dar gura lui nu o eliberă, în ciuda sunetului gutural, satisfăcut, înăbuşit în sărut. Şi dintr-odată el îi eliberă mâinile şi îi cuprinse şoldurile, înfigând degetele în carne, aproape dureros. Mâinile lui coborâră brusc şi o ridicară cu atâta uşurinţă încât ea abia înregistră mişcarea. Acum cu atât mai mult simţea nevoia unui sprijin; picioarele ei îi înconjurară mijlocul şi îşi înfipse degetele în umerii lui. Dar contactul mai strâns cu corpul lui îi smulse din piept un strigăt scurt şi o făcu să îşi lipească spatele mai mult de perete, împingându-şi in faţă restul corpului, cu capul uşor dat pe spate. El nu rezistă ofertei şi îşi îngropă capul în umărul ei, muşcând puternic, înăbuşind geamătul adânc atunci când o simţi în jurul lui, şi începu acel ritm prelung şi ferm care avea să le aducă în scurt timp eliberarea.
Abia atunci când spasmele incontrolabile care îi scuturaseră corpul se liniştiră, Rin îşi dădu seama ce forţă incredibilă se ascundea în acel corp care îi susţinuse pe amândoi, în tot acel timp. Valurile de căldură deveneau insuportabile, ca şi hainele lipite de corpurile transpirate. Ichirou o lăsă încet să atingă din nou pământul, susţinându-i încă talia. Pe când Rin îşi sprijinea fruntea de umărul lui, ştia că e abia începutul şi cămaşa aceea umezită trebuia să fie scoasă prima, ca să poată atinge fiecare fibră a acelui corp uimitor.

Rin avea la dispoziţie pentru întâlnirea cu Takumi Hanada un birou mic şi confortabil al Agenţiei. Un spaţiu familiar, cu o masă mică de protocol în centru şi patru scaune-fotolii, totul pentru a crea o atmosferă de relaxare şi încredere.
- Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat întâlnirea, Hanada-san, spuse Rin zâmbind cu amabilitate şi aproape cu recunoştinţă spre bărbatul din faţa ei, un tip înalt şi slab, uşor încărunţit, cu o privire sigură şi prudentă.
Nu era ca şi cum acceptase din politeţe. Era o sarcină de serviciu, să ajute un alt agent într-o investigaţie cerută de Agenţie. Ştia prea bine care erau regulile, cu toată amabilitatea femeii şi aerul familiar al întâlnirii. Dar intră în joc şi îi zâmbi la rândul lui, înclinând uşor capul.
- Spune-mi Takumi, te rog. Cu ce te pot ajuta?
Avea o voce plăcută, calmă.
- E vorba de un fost coleg de-al tău din poliţie. Am misiunea să aflu pentru cine lucrează şi am nevoie de orice detaliu care ar conta, spuse Rin, bucuroasă să intre în subiect, dar păstrând pe chip expresia de recunoştinţă.
În fond, cerea ajutorul unui coleg, trebuia să joace rolul acesta pentru că oamenii vorbesc mai uşor atunci când le câştigi încrederea.
- Lucrează? Vrei să spui că e Vânător? întrebă Takumi.
- Da. Deja ai idee cine e?
Ea pusese întrebarea cu o urmă de surprindere şi naivitate, dar ascundea o capcană.
- Poate fi oricine, răspunse Takumi zâmbind, evitând elegant un răspuns direct. De ce nu-mi spui numele şi încerc să-mi amintesc totul despre el?
- Ichirou Takato, zise Rin simplu, fără a-l contrazice, pentru că nu putea fi oricine, ci numai cineva cu o putere spirituală peste medie. Observă atentă reacţia lui. Nimic anormal în acea ridicare uşoară a sprâncenelor.
- Un poliţist bun, observă Takumi. S-a retras după eşecul cazului Takeuchi. Păcat, a fost o întâmplare nefericită.
- Aţi fost colegi de echipă la acel caz...
- Şi la câteva înainte de acela.
- Crezi că Ichirou era Vânător pe atunci?
- Nu, cu siguranţă nu. Era foarte dedicat muncii lui, pierdea zile şi nopţi studiind dovezile. Pur şi simplu nu avea timp pentru o viaţă dublă.
- Dar i-ai simţit puterea spirituală. Nu te-a surprins să afli acum că e Vânător, observă Rin.
- Ştii că lucrurile astea se simt, aura unei persoane, admise bărbatul, cu un surâs uşor.
- Ichirou a anchetat cumva cazul Murayama? întrebă Rin dintr-odată, gânditoare.
El păru să nu-şi amintească imediat despre ce era vorba.
- Ah! Fata aceea care a murit...în accident. Familia Murayama şi toată notorietatea lor...Nu, din câte ştiu eu. Zona în care a avut loc accidentul era arondată altei secţii de poliţie.
- Înţeleg...Totuşi Ichirou ar fi putut avea vreo legătură cu familia Murayama?
- Nu ştiu.
Discuţia se învârtea în gol, de fapt Rin simţea că bătea pasul pe loc. Bărbatul nu părea nesincer, era calm şi degajat şi ştia despre Ichirou atât cât ştia probabil oricare coleg din secţie.
Niciun detaliu nou, nimic de care să se lege. După o jumătate de oră fără progrese, Rin îşi cam pierduse răbdarea, dar nu lăsă să se observe. Îi zâmbi puţin amuzată şi puse întrebarea de fond:
- De unde crezi că ştie Ichirou despre tine?
- Ce anume?
Ea îşi reţinu triumful, observând uşoara rigiditate a umerilor lui.
- Că eşti agent.
- Nu pot să-mi dau seama. Nu înţeleg de ce m-ar fi cercetat.
- Nici eu nu înţeleg. Mai ales că acesta e cel mai important secret al nostru.
Acum era mai evidentă nota subtilă de acuzare din vocea ei.
- Crezi că a cercetat la ordinul cuiva? sugeră el.
- Nu cred în teorii ale conspiraţiei, surâse Rin ironic. Poate i-ai spus şi nu-ţi mai aduci aminte? El păli uşor. Takumi, el mi-a spus că l-ai invitat în Agenţie. Deşi era interzis să spui cuiva despre asta...
- Minte. Nu mi-aş fi riscat viitorul, răspunse bărbatul, înghiţind cu greutate.
- De ce ar minţi? Au existat conflicte între voi? Are motive să-ţi vrea răul?
Takumi înţelese că discuţia asta putea duce chiar şi la sfârşitul carierei lui în Agenţie. Poate mai rău de-atât. Aşa că decise să se disculpe orice ar fi.
- Uite, Rin, habar n-am de ce a spus aşa ceva despre mine. Nu l-am mai văzut din momentul în care mi-am depus demisia. Era prins în cazul ăla, presa îi voia capul, sigur nu i-a picat bine plecarea mea atunci. Dar întreaga poveste era ca o corabie care se scufunda şi el a rămas prea mult timp acolo.
Rin păru să se gândească un timp, fără a lăsa să i se citească vreo emoţie pe chip.
- Dacă era atât de implicat în muncă, are logică să-ţi poarte pică pentru că ai plecat în acel moment dificil, concluzionă ea în cele din urmă. Apoi adăugă, cu o voce mai gravă: dar n-are logică să fi urmărit unde ai plecat. Atunci nu avea timp şi resurse, acum ar fi prea târziu. Nimic n-ar justifica o răzbunare. Cu atât mai puţin una târzie.
Takumi încercă să protesteze, dar Rin nu-i lăsă timp:
- Nu te anchetez pe tine, aşa că n-am de gând să spun aceste detalii conducerii. Dar trebuie să fiu sigură de colaborarea ta.
- Nu i-am spus nimic, Rin. Nu am nimic de ascuns.
Dacă el nu voia să cedeze, ea nici atât. Sub privirea ei categorică şi neînduplecată, Takumi adăugă:
- Dar voi colabora atât cât pot.
Pauza lungă, semnificativă, care urmă crea impresia că discuţia se oprise aici. Takumi aştepta răbdător un semn ca să poată pleca.
- Cum era viaţa sentimentală a lui Ichirou? întrebă Rin dintr-odată, rezemându-se de scaun şi privindu-l cu interes. Bărbatul era vizibil mirat. Credea că îl întreabă din simplă curiozitate pentru că minimiza, ca de obicei, importanţa unor astfel de lucruri.
- Nu eram atât de apropiaţi încât să aflu detalii. Dar ştiam cu toţii că e logodit cu o colegă care era a medic legist.
- Se înţelegeau bine? Faptul că lucrau împreună le afecta relaţia? Mereu există bârfe într-o comunitate restrânsă, încercă Rin să-l ajute, puţin nemulţumită că trebuia să-l îndemne mereu să vorbească.
. Totul părea în regulă. Chiar erau unii care îi invidiau.
- Asta înseamnă că lansau zvonuri negative? Pe seama lui, sau a ei?
- Erau simple zvonuri, mici răutăţi. Ca şi aici, Rin, nimic neobişnuit. Vorbeau de amândoi.
- Şi apoi ce s-a întâmplat?
- Erau încă împreună când am plecat eu de acolo. Apoi am auzit că s-au despărţit. Scandalul Takeuchi l-a afectat pe Ichirou nu numai profesional, astfel de lucruri pun o presiune extraordinară pe tine.
- Avusese intenţii serioase faţă de ea?
Takumi părea obosit de atâtea întrebări pe aceeaşi temă pe care o considera nesemnificativă şi chiar frivolă.
- Ichirou a avut mereu succes la femei, răspunse el. Dar în privinţa ei chiar era serios. Numai că...n-a fost să fie.
- Înţeleg, zise Rin încet, cu un surâs obosit. Bine, îţi mulţumesc pentru ajutor. Şi îmi permiţi, te rog, să te mai deranjez dacă mai am întrebări.
Se ridică şi îi zâmbi cu recunoştinţă, iar el păru bucuros să-i urmeze exemplul. Îşi strânseră mâinile într-un gest amical şi Takumi se îndreptă spre uşă.
- Crezi că există posibilitatea ca el să fi plecat din poliţie dintr-un alt motiv? întrebă Rin când el deschisese deja uşa, luându-l prin surprindere.
- Nu, răspunse bărbatul, categoric, uimit de ideea ei. N-ar fi putut exista un motiv mai puternic decât acela.
- Bine, scuză-mă că te-am reţinut.
După plecarea lui, Rin se rezemă de spătarul scaunului şi închise ochii, încercând să pună totul cap la cap. Va revedea mai târziu înregistrarea discuţiei, observând în detaliu reacţiile lui Takumi. Şi dacă va fi nevoie, data viitoare îl va strânge cu uşa. Pentru că evident el încălcase confidenţialitatea Agenţiei şi putea fi ameninţat cu asta.

