Sete de uitare

Niiiiicio greseala, oau! Bravo. In schimb... amintiri urate. Certuri. Gelozie si paruieli... tu chiar vrei sa ti un echilibru in fic, asa-i?) Sa nu fie totul prea frumos, dar nici prea urat. E... bine, presupun, imi place echilibrul, chiar daca nu sunt deloc adepta certurilor, care ma indigneaza mai mult (chiar daca n-am nicio legatura cu ele xD).
Mi se pare ca daca n-ar fi fost acei alti factori externi si neplacuti care sa-i dea tarcoale, nu ar fi actionat nici Heleen asa de exagerat, dar n-am de unde stii. Se pare ca a stiut bine Katrijn la ce sa se astepte si totusi a izbucnit cu indignare, condusa de impuls si dandu-se cap in cap cu incapatanarea celeilalte, care e taaare posibil sa nu realizeze cateodata cat tine Katrijn la ea, ca altfel nici n-ar mai fi asa geloasa. Mi-am adus aminte de cuvintele Annei/Vionei/nu mai stiu exact care din ele, din capitolul ala pozat, cum ca Katrijn nu ar da-o pe Heleen pentru nimic in lume. Stii ce mi se pare uimitor? Ca ajung sa se certe asa de urat si totusi sa fie totul frumos apoi, ca in imbratisarea aia dulce de acum cateva parti inseamna ca pana la urma tot va fi bine cumva, cumva. Oricum, imi fac putin griji si ma intreb ce va face Heleen in saptamana aceea de una singura... asta daca ti-ai propus sa ne spui si noua.
Prea ideal nu a fost sa acumuleze si mai multa tensiune inainte de intalnirea cu parintii, dar ma bucur sa vad ca nu a fost chiar asa de rau pentru inceput, din moment ce matusa Stefanie a facut... impresie buna in ochii povestitoarei.
Abiaaaaaaaa astept continuarea! Spor la scris si multa inspiratie iti doresc!
*hugs*

^^