me is a bitch... am tras rau de tot chiulul, gomene>.<
sooo... pt prima parte... nu cred ca are nevoie de prea mult comentariu. "they're doing it again" xD doar ca mai bine... incepi sa descri mai bine totul... si destul de detaliat... foarte frumos^^
"că e logodit cu o colegă care era a medic legist." ... nu am inteles... probabil acel "a" e in plus...
ok... tipul asta nu-mi place. Pentru ca minte cu nerusinare si, oricat ar spune el ca vrea sa colaboreze, tot spune prea putine. Mi-a placut mult schimbul de replici... Rin chiar e un agent bun care stie sa puna intrebarile potrivite pentru a afla ce vrea. De fapt, parca ea tot timpul afla foarte usor ce vrea! Inteligenta fata... sunt curioasa cum va pune totul cap la cap si va actiona pe viitor. Si ce va face Ichirou, bineinteles... pare ca nu stie ca Rin cunoaste atatea dar ma indoiesc... cei doi sunt intr-un fel pe aceasi lungime de unda... both smart, bott knowing what to do...
astept continuarea*si aici ca am ramas taaaare in urma* si promit sa citesc si comentez de indata ce o voi vedea... nu mai las lenea aia nenorocita sa-si faca simtita prezenta... sper... >.<
Spor la scris si multa inspiratie! hug u.
^^

Edit: forgot it>.< am citit explicatile de pe animeplus... tuuuulai! n-as fi crezut=)) nu stiu de ce am avut o total alta imagine in mintea mea... dar imi place si asa, imi place ca m-ai uimit... sper ca o vei face in continuare^^

Ms pt ca citesti. Voi corecta greseala. Si voi posta si aici pt u.

***
Rin era destul de nemulţumită de progresul cercetărilor. Takumi nu-i spusese mare lucru, tot nu reuşise să facă legătura dintre Ichirou şi familia Murayama şi avea mai multe întrebări decât la început. Îşi neglijase restul misiunii, nu mai luptase cu youma de câteva săptămâni şi se mira în sinea ei că Yuko nu îi cere să raporteze stadiul anchetei.
Părea că SDD aprobă tacit şi încurajează transformarea ei din luptătoare în spion. Cu toate că se bucura din plin de nopţile petrecute cu Ichirou, era frustrant pentru ea să stea câteva ore pe zi la birou, în faţa computerului, încercând să obţină cât mai multe informaţii şi să facă legături.
În ultimul timp o intriga faptul că i se limitase accesul la informaţiile poliţiei. Dosarul electronic legat de moartea Sarei Murayama conţinea date minime generale şi numele poliţiştilor care anchetaseră cazul Echipa care lucrase puţin mai târziu la cazul Takeuchi era şi ea numai nominalizată. Rin vorbise despre asta cu Yuko, dar şefa ei spusese că nu poate face nimic pentru că exista un protocol clar între poliţie şi SDD. Şi oricum nu era nevoie să ştie date despre poliţişti pentru că cercetarea ei nu trebuia extinsă inutil, pierzând timp şi bani degeaba.
Rin începuse să se îndoiască la un moment dat că Ichirou plecase din poliţie datorită eşecului legat de cazul Takeuchi. În primul rând era prea încăpăţânat şi mândru ca să cedeze în faţa presei sau a oficialităţilor oraşului, să se recunoască neputincios şi înfrânt.
În al doilea rând, dincolo de pasiune şi senzualitate, de chimia care exista fără îndoială, era o dorinţă ascunsă şi întunecată în toate momentele intime dintre ei. Atenţia şi rafinamentul lui, răbdarea de a savura preludiul şi de a o stârni pentru a atinge împreună punctul culminant nu erau numai rezultatul experienţei lui cu femei, nici al aprecierii faţă de ele. În toate gesturile lui intime era o dorinţă explozivă şi contradictorie, de posesiune şi abandon, de răzbunare şi de eliberare. O dezlănţuire care îl făcea în momentele finale mai aspru şi mai agresiv. Deşi în secret îi plăcea această latură a relaţiei lor, lui Rin îi dădea de gândit, îi spunea că există ceva ce ea nu ştie. Ichirou nu era numai bărbatul rezervat, aspru şi totuşi atrăgător, care pierdea nopţile bând, omorând youma şi făcând sex, iar zilele conducea o firmă. Era ceva mai mult, o presiune pe care o descărca astfel.
Toate astea Rin le ghicea numai instinctiv, pentru că le recunoştea. Deşi motivele lor nu puteau fi aceleaşi. Rin nu îşi descărca frustrările în sex. Ea fugea de sine, de conştiinţa trează, fugea de capcanele minţii în plăcerile trupului. Ce ascundea însă Ichirou?
N-ar fi putut să explice cuiva toate aceste idei, nu erau concluzii logice, ci bănuieli instinctive. Takumi nu-i putea vorbi despre viaţa personală a lui Ichirou din trecut. Ea nu avea acces la dosarul fostei lui logodnice, nu avea decât un nume şi o informaţie care aproape îi întărea suspiciunile: Sakaguchi Yori plecase din poliţie la două luni după plecarea lui Ichirou. Nu se preciza unde.
Din reacţia lui Yuko era clar că n-o vor lăsa să forţeze accesul la informaţii secrete, deşi nici n-ar fi trebui să fie secrete pentru SDD, care avea statul special şi superior.
Chiar dacă Yori ar fi jucat un rol important în viaţa personală a lui Ichirou, era foarte posibil să nu aibă nicio legătură cu hotărârea lui de a vâna youma.
Cu toate frustrările legate de aceste bănuieli, Rin admitea în sinea ei că extinde prea mult investigaţia.
Renunţă câteva zile la acest fir, dar într-o seară apăru o şansă neaşteptată de a o întreba pe Azumi.
Ichirou era plecat din oraş cu afaceri, cel puţin aşa îi spusese la telefon. Ea nu avusese chef să-l urmărească pentru a se convinge, aşa că era liberă. Seara plecase prin oraş cu intenţia de a cumpăra ceva pentru o cină simplă. Şi-ar fi dorit să dea întâmplător peste vreun youma în carne şi oase, îi lipsea sentimentul acela de satisfacţie pe care îl avea atunci când lupta şi mai ales când decapita vreun monstru.
O zări întâmplător pe Azumi la o terasă care fusese deschisă de curând. În primul rând o surprinse faptul că era singură. În ultima vreme relaţia ei complicată şi furtunoasă cu Tadeo se mai stabilizase şi Rin îi văzuse împreună în ipostaze destul de intime.
Rin ascultă de impulsul de moment şi îşi schimbă direcţia; uitase incidentul legat de Shizuru şi era dispusă să reia vechea ei relaţie mai apropiată cu Azumi.
O surprinse atunci când se aşeză pe scaun în faţa ei, zicându-i pe un ton vesel, din care nu lipsea nota obişnuită de ironie:
- Asta trebuie să fie karma, din moment ce şi aici mi-ai apărut în cale.
Azumi nu răspunse, nici nu zâmbi, o fixă numai cu o privire indiferentă şi goală. Din păcate Rin cunoştea acea privire şi îşi dădu seama pre târziu de greşeala de a se opri aici.
- Dacă aştepţi pe cineva, plec. Oricum nu aveam de gând să stau prea mult, continuă ea mai serioasă.
- Faci cum vrei. Nu aştept pe nimeni.
Acea voce frântă spunea totul despre starea lui Azumi. Era de ajuns să o irite pe Rin aproape instantaneu. Pur şi simplu nu-i venea să creadă că o persoană inteligentă şi capabilă se lăsa folosită, înjosită atât de un bărbat ca Tadeo, pe care ea îl considera un ticălos.
- Cum se face că în seara asta bei apă? mai încercă ea o dată, ştiind prea bine că nu poate şterge ironia din propriile cuvinte şi n-o poate scoate pe Azumi din starea în care se afla.
- E vodcă, răspunse aceasta, neutru.
- Parcă nu suportai vodca.
- Uite că o suport acum.
Rin oftă încet, pierzându-şi răbdarea.
- Iar ai fumat vreo porcărie?
- Rin, du-te unde plecaseşi şi lasă-mă-n pace, zise Azumi cu o voce moale, obosită.
- Poţi veni la mine. Inventăm o cină. Poate şi nişte...poziţii noi.
- Vreau să fiu singură.
- Ce dracu ţi-a mai făcut dobitocul ăla? Iar a adus vreo târfă în patul tău?
Deşi Rin era enervată, cuvintele ei sunaseră mai mult ironic.
- De ce dracu te prefaci că-ţi pasă, Rin? Vezi-ţi de drum.
Dacă urmărise să o irite, era pe cale să reuşească.
- Am impresia că-ţi place să-şi bată joc de tine, o încolţi Rin, calmă şi ironică. Altfel l-ai trimite la dracu şi gata. Nici măcar nu cred că e prea grozav în pat.
Azumi ascultase destul. Nu avea nevoie decât să fie lăsată în pace. Nu trebuia să-i suporte lui Rin ironia şi batjocura. Tocmai ea, la dracu! Simţea nevoia să-i închidă gura.
- Poţi găsi ceva mai bun decât un animal...
- Ştii ceva, Rin? o întrerupse ea aspru, privind-o dintr-odată cu mânie. Observă sclipirea de ironie uşor amuzată din ochii reci ai lui Rin şi continuă, fără să-şi mai cântărească vorbele: Eşti îngrozitoare. Dacă ai fost mereu aşa, nici nu mă mai mir că n-a putut să ţină la tine.
Abia când îşi auzi propriile cuvinte realiză întreaga lor implicaţie. Împietri, aşteptând izbucnirea de furie. Dar nu se întâmplă nimic.
Privirea ei rămăsese legată de cea a lui Rin şi văzu schimbarea bruscă: stingerea ironiei, tulburarea care îi apăruse în ochi. Surâsul îngheţase pe faţa ei, apoi se ştersese, muşchii feţei se destinseseră, lăsând-o inexpresivă şi căzută.
Rin înghiţi cu greutate şi ochii i se umplură de lacrimi. Asta o uimi pe Azumi în aşa măsură încât pentru câteva momente îşi uită propria durere. N-o mai văzuse de mult timp atât de înfrântă, de rătăcită.
- Rin..., şopti ea, aproape fără să-şi dea seama că vorbise cu voce tare. Apoi adăugă, la fel de încet: Nu-i adevărat, am spus asta numai pentru că m-ai înfuriat...
"N-a putut să ţină la tine" erau singurele cuvinte care se repetau în mintea lui Rin, ca nişte păsări agitate care zburau haotic, izbindu-i-se de tâmple.
- Nu-i nimic...ai spus adevărul, zise ea surâzând trist, învinsă.
Abia atunci realiză că lacrimile îi umpluseră ochii şi mai aveau puţin până să cadă. Se ridică grăbită şi plecă, fără să o ia în seamă pe Azumi care spune ceva în urma ei, încercând să o oprească şi să o liniştească.

Era pe aici pe undeva o litera mancata dar mi-a sarit din ochi si bineinteles ca cu chiorala mea nu am mai gasit-o>.<
Inceputul partii asteia ne-o arata pe Rin in "plina actiunea" cum s-ar spune... si-a facut o gramada de presupuneri si idei, mai trebuie doar sa el slefuiasca putin si sa le lege intre ele. Imi place intr-un fel modul in care lucreaza. Pe langa ea, cei de la Agentie par oarecum plictisitori. Ichirou a devenit un personaj destul de ciudat pentru mine... chiar nu-l pot intelege. Abia astept sa i se dezvaluie si lui trecutul... ca vad ca Rin tocmai a fost impunsa.
offffff. Nu-mi vine sa cred a am injurat-o si mi-a fost si mila de ea in acelasi capitol>.< M-a enervat cumplit faza cu Azumi... pentru ca femeia aia chiar vroia sa fie singura, iar lui Rin ii ardea de glume, de ironii si de perversitati. Si vroia sa ajute? Da ea vroia sa ajute. Dar asa se ajuta? Serios de o inteleg aici>.< Faptul ca s-a iritat e dovada ca vroia sa incerce sa o ajute putin pe Azumi... dar cuma facut-o... o.O ooook. si apoi cand i-a intors-o inapoi, cand ai descris-o pe Rin cu lacrimi in ochi... nu stiu cum ai facut-o dar le-am simtit si eu(nu in asa cantitate mare, o urma)>.< Ce ciudat efect poate avea asta... nu mi-as fi putut-o imagina niciodata pana acum pe Rin plangand, lacrimand -ca sa nu exagerez-. Se pare ca a ranit-o Azumi chiar foarte grav... ceea ce ma face sa imi storc mintea in gol de curiozitate, cu gandul la trecutul lui Rin. Acel suras trist cu care a plecat Rin e deprimant pentru o persoana asa de puternica cum e ea... ahh... abia astept sa vad ce va face. Cred ca va fi urat. Presimt ca va fi urat pentru ea>.< offf... tu doar posteaza te rog continuarea!
Eu abia astept... si spor la scris, multa inspiratie and huuugs!

^^

Peste trei zile, când Misaki intră în apartamentul lui Rin, o izbi de la uşă mirosul puternic de tutun şi de alcool. Muzica se auzea foarte tare şi nu erau deloc melodii liniştite.
O văzu pe Rin prin uşa întredeschisă de la sufragerie, stând tolănită pe canapea, cu câteva sticle lângă ea, pe o măsuţă şi cu o scrumieră plină cu resturi de ţigări.
Rin auzise uşa de la intrare deschizându-se şi se aştepta să intre cineva; Azumi, Yuko, poate chiar Shizuru. Dar nu Misaki, care se oprise în cadrul uşii, cu o faţă îngrijorată, încercând să-şi ascundă şocul. Ar fi amuzat-o, dacă nu s-ar fi enervat deja că nu e lăsată în pace.
- Tu cum dracu ai intrat aici? se răsti ea, cu o voce împleticită, încruntându-se spre fată şi întinse mâna spre una din sticle, care era golită pe sfert.
- Te-am sunat şi n-ai răspuns, încercă Misaki să se scuze, mişcându-se în sfârşit din pragul uşii. Se opri în mijlocul camerei, neştiind ce să facă.
Lui Rin îi luă ceva timp să înţeleagă ce spusese. Muzica se auzea prea tare şi privirea ei înceţoşată de aburii de alcool nu putea urmări cu atenţie mişcarea buzelor fetei. Se întinse după telecomandă şi dădu volumul mai mic înainte să răspundă, tot răstit:
- Dacă îi părea rău ca a spus un adevăr nenorocit, putea să vină chiar ea, nu să-ţi spună ţie codul, ca să dai buzna în casa mea!
Se simţi obosită după ce se chinuise să spună o frază atât de lungă, dar mai luă câteva înghiţituri de alcool, direct din sticlă. I se păru că Misaki e încurcată, aşa că făcu un efort să continue, cu un zâmbet lasciv în colţul buzelor:
- Să nu faci pe proasta cu mine. Ştiu că Azumi te-a trimis. Nici nu ştie ce-a ratat. Acum era momentul să ne consolăm una pe alta cu o lungă şi nebună partidă de sex.
- Nu poţi face aşa ceva, spuse Misaki dintr-odată, cu o fermitate neaşteptată. Toţi suntem îngrijoraţi.
- N-am voie să mă culc cu cine vreau? întrebă Rin şi izbucni în râs, încântată de propria glumă.
În mod surprinzător, Misaki îşi adună curajul şi îi vorbi hotărâtă şi totuşi calmă:
- Ştii la ce mă refer. Nu rezolvi nimic dacă stai aici şi bei. Îţi faci mai mult rău. Yuko...
- La dracu! izbucni Rin ridicându-se în capul oaselor, fără a lăsa sticla din mână. Îţi permiţi prea multe. Nu mă cunoşti. Nu te interesează ce fac. Yuko! A sunat? Vrea să ucid mai mulţi youma? Să vină aici să-mi spună personal, dacă are chef! Am închis nenorocitele de telefoane! Ducă-se dracu toţi!
- Şi Ichirou? făcu Misaki, ştiind cât de importantă părea pentru SDD supravegherea lui.
- Ichirou! strigă Rin furioasă. Trebuie să-mi pese şi de ăla? Apoi ridică din umeri, indiferentă. Probabil i-o trage vreuneia prin vreun hotel, de ce dracu m-ar interesa pe mine asta?
Observă şocul întipărit pe chipul fetei şi izbucni într-un râs isteric, incontrolabil. Misaki murmură ceva neînţeles şi dispăru pentru câteva clipe din cameră pentru a duce în bucătărie sticlele goale pe care le adunase din jurul lui Rin.
- Te-am şocat cu atât de puţin? Cum dracu vorbiţi voi? „A face dragoste sub clar de lună”? o întâmpină aceasta când se întoarse.
- Rin-san, încetează cu asta. Dă-mi sticla, zise Misaki hotărâtă, întinzând mâna spre ea.
- Cine dracu te crezi? strigă Rin sărind în picioare, în culmea furiei. Ieşi dracu afară din casa mea! Dacă vreau să-mi beau minţile, o fac şi gata! Îţi pasă de mine? Să nu-ţi pese! N-am nevoie de tine, de nimeni!
Mai bău câteva înghiţituri de alcool, parcă pentru a-i demonstra că face aşa cum vrea ea. Dar şi efortul de a vorbi şi de a se enerva era prea mult pentru ea, în starea în care se afla. Reuşi să pună sticla pe masă înainte de a se prăbuşi iar pe canapea.
- Nu e vorba de asta! spuse Misaki ridicând vocea, cu o furie surprinzătoare, dată de deznădejde. Nu are rost! Azumi a spus ceva ce nici măcar nu credea! Ştii bine ă nu e adevărat, a ţinut la tine!
Rin se simţea rău. Stomacul i se revolta şi se agita, provocându-i greaţă. Înghiţea mereu, încercând să se stăpânească, sperând că poate evita ceva ce se întâmplase des zilele astea. Dar ultimele cuvinte ale fetei îi distraseră atenţia chiar şi de la răul fizic, pentru câteva clipe.
- Ştiu că a ţinut la mine, şopti ea tulburată, privind în jos şi clătinând din cap. Vocea îi era slabă, aproape stinsă. A ţinut la mine şi totuşi...ah! nu poţi înţelege, nimeni nu-nţelege...
Se opri, simţindu-şi dintr-odată gura plină cu apă şi stomacul contractându-se violent. Îşi puse mâna la gură şi ieşi din cameră cu o rapiditate surprinzătoare.
După primele clipe de uimire, Misaki o urmă, îngrijorată. Rin stătea îngenuncheată în baie, ţinându-se cu o mână de vasul de toaletă şi ştergându-şi gura cu cealaltă. Era ameţită şi gustul oribil al alcoolului amestecat cu suc gastric şi biliar care se întorsese înapoi îi intrase parcă în fiecare celulă a gurii. Făcu un efort să se ridice şi Misaki fu imediat lângă ea, ajutând-o. Rin se spălă îndelung pe faţă cu apă rece.
Insistă să se întoarcă în sufragerie fără niciun sprijin. Când se aşeză pe canapea, murmură, abia inteligibil:
- Acum măcar nu vei mai admira o imagine falsă.
- Nu-i adevărat! protestă fata imediat, indignată. Fiecare dintre noi are momente grele, e firesc!
- Firesc pe dracu! Să ştii că nu te voi ajuta să-ţi găseşti fraţii, dacă asta urmăreşti.
- Cum poţi spune aşa ceva? strigă Misaki, neputându-şi opri lacrimile care îi tulburau privirea. Nu urmăresc nimic...
Vocea ei, plină de indignare, dar şi de durere o surprinse pe Rin, dar nu o afectă în niciun fel. Nici măcar nu privi spre ea. Ce treabă avea ea cu fata asta insistentă care venise pe capul ei şi o căutase cu lumânarea?
Misaki nu ştia dacă dezamăgirea ei era atât de mare încât să-şi schimbe părerea despre Rin, era prea confuză în acele clipe.
Intrase în Agenţie pentru că atunci i se păruse o şansă nesperată de a face ceva cu viaţa ei. I se spusese că e specială, că are nişte abilităţi rare pe care le poate pune în slujba celorlalţi. Îndurase antrenamentul dur, aproape inuman, întrebându-se dacă poate rezista până la capăt. Până când fusese împreună cu alţi colegi să vadă o luptă reală, undeva la marginea oraşului. Agentul care o impresionase atunci prin tactică si prin putere fusese Rin Hayami. Da, era o întâmplare că fusese ea şi nu altcineva. Dar nu e o întâmplare şi faptul că întâlnim în viaţă anumiţi oameni, că ne legăm de unii şi nu de alţii? De atunci o interesaseră datele legate de Rin, tot ce putuse afla despre ea. Pentru că găsise un model, pe cineva care îndurase, rezistase, pe cineva pe care să-l ajungă din urmă.
Şi acum îi spunea în faţă că stă lângă ea din interes. Probabil o spusese la nervi, fără să gândească. Îşi dădea seama că Rin suferea mult, dar cuvintele ei o dureau, deşi ştia că nu sunt adevărate. Lacrimile îi alunecau pe obraz şi, spre propria stupoare, îşi auzi suspinele pe care nu şi le putea opri.
- Oh, la dracu! Acu' ai de gând să faci pe victima! exclamă Rin cu o violenţă surprinzătoare, privind-o încruntată. Ţi-am spus de la-nceput să pleci, nu? Uşa e deschisă!
- Crezi că dacă îi răneşti pe toţi din jurul tău o să-ţi fie mai bine? întrebă fata printre lacrimi, lăsând la o parte orice menajamente. Crezi că dacă stai aici şi bei mereu îţi va fi mai bine?
- Cine dracu ţi-a spus că vreau să-mi fie bine? strigă Rin, ridicându-se brusc în picioare şi veni spre ea, ameninţătoare.
- Atunci de ce faci toate astea? întrebă Misaki plângând. Uite, ieşim undeva, facem ceva ce-ţi place, trebuie să ieşi din asta. Nu se mai întoarce, nu poţi schimba nimic.
Rin ajunsese la trei paşi de fată când simţi că pierde controlul propriului corp. Vederea i se înceţoşase, clipi zadarnic încercând să alunge imaginile noi şi ireale. Vedea lumina de un bleu foarte deschis care o înconjura pe Misaki şi parcă îi simţea, îi auzea sângele pulsând în vene.
- Ieşi afară! se auzi spunând, dar vocea îi era distorsionată, metalică şi inumană.
Îşi simţea gâtul uscat, simţea o sete nesfârşită, covârşitoare, sete de sânge, de lumină...
- Rin-sama?
Era o întrebare speriată şi totodată un strigăt uimit şi disperat.
Fata făcu câţiva paşi înapoi, retrăgându-se spre uşă. Rin strânse puternic pleoapele, stingând imaginea din faţa ochilor, imaginea atât de tentantă, într-un infern roşu. Îşi înfipse unghiile în palme, strângându-şi pumnii cu putere. Nu i se putea întâmpla asta! Nu acum! Toată voinţa ei se încordă, cu furie, cu teamă şi disperare.
Când se trezi era întinsă pe jos şi Misaki stătea în genunchi lângă ea, teafără şi nevătămată, ştergându-i fruntea cu o batistă umedă. Durerea o făcu să-şi privească mâinile pline de sânge; apoi îşi aminti cum îşi înfipsese unghiile în carne.
- Vreau să pleci acum, spuse ea, calmă dar cu o voce poruncitoare. Acum! Înţelegi, Misaki?
Fata înţelese. Îi aruncă o ultimă privire, plină de ezitare, apoi se ridică şi ieşi. Peste câteva clipe Rin auzi uşa de la intrare închizându-se.
„Oh! La dracu!” înjură, rostogolindu-se într-o parte şi se ridică cu greutate, ameţită şi lipsită de putere.
Setea de sânge...Fusese atât de puternică, fusese incontrolabilă. Nu era posibil să se întâmple aşa ceva, era prea curând. Misaki va raporta asta la SDD. Îi vor face viaţa un iad mai groaznic decât era deja. Trebuia să se ridice de aici, să iasă din nou, să-şi joace mai departe rolul. Trebuia să închidă amintirile în sertarul lor întunecat şi să redevină ucigaşă de youma şi spioană. Să-i convingă pe ceilalţi că totul e sub control, că Misaki se înşelase.

" Stii bine ă nu e adevarat, a tinut la tine!"
app de faza cu unghile in palme... asa am vazut cat de disperata a fost Rin la ultima faza o__O pt ca nu curge chiar usor sange... dupa ce am incercat si eu mi s-a parut chiar imposibila idea. raman urme ce-i drept dar atat. poor Rin...
as mai fi vrut sa subliniezi niste parti care mi-au placut in mod deosebit dar mi-au scapat din vedere>.< si oricum mi-a placut cam tot.
brrrrrrrrrrrrrrrr... Rin beata e... ca un om baut caruia nu-i pasa de nimic =.='' un om baut si nervos si suparat, caruia nu-i mai pasa de nimeni si nimic... brrrr... nu stiu... nu am fost niciodata beata(cred eu cel putin, dar sigur nu in halul asta) si nici nu am vazut pe nimeni chiar asa... dar nu stiu de ce am impresia ca ai descris totul foarte, foarte bine. Toata scena, reactile, cum vorbeste, cum se comporta cu Misaki... Nu cred ca ceea ce a spus Azumi o justifica. adica, Azumi a facut o greseala atunci, dar ala a fost doar clickul care a declansat ceva ce statea de mult ascuns in Rin, nu?
Mi-a placut foarte mult de Misaki aici. Foarte mult e putin spus xD Dar cum a reactionat la fiecare rautate a lui Rin si...tot, tot, tot *omg, nu sunt in stare sa scriu un comentariu decent acum=))* Pur si simplu imi permit sa spun ca o inteleg.
Sfarsitul a fost destul de infricosator... stiam, intr-un fel ma asteptam la faza cu acea persoana din trecut care a tinut/n-a tinut la ea(mai demult credeam ca e vb despre un tip, iubit probabil... inca mai cred asta intr-o anumita masura) dar nu si la cea cu setea de sange. I was O.O veeeery amazed>.<
Citind partea asta, m-au cuprins putin sentimentele acelea ca atunci cand m-am uitat la recviem pt un vis. Sentimentul ala ca citesc ceva urat, o intamplare atat de urata, povestita asa frumos... nu frumos, ca si cum ar colora in roz toata scena... frumos prin stilul tau cu care conturezi uratul(acum chiar cred ca nu s-a inteles nimic... *sigh*).
Imi cer scuze pt starea deplorabila a acestui comentariu. Cred ca am ramas fara cuvinte si am batut campii cam mult>.<'''' stiu insa sigur ca vreau mai mult... deci sper sa vi cat de curand cu o continuare.
Muuult spor la scris si mult inspiratie pt partile viitoare! *hug u*

^^

Si eu pe-aici...scuze pentru intarziere...
Deci, eu am inceput s-o citesc mai demult, pe urma am pierdut firul asa ca acum mi-am rezervat timp destul ca s-o citesc din cap pana in coada si sa spun ca mi-a placut enorm.
Nu ma apuc sa comentez fiecare parte scrisa pentru ca ar fi prea mult insa in esential voi trage cateva linii:
1. imi place cum scrii, cum descrii, cum faci sa gandeasca fiecare personaj si cel mai mult imi place cum reusesti sa pastrezi linia asta a caracterului fiecaruia, adica reusesti sa-l mentii acelasi de-a lungul povestii fara ca in unele momente cititorul sa exclame "dar nu e in firea lui, este cu totul altfel" (>.< la sigur ca n-ai inteles ce-am vrut sa spun...)

2. imi place la nebunie caracterul lui Rin....e pur si simplu o raritate, atatea emotii si conflicte interioare intr-o singura persoana, e ca un vulcan care nu stii cand va erupe...ironii moi urmate aproape imediat de taisuri ascutite, provocari peste provocari, tensiune si iar tensiune....si ascunsa de toate astea e o grija pentru Shizuru...dupa cum ziceam personaj-enigma


3. probabil gresesc dar ceva imi spune ca uneori gandurile din poveste se raporteaza putin la realitate, se poate ghici o latura a autorului ascunsa in personalitatea unui personaj...

Parca ar mai fi ceva, in timp ce citeam imi veneau in gand idei peste idei dar acum s-au evaporat toate --_--"...
Astept continuarea! Cat mai repede!

Faptul ca ai citit a fost o surpriza foarte placuta, Mystyk girl. Multumesc mult pt incurajari. Thanks, Dreamy. Sper sa duc povestea asta pana la capat, ar fi o premiera frumoasa.

***
În zilele următoare Rin se aştepta din clipă în clipă să fie chemată la SDD pentru a da explicaţii, sau măcar la ceea ce ei numeau un examen medical amănunţit. Dar trecuse o săptămână şi nimic din toate astea nu se întâmplase. Trebuia să ia în calcul explicaţia puţin credibilă că Misaki nu raportase nimic incriminatoriu despre ea.
Nu se întâmplase mare lucru între timp. Încercase să se adune şi să-şi descarce în altceva furia şi durerea. Luptase până la epuizare cu youma în spaţiul virtual. Omorâse chiar şi un youma adevărat. O evita pe Azumi şi îşi reluase relaţia cu Ichirou. De fapt se aruncase pur şi simplu în relaţia cu acesta, la fel cum făcea cu luptele cu youma. Acum înţelegea că, dacă Agenţia nu decidea altfel, legătura lor putea fi una de lungă durată. Faptul că nu erau implicate sentimente excludea gelozia şi tendinţa de a-l controla pe celălalt. Se simţeau liberi, deşi exista o puternică atracţie fizică între ei. Fiecare putea face ce vrea fără să dea celuilalt explicaţii. Da, putea fi o legătură de lungă durată, dar dacă Agenţia o cerea, Rin n-ar fi ezitat nicio clipă să-l ucidă.
Nu aflase nimic de la Ichirou, în toate nopţile lor de pasiune. Oricât încercase să provoace indirect vreo dezvăluire, el rămăsese prudent, evitând subiectele personale prin glume sau ironii.
Într-o noapte când stăteau întinşi unul lângă celălalt şi somnul îi ocolea deşi era foarte târziu şi erau obosiţi, Rin simţi atingerea uşoară a degetelor lui trasând conturul cicatricelor de pe piept şi abdomen. Era un gest pe care oricare dintre acele femei naive care visau la iubire l-ar fi confundat cu o mângâiere afectuoasă.
- Ai fost atât de inconştientă atunci, spuse el cu voce scăzută, ca o constatare şi totodată reproş. Puteai să mori.
Ea râse încet şi răspunse amuzată:
- Dar nu m-ai lăsat tu să mor. Şi după o pauză de efect puse întrebarea care venea atât de firesc în acel context încât nu putea atrage suspiciuni: Chiar, de ce ai intervenit atât de târziu atunci?
- Nu ţi se pare că răspunsul e evident? Uite unde am ajuns din cauză că m-am deconspirat!
Era sigură că el rânjea pe întuneric şi-l lovi cu cotul, prefăcându-se jignită:
- Credeam că-ţi place!
- Îmi plac chiar foarte mult nopţile noastre, dar nu-mi place să fiu sub observaţia unui agent.
- Iar începi cu asta? Nu sunt agent, protestă ea.
- Ceea ce mă duce la al doilea motiv, continuă Ichirou luând-o prin surprindere şi mâna lui îşi încetă mişcarea, odihnindu-se pe pielea fină a abdomenului ei. N-ai decât să te enervezi, dar nişte agenţi morţi nu mă deranjau. SDD e un rahat care-ar trebui să dispară.
Rin începu să râdă şi chiar era un râs sincer.
- Ce ai cu ei? Takumi de exemplu pare băiat de treabă.
- Pe dracu, Rin! Dacă ai fi căutat mai atentă ai fi ştiut că ascund mult gunoi sub preş. Takumi nu e decât un oportunist.
- Agenţia ne protejează de youma, declară Rin solemn, cu falsă convingere.
- Şi tu înghiţi aşa ceva, râse el. Doar ai auzit zvonurile. Unii creează problema, alţii creează soluţia şi aşa se câştigă banii.
- De ce reduci totul la bani şi nu la siguranţa cetăţenilor? De parcă afaceristul a învins formarea ta iniţială de poliţist.
- De ce aperi Agenţia? Nu credeam că Takumi te va cuceri.
- Oh! Îl subestimezi prea mult, zise ea.
Era încântată să-i cânte în strună, luând în râs tot ce se putea.
- Gata, ţi-a şi dat informaţii? întrebă Ichirou, surprins.
- Nu încă. Dar mi le va da mâine seară.
- Ai avut succes zilele astea, spuse el ca o simplă constatare într-o conversaţie obişnuită, deşi încercase să o spună în glumă, cu un pic de invidie teatrală.
Fără să vrea, Rin compară impresia lui cu realitatea zilelor trecute şi ironia dureroasă a situaţiei o făcu să surâdă uşor în întunericul camerei. Dar răspunse repede, pentru că nu putea irosi ocazia:
- Ce, tu nu ai avut? Păreai bine dispus când te-ai întors.
- Ba da, mi-am realizat proiectele. Am avut chiar şi surprize, nu numai succes.
Surprinzător, Ichirou se lăsase antrenat în conversaţie şi era dispus să vorbească deschis şi relaxat.
- Striptease? Dansatoare? glumi Rin, prefăcându-se că vrea să ghicească şi el începu să râdă.
- Îţi aminteşti când ai venit la secţie să raportezi un incident armat? Au trecut destui ani de atunci, abia terminasem facultatea...Îl mai ştii pe ofiţerul care ţi-a luat declaraţia?
- Cum aş putea să uit? Tipul ăla cât un camion, cu creierul atrofiat şi atât de arogant încât îţi provoca greaţă?
Ichirou râse iar, amuzat de acea descriere care trăda iritarea lui Rin, apoi continuă:
- M-am întâlnit cu el în Osaka. E în trupele speciale ale serviciului secret. Îl însoţea pe Miyakawa la nu ştiu ce conferinţă.
Miyakawa era un politician foarte cunoscut şi controversat, cu o avere impresionantă.
- Ţara asta se duce de râpă! exclamă Rin dezamăgită, deşi se obişnuise cu ascensiunea unor incompetenţi.
- Tipul se pricepe la bătaie, de ce te superi? făcu Ichirou, amuzat.
- Ai spus trupe speciale, nu bodyguard. Ce caută tâmpiţii în trupele speciale?
- Pun pariu că şi Agenţia e plină de tâmpiţi, punctă el, cu o abia sesizată nuanţă de aversiune.
- Probabil. Sunt peste tot, îl aprobă Rin indiferentă, fără să cadă în capcana copilărească pe care i-o întinsese Ichirou.
Urmă o pauză cam neplăcută. Dar niciunul dintre ei nu se mişcase şi somnul îi ocolea încă.
Mâna lui Ichirou începu din nou să se mişte, desenând cercuri nevăzute pe pielea delicată a abdomenului lui Rin. Şopti, cu o voce joasă şi adâncă:
- De ce să ne stricăm noaptea cu subiecte neplăcute?
- Noaptea aproape a trecut şi ar fi cazul să dormim, răspunse ea, însă fără convingere. Vocea îi contrazise cuvintele, întrerupându-se când mâna lui ezită uşor şi apoi urcă, alunecând de-a lungul pielii până când îi cuprinse sânul drept, încet şi blând, provocând-o.
- Eşti sigură că vrei să dormi? întrebă el, amuzat si se mişcă până când ajunse deasupra ei.
- Absolut deloc, răspunse Rin, folosind acelaşi ton ca şi al lui şi braţele ei îi înconjurară gâtul, trăgându-l spre ea.
Dar Ichirou se împotrivi şi, cu o mişcare bruscă şi fermă, îi prinse încheieturile cu mâna care îi era liberă şi îi ţintui braţele pe pernă, deasupra capului.
- Oh, de data asta nu va fi cum vrei tu, Rin, şopti el, aplecându-se până când buzele lui aproape îi atinseră buzele, dar schimbă imediat direcţia, şi o sărută foarte uşor pe gât.
Un sunet gutural, de frustrare scăpă printre buzele ei întredeschise, în timp ce încerca zadarnic să se elibereze sau măcar să obţină un contact mai mare între corpurile lor. Ichirou avea de gând să o tortureze încet, ştia asta. Ticălosul era în stare să-şi controleze pornirile şi dorinţele, să o provoace minute în şir, zeci de minute, pentru a lăsa totul să izbucnească în ultimele momente. De parcă ei nu i-ar fi plăcut asta! Va fi mult până dimineaţă...

A doua zi Rin îi făcu o vizită lui Azumi la biroul ei din clădirea SDD. Acesteia nu-i venea să creadă când o văzu închizând uşa în urma ei, liniştită, serioasă şi degajată, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat între ele.
- Ce bine că eşti singură aici! Poţi căuta ceva pentru mine? spuse Rin pe tonul ei profesional, distant şi totuşi calm.
Lui Azumi îi luă ceva timp să-şi ascundă surprinderea şi să găsească acele cuvinte şi acea intonaţie potrivite pentru răspuns.
- Ai vreo noutate legată de Takato?
- Posibil...Poţi afla ce evenimente au avut loc zilele trecute în Osaka? Eventual ceva care ar putea avea legătură cu Miyakawa. Şi cu Ichirou. Vreo conferinţă anuală, ceva de genul ăsta.
- Voi încerca. Te sun când aflu ceva?
- Da. Să foloseşti o linie secretă.
Rin ştia că ceea ce vorbeşte cu Azumi ajunge oricum la Issei, dar voia să se asigure faţă de cei din afara Agenţiei.
- Bine, s-a făcut. Îmi termin lucrările şi apoi caut, zise Azumi, apoi ezită puţin, vrând parcă să adauge ceva.
Dar Rin nu-i lăsă timp şi continuă, pe acelaşi ton indiferent:
- Când poţi. Nu e chiar o urgenţă.
Nici nu terminase de vorbit când ajunse la uşă, gata să o deschidă şi să plece.
- Rin, în legătură cu ce s-a întâmplat...
- E-n regulă, zise aceasta brusc, întrerupând-o ferm, dar când se întoarse o privi calm.
Nu-i plăcea vocea ezitantă şi plină de regret a lui Azumi, o irita, aproape că îi făcea sângele să fiarbă. Dar nu lăsă să se vadă în afară nicio fărâmă din acel disconfort. Vorbi ca şi cum nu conta nimic din ce se întâmplase:
- Am greşit atunci, probabil amândouă am greşit. Să uităm asta. Putem merge mai departe fără resentimente, nu-i aşa?
- Ai dreptate, Rin. Totul e în regulă, răspunse Azumi intrând în acel joc al aparenţelor pe care îl cunoştea. Îi cunoştea falsitatea, dar şi utilitatea în astfel de momente, aşa că îl admise fără să protesteze.
- Şi dacă afli ceva folositor, varianta cu poziţiile noi rămâne valabilă, sa ştii, zise Rin ieşind pe uşă.
Azumi surâse numai, cu tristeţe, gândindu-se că vocea lui Rin nici nu mai reuşise să redea ironia, nici măcar gluma. Şi nici ea nu putea să râdă fals, nu acum. Nu încă. Lumea lor se prăbuşise şi ele se închiseseră în sine, jucând rolul unor persoane integre şi pline de succes. Câteodată însă îi venea foarte greu să îşi joace partea.
Rin nu venise la SDD numai pentru discuţia cu Azumi. Yuko o chemase pentru o nouă misiune.
Drept urmare, după ce jucă cu succes, în aceeaşi seară, scena schimbului cu Takumi, a doua zi plecă din Tokyo îndreptându-se către Prefectura Nagano.

o noua parte....

Mi-a placut din nou fiecare propozitie si incep sa ma indragostesc de Rin, cu fiecare episod din viata ei devine tot mai periculoasa si mai...interesanta . M-a speriat putin fraza: "Da, putea fi o legătură de lungă durată, dar dacă Agenţia o cerea, Rin n-ar fi ezitat nicio clipă să-l ucidă.", oare chiar n-ar fi ezitat deloc? Agentia este intr-adevar de o importanta maxima pentru ea...ma gandesc si la altceva dar vad ce se va intampla mai departe...
Ichirou pentru mine ramane inca un personaj nedescoperit, e prea alunecos tipul...>.< don't like that kind of people...
Mi-a placut atmosfera incordata din biroul lui Azumi, ai reusit foarte bine sa o redai prin dialog si indicarea atitudinii...just perfect


Succes in continuare!

Ma bucur ca Rin a reusit sa introduca intre pasiunile din fiecare noapte un mic dialog in speranta ca va afla mai multe... pentru o clipa am avut impresia ca Ichirou se va muia si va vorbi mai muuulte, dar cred ca ramane doar o impresie. Relatia lor rece e perfecta pentru a se simti bine fara sentimente dar parca-i totul prea usor... parca lor le e f usor sa pastreze stratul de gheata dintre. Dar ma gandesc ca asta poate fi si experienta in viata>.<
Mi-a placut de Azumi ca i-a facut jocul si toate cele, pana la urma nu putea face altceva. Vor trebui sa ramana la iluzii o vreme macar... si tu te-ai reintors la indatoririle lui Rin si la misiunea ei. Ma intreb ce se va intampla pe viitor... banuiesc ca va veni din nou un element care sa zdruncine totul dar pana atunci ramane iluzia pacii... sper sa vina continuarea cat mai repede.
Mult succes si muuulta inspiratie! *and hugs*
^^

Ma bucur ca cititi si comentati si-mi cer scuze pt pauza f mare si lenea mea ingrozitoare. Da, am vrut sa abandonez povestea, dar poate totusi nu ma voi lasa batuta.


***
Puţini copaci rămăseseră în picioare din vechea pădure de cedrii aflată la poalele Muntelui Togakushi. Chiar şi aşa, peisajul se schimbase de-a lungul ultimilor kilometri parcurşi de Rin, faţă de oraşele si drumurile moderne. Era mult mai natural şi aproape maiestuos.
Rin mese cu maşina pe drumul şerpuit străjuit de Sugi, Cryptomeria japonica, bătrânii copaci impresionanţi numiţi de străini cedrii japonezi, deşi erau o specie de conifere. Dar când ajunse in apropiere de torii trebui să-şi continue drumul pe jos, lăsând orice arme şi echipamente electronice în maşină.
Aici se deschidea parcă o altă lume, o poartă spre trecut. Togakushi Oku-sha era printre puţinele temple shintoiste care mai rămăseseră din vechime. Deşi îi plăcea peisajul natural, liniştea şi atmosfera calmă a locului, Rin nu venise să se roage, nu simţea nevoia şi nici n-avea de gând să se prefacă. Păşi spre altar şi spre clădirile construite în jurul lui ca un turist interesat numai de trecut şi de cultură. Îşi spuse intenţiile cu o voce calmă dar fermă fetei în kimono alb care o întâmpinase.
Acum locul părea singuratic şi liniştit, dar în cele câteva ore cât trebui să aştepte, văzu multă lume perindându-se pe acolo. Rin nu era răbdătoare din fire şi o deranja că trebuie să aştepte, deşi era într-o misiune importantă. Persoana pentru care venise era cunoscută şi aproape venerată aici, lucru pe care nu-l putea înţelege.
Fata care o întâmpinase şi o rugase zadarnic să se odihnească într-o cameră încerca să-i facă şederea plăcută oferindu-i ceai sau prăjituri şi vorbindu-i despre templu. După ce refuzase politicos toate invitaţiile, lui Rin îi rămăsese doar să asculte cuvintele fetei.
Acum mai bine de o sută de ani Togakushi-jinja se întindea pe doi kilometri la poalele muntelui şi avea trei altare, dar numai acesta, Oku-sha, rămăsese până astăzi. Aici, în jurul Altarului de Sus, creşteau înainte 300 de Sugi şi peisajul era încântător. Dar în ultimele decenii oamenii îşi pierduseră credinţa, cuceriţi de noile invenţii tehnologice şi de confortul marilor oraşe. Chiar şi Oku-sha decăzuse, până când venise Aizawa-sama, în urmă cu aproape zece ani şi atrăsese lumea ca un magnet. Aizawa-sama îi asculta şi îi înţelegea pe oameni, le vedea inimile şi le vindeca suferinţele. Aizawa-sama era speranţa celor necăjiţii.
"Aizawa-sama ar face bine să termine cu amărâţii ăia şi să mă primească" gândi Rin surâzând plictisită, cu ochii aţintiţi la pădurea verde, la trunchiurile groase şi înalte de Sugi, abia abţinându-se să nu rostească cuvintele cu voce tare.
- Cred că până la urmă mă voi odihni într-o cameră, spuse ea dintr-odată, întrerupând nepoliticos vorbăria entuziastă a tinerei în alb.
Spre marea ei iritare, aşteptă până seara. Abia când lumina zilei scădea în intensitate i se spuse că Aizawa-sama era liberă să o primească. Era deja sătulă de misticismul acesta învechit, de superstiţiile oamenilor care veneau aici pentru a găsi o falsă rezolvare a problemelor. La urma urmei cine putea fi această Kaori Aizawa după care o trimisese Agenţia? Cu siguranţă nu o miko sau un medium. Îi simţise puterea spirituală încă de la intrarea în templu, era într-adevăr impresionantă, ceva ce nu mai întâlnise la nimeni până acum. Dar era cale lungă de la această capacitate a ei până la teatrul şi şarlatania asta cu vindecătoarea inimilor zdrobite ale mulţimilor.
Rin trase de shoji fără prea mult respect şi păşi în camera simplă luminată de lămpi, simţind din plin disconfortul datorat aurei foarte puternice a femeii din acea încăpere. Era aproape un curent care respingea o parte din fiinţa ei şi Rin se strădui din răsputeri să-şi păstreze atitudinea calmă şi distantă.
- Îmi pare rău că te-am făcut să aştepţi atât de mult, spuse femeia, cu o voce blândă şi caldă, înclinându-se uşor spre ea.
Rin îi întâlni privirea puternică, ochii negri şi adânci care păreau că citesc în ea până în străfunduri, dar nu spuse nimic, nu schiţă niciun gest de respect sau politeţe exagerată.
Femeia purta un kimono albastru pe sub care se zărea gulerul alb al altui kimono. Era subţire şi mai înaltă decât Rin, iar ceea ce impresiona, pe lângă privire şi atitudinea nobilă, era părul lung, drept şi negru, care îi ajungea până dincolo de talie.
"Un obicei destul de incomod" îşi spuse Rin în sinea ei, cu ironie, studiind-o şi admiţând totuşi că "Aizawa-sama" chiar avea carismă.
- Am un mesaj pentru tine, zise ea în cele din urmă, rupând tăcerea care se instalase între ele şi începea să o apese. Oamenii din Tokyo au nevoie de ochii tăi.
Ultima frază era evident un cod, Rin o spuse pe un ton rece şi impersonal. Nu era de acord cu ideile prosteşti ale SDD despre păstrarea secretelor şi formule absurde care să le învăluie.
Kaori Aizawa zâmbi şi răspunse cu o voce veselă, lipsită de sarcasm, sincer amuzată:
- E de-a dreptul ironic să-i spui "am nevoie de ochii tăi" unei persoane oarbe, nu-i aşa?

Sunt uimita de cunostintele tale in domeniul culturii japoneze ... adica pare o parte bine dezvoltata si plina de informatii . Mi se pare putin greoaie descrierea de la inceput cand introduci personajul in noul cadru si parca e prea detaliat si parca ambiguu totul . In rest e ok . Ultima replica m-a amuzat teribil .. a fost creata cu gust .
Stii ca am fost proasta? Credeam ca Aizawa -sama era un barbat ... seamana cu Chikane oarecum ... Cred ca daca ai fi folosit mai mult liberatatea de a scrie ar fi sunat si mai bine.
Cred ca nu stiu unde e problema , la mine sau la tine ... cred ca la mine ...fiindca ai descris si eu nu pricep , dar imi place atmosfera in care m-ai introdus , pare o atmosfera placuta si calda si am ramas cu acea atmosfera si dupa ce am terminat de citit ceea ce e bine , cred .
Iarta-ma ... voiam sa fiu rea , chiar voiam !


Cam atat